Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Omagiu preotului gospodar şi satului românesc în Protopopiatul Târgu Neamţ

Omagiu preotului gospodar şi satului românesc în Protopopiatul Târgu Neamţ

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Data: 25 Mai 2019

Luna mai, pentru preoţii şi credincioşii din zona Târgu Neamţ, a fost una deosebită din punctul de vedere al activităţilor cultural-pastorale. Părinţii au participat la şedinţa lunară desfăşurată în data de 14 mai 2019 la sediul Protopopiatului Târgu Neamţ, prezidată de pr. protopop Nicolae Axentioi. În cadrul întâlnirii s-a prezentat un film despre satul românesc realizat de pr. prof. dr. Mihai Capşa de la Parohia Arămoaia.    

Cele două parohii, Pipirig II şi Rădeni, au găzduit în ziua de 9 mai, ziua Europei, cercul pastoral. Preoţii din comunele Vânători şi Pipirig au oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia la Parohia „Sfântul Nicolae“ Pipirig II, păstorită de pr. Mihai Bistriceanu. Referatul a fost susţinut de pr. Ilie Eduard Alupei de la Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ Drehuţa-Vânători. Cu acest prilej s-a vizitat şi muzeul parohial, unde sunt expuse şi lucruri personale ale Patriarhului Nicodim Munteanu, cel mai de seamă fiu al comunei Pipirig.

Preotul - inima satului românesc

În ziua de 16 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei,  la Parohia Rădeni s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi din comunele Petricani, Urecheni, Păstrăveni şi Ţibucani, alături de pr. Andrei George Stan, gazda întâlnirii. Referatul a fost susţinut de pr. Robert Mugurel Ungureanu de la Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ Petricani.   

Cele două referate au avut ca temă „Preotul liturghisitor, duhovnic şi gospodar al parohiei“. Lucrările au scos în evidenţă virtuţile liturghisitorului, calităţile preotului gospodar şi darul duhovnicului de a-i călăuzi pe calea mântuirii. La finalul celor două întâlniri s-au identificat unele probleme cu care se confruntă vatra satului românesc de pretutindeni. În continuare s-a evidenţiat rolul important pe care îl are slujitorul în realizarea dezvoltării satului autentic şi promovarea acestuia, concluzionându-se că preotul este inima satului românesc. (Pr. Andron Constantin Cristian)