Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Fariseii şi irozii noştri, mai breji decât ai lor?

Fariseii şi irozii noştri, mai breji decât ai lor?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 07 Septembrie 2019

Din Evanghelia ce se citeşte anual pe 29 august, la „Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, mă intrigă mereu un verset: „Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta” (Marcu 6, 20). Citind şi tot recitind acest verset, aproape că nu-ţi vine să crezi că este vorba despre acelaşi Irod care avea să dea, ulterior, porunca de a i se tăia capul Înaintemergătorului Domnului. Nu din cine ştie ce motive politice sau religioase. Nici măcar pentru că se săturase să i se tot aducă aminte că trăia în păcat cu Irodiada, care era soţia legiuită a fratelui său vitreg, Filip. Nu. Abominala crimă a fost comandată de Irod ca „premiu” pentru dansul deşănţat al nepoatei sale, Salomeea!

Acest Irod, numit şi Antipa, nu trebuie confundat cu tatăl său, Irod cel mare, cel care a ordonat uciderea prun­cilor din Betleem (v. Matei 2, 16) - om de o cruzime remarcată până la Roma! Nici cu Irod Agrippa, care „a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan” (Fap­tele Apostolilor 12, 2). Irod An­tipa nu era un om atât de ahtiat să stăpânească, drept do­va­dă uşurinţa cu care s-a oferit să dea Salomeei „până la ju­mă­tate din regatul său” (cf. Marcu 6, 23). Nici nu era genul care să ucidă pe oricine îl deranja. De aceea, iniţial, îl întemniţează, nu-l ucide pe Ioan pe care, în felul său, „îl ocrotea”. Ba chiar se şi întristează când aude ce­rerea Salomeei (v. Matei 14, 9)! Irod avea şi părţile sale bune: credea în învierea morţilor; recunoştea sfinţenia unui om; asculta poveţele şi chiar punea în practică anumite sfaturi primi­te de la Ioan Botezătorul; nu-L condamnă pe Mântuitorul (dar Îl batjocoreşte şi-L dă iar în mâi­nile lui Pilat). Irod Antipa este, ca să sintetizăm compor­ta­men­tul său, genul de om atras de cele sfinte, dar care nu merge pâ­nă la capăt niciodată, ci me­reu se opreşte la limita interesului său egoist, de moment.

Avem de-a face aici cu o întreagă tipologie, nu cu un caz izolat. Însuşi Mântuitorul le po­runceşte ucenicilor Săi: „Ve­deţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod” (Mar­cu 8, 15). Fariseii sunt ex­po­nenţii omului viclean şi formalist, făţarnic şi obtuz. Model lesne de regăsit şi astăzi prin­tre cei ce sunt obsedaţi să lupte cu duşmanii Bisericii - măcar cu 2-3 pe zi! -, printre cei ce dau lecţii de comportament pe la slujbe fără să aibă mandat în acest sens, printre cei ce se spovedesc ca şi cum ar prezenta o dare de seamă impersonală, prin­tre cei ce pun sub lacăt îm­părtăşania în afara perioadelor de post doar pentru că „aşa se face”, printre cei ce-şi burdu­şesc contul de Facebook cu i­coane şi citate evlavioase, dar îşi bârfesc şi judecă semenii pe messenger... Şi lista poate continua, nu e exhaustivă, ci doar ilustrativă.

Irodianii sau irozii repre­zintă tipul omului aparent deschis, receptiv. Ei selectează din învăţăturile moral-religi­oa­se doar partea care le convine sau, mai exact, pe cea care nu aduce atingere micilor sau marilor „pasiuni”. Interesul lor pentru viaţa spirituală este limitat la aspectele „spectaculoase”. Când Pilat Îl trimite pe Mântuitorul la Irod, acesta, „văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El” (Luca 23, 8). Aşadar, Irod Antipa nu căuta să-L cu­noască pe Domnul pentru a asculta mesajul Său, ci doar spe­ra să-şi satisfacă o curiozitate şi să se delecteze cu lucruri ui­mitoare, supranaturale. Şi pentru irozii de azi, religia este mai degrabă un soi de divertisment. Le plac mult conferinţele de tip „one man show” şi predicile împănate cu vorbe „dintr-o bucată”. Iar din creştinism ei reţin doar partea cu Dumnezeu Care este iubire. Dacă încerci să le explici că pentru a dobân­di această dragoste de care vorbeşte Evanghelia trebuie să împlineşti poruncile, să faci asceză, să lepezi sinele egoist, să-ţi răstigneşti mintea şi voia proprie ca să laşi pe Dumnezeu să lucreze în şi prin tine - ei, bine, asta urechiuşele lor delicate nu mai vor să primească. Îşi pun repede căştile din care se revarsă şlagărul new age-ist despre „iubirea necondiţionată, care nu judecă”, apoi se întorc pe ringul de dans, alături de Salomeea.

Cei din ambele categorii, chiar dacă diferiţi ca abordare, au o aceeaşi preocupare: să de­monstreze că dumnezeul plăs­muit de ei e cel real. Evan­ghelia relatează concis: „Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt” (Marcu 12, 13). Ce ne­bunie să crezi că poţi birui prin cuvânt pe Însuşi Dumnezeu-Cu­vântul!

Deşi cu un discurs mai „rafinat”, fariseii şi irozii de azi nu sunt mai breji decât cei de ieri. Ei nu răspund dacă le spui pe nume, chiar se dezic de înain­taşii lor. De aceea sunt şi ceva mai greu de depistat. În­gri­jo­rător este că lucrarea lor to­xică este din ce în ce mai greu de anihilat de către sistemul i­mu­nitar al corpului eclezial. Asta şi pentru că se cade tot mai des în ispita de a crede că închinatul în masă la sfintele moaş­te sau la sfintele icoane - mi­nunată manifestare a evlaviei populare! - poate înlocui pastoraţia individuală şi o cateheză făcută cu simţ de răspundere. Dar vine nota de plată. Cum a venit la referendumul pen­tru familie din 2018.