Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Moldova Sfântul Emilian de la Durostorum, serbat la Mănăstirea Ciolpani

Sfântul Emilian de la Durostorum, serbat la Mănăstirea Ciolpani

Un articol de: Constantin Ciofu - 18 Iul, 2019

Biserica noastră l-a serbat ieri, 18 iulie 2019, pe Sfântul Emilian de la Durostorum, ocrotitorul Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău. La sfintele slujbe dedicate pomenirii acestui sfânt s-au rugat împreună preoţi şi credincioşi din mai multe părţi ale Moldovei.

În ziua pomenirii Sfântului Emilian de la Durostorum, ieri, 18 iulie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, obştea Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. La invitaţia stavroforei Lucia Chirvase, stareţa Mănăstirii Ciolpani, din partea Centrului eparhial Roman a fost prezent arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ, şi arhimandritul Serafim Huzdup, consilier eparhial. De asemenea, alături de cei doi delegaţi au slujit preoţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa a numeroşi credincioşi din ţară. Răspunsurile la slujba Utreniei, la cea a Acatistului şi la Sfânta Liturghie au fost oferite de către grupul psaltic al Mănăstirii Ciolpani. În cuvântul de învăţătură, arhimandritul Pimen Costea a vorbit despre viaţa Sfântului Emilian de la Durostorum, amintind şi faptul că această mănăstire s-a ridicat prin râvna vrednicului de pomenire ctitor arhimandritul Emilian Panait. La finalul Sfintei Liturghii, soborul preoţilor, obştea mănăstirii, dimpreună cu credincioşii prezenţi au mers la mormântul Părintelui Emilian, unde a fost săvârşită slujba Parastasului. La final a fost organizată o agapă creştină la care au participat toţi credincioşii prezenţi. Situată în partea de nord a judeţului Bacău, în apropierea oraşului Buhuşi, Mănăstirea Ciolpani este cetatea spirituală care înalţă pelerinii cu gândul la vechile sihăstrii din Munţii Neamţului. Ea este construită pe locul unui vechi schit întemeiat de suliţaşul Ciolpan pe la anul 1590. În anul 1730 schitul de la Ciolpani, aflat într-o stare avansată de degradare, este refăcut de medelnicerul Teodor Cantacuzino, care ridică pe vechea temelie o bisericuţă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. În anul 1993 s-a sfinţit locul pentru biserica mare, cu hramul „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”. Construcţia acesteia a început în toamna anului 1993, iar lucrările au fost finalizate în anul 1997.