Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Praznicul Sfântului Antim în Cetatea Râmnicului

Praznicul Sfântului Antim în Cetatea Râmnicului

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Oltenia
Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 01 Octombrie 2018

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost cinstit în mod deosebit joi, 27 septembrie, în mănăstirea zidită spre cinstirea sa în municipiul Râmnicu-Vâlcea, orașul pe care l-a păstorit între anii 1705 şi 1708. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte părinții consilieri, stareții mănăstirilor și preoții din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

„Întregul oraș se îmbracă astăzi în haine de sărbătoare și se adună în rugăciune, cinstindu-și ocrotitorul – a arătat IPS Părinte Varsanufie în cuvântul de în­vățătură -, pentru că viața Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul este un îndemn la mărturisire și apărarea dreptei cre­dințe, atât prin cuvânt, cât și prin faptă”.

Explicând cuvântul Evangheliei care s-a citit, Arhiepiscopul Râmnicului a întărit faptul că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, deși străin, prin naștere, de nea­mul românesc, s-a identificat pe deplin cu acesta, fiind arhiereu paradigmatic al Bisericii noastre, după cuvântul Mântuitorului din pericopa Evangheliei citită astăzi: Păstorul cel Bun își pune sufletul pentru oile Sale (Ioan X, 11). Prin toată lucrarea sa, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul ne-a învățat să ne iubim neamul și valorile stră­moșești și să căutăm mereu Casa noastră nu în lumea de aici, ci să tindem mereu spre Împă­răția lui Dumnezeu, după cum Apostolul citit astăzi ne arată: căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie (Evrei XIII, 14)”.

În aceeaşi zi, IPS Părinte Varsanufie a așezat și a sfințit o copie realizată în Sfântul Munte Athos după Icoana Maicii Domnului „Portaitissa” de la Mănăstirea Iviron: „Prin așezarea acestei icoane aici, la Mănăstirea Antim, se împlinește un testament pe care l-am făcut aici, în Eparhia Râmnicului, de a se așeza copii după icoanele Maicii Domnului din Sfântul Munte, mai ales pentru femei, întrucât acestora nu le este permis să meargă să se închine acolo”. La final, Arhiepiscopul Râmnicului a oferit distincția „Crucea Râmnicului” unor personalități din municipiul Râmnicu-Vâlcea care au sprijinit activitățile misionare, sociale și culturale ale Arhiepiscopiei Râmnicului.