Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Manifestare culturală la Ateneul Bacău

Manifestare culturală la Ateneul Bacău

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 24 Ianuarie 2019

Parohia Lazaret din Bacău a organizat duminică, 20 ianuarie 2019, un eveniment cultural dedicat Zilei Culturii Naţionale. La Ateneul Bacău a avut loc un concert al Coralei „Episcop Melchisedec” şi o dezbatere.

Băcăuanii au participat duminică, 20 ianuarie 2019, la o manifestare culturală dedicată Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie). Aceasta s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Ateneul Bacău. Evenimentul a fost organizat de Parohia Lazaret din Bacău, în parteneriat cu Protopopiatul Bacău şi cu Platforma Civică „Împreună”.

Seara a fost deschisă de actorul Valentin Branişte de la Teatrul „Bacovia” din Bacău, care a interpretat câteva poezii ale poetului naţional Mihai Eminescu. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, Corala „Episcop Melchisedec” a preoţilor din Protopopiatul Bacău a interpretat apoi o serie de cântece pe versuri eminesciene şi un recital de cântece patriotice. Un grup de tineri din Focşani, condus de avocata Ana Săcrieru, a prezentat publicului numeros câteva fragmente artistice privind corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Interpretul George Cojocărescu a încântat mai apoi audienţa prin interpretarea unor melodii populare, dublate de discursul său înălţător şi de evidenţierea valorilor morale strămoşeşti. În continuare, 15 tineri pregătiţi de către părintele Marius Iacobeanu, parohul Parohiei Lazaret, au interpretat o scenetă ce a cuprins citate, prin care s-a reflectat rolul culturii şi al valorilor naţionale în dăinuirea neamului românesc. Avocata Ana Săcrieru a susţinut apoi conferinţa „Educaţia copiilor, încotro?”, arătând nevoia de cultură într-o perioadă care neutralizează valorile.

„Soluţia potrivită pentru naşterea şi creşterea unor tineri ancoraţi în tradiţia şi valorile neamului românesc este întoarcerea la operele literare ale marilor scriitori români. La aceasta, a mai subliniat avocata Ana Săcrieru, se adaugă citirea Sfintei Scripturi şi a învăţăturilor mântuitoare pe care să le transmitem noilor generaţii”, a relatat preotul Ciuche Eugen Ciprian, slujitor la Biserica Lazaret din Bacău şi consilier al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.