Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Sfântul Haralambie, cinstit la Bârlad

Sfântul Haralambie, cinstit la Bârlad

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 11 Feb 2019

Credincioşii din Bârlad l-au serbat ieri, 10 februarie 2019, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, ocrotitorul bolnavilor şi al săracilor. În ajunul sărbătorii, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia.

Ziua pomenirii Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, ocrotitorul bolnavilor şi al săracilor, a fost marcată în mod deosebit în oraşul Bârlad, judeţul Vaslui. Biserica oraşului ocrotită de acest mucenic, dar şi de Sfântul Mare Mucenic Mina, prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 11 noiembrie, a îmbrăcat straie de sărbătoare.

Slujba Parastasului pentru cei adormiţi

Locaşul de închinăciune a fost neîncăpător de numărul mare de oameni veniţi să-l cinstească pe Sfântul Haralambie în ajunul pomenirii sale. Astfel, în seara zilei de sâmbătă, 9 februarie, un sobor numeros de preoţi a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Cu multă credinţă şi evalvie, credincioşii au ascultat cântările de la strană şi rugăciunile pe care slujitorii sfintelor altare le-au înălţat spre cinstirea unuia dintre cei mai mari sfinţi făcători de minuni ai Bisericii Ortodoxe. Cu toţii s-au încredinţat că cererile lor, dar şi mulţumirea pentru binefacerile primite vor ajunge la Tronul Preasfintei Treimi.

La finalul Vecerniei, preotul Nichifor Hrestic, de la Parohia Curături, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la viaţa Sfântului Haralambie şi la minunile pe care le săvârşeşte de sute de veacuri. Prin grija Consiliului parohial şi al Comitetului parohial, la ieşirea din sfânta biserică, oamenii au primit un pachet cu alimente, iar apoi a avut loc agapa frăţească.

Preotul paroh Costică Hrestic a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au fost prezenţi la slujba din ajunul hramului. În ziua pomenirii Sfântului Haralambie, programul liturgic a cuprins slujirea Utreniei, Acatistului şi a Sfintei Liturghii. Apoi s-a săvârşit slujba Parastasului pentru ctitori şi pentru cei adormiţi. Biserica cu hramurile „Sfântul Mina” şi „Sfântul Haralambie” a fost ridicată de preotul Teodosie, cu ajutorul credincioşilor, pe locul dat la 1829 de Ion Manoli şi soţia sa. S-a impus reconstruirea ei, în 1855-1856, de preotul Ioan Ghinea.