„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii
Taina Sfântului Maslu, la Mănăstirea Valea Budului
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va oficia astăzi, 18 martie 2016, de la ora 17:00, Taina Sfântului Maslu în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ a Mănăstirii Valea Budului. Înaltpreasfinţia Sa va rosti rugăciunile de alinare şi vindecare a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti pentru cei aflaţi într-un ceas de cumpănă al vieţii lor. Aceste momente deosebite, care vor fi săvârşite pe toată durata postului, constituie o continuare a serilor duhovniceşti de rugăciune începute la mănăstirea de la Valea Budului în urmă cu trei ani.