Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Oltenia Sfântul Ilie în lumina Scripturilor

Sfântul Ilie în lumina Scripturilor

Un articol de: Pr. Florin Vânătoru - 20 Iul, 2019

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul se bucură de o popularitate şi o cinstire deosebite în rândurile credincioşilor ortodocşi. Biserica i-a rânduit o zi de mare prăznuire pentru că virtuţile şi faptele lui minunate strălucesc ca nişte diademe scumpe peste veacuri şi sunt pilde demne de urmat pentru noi. 

Sfântul Ilie a fost „om pământesc, cu slăbiciuni asemenea nouă” (Iacov V, 17), însă a trăit ca un om ceresc. A fost un om al rugăciunii şi al împlinirii voii lui Dumnezeu. A avut o curăţie sufletească asemenea îngerilor, o răbdare neclintită asemenea mucenicilor, o credinţă dreaptă şi statornică asemenea apostolilor, un curaj uluitor în înfruntarea rătăcirilor idolatre şi a nelegiuirilor de tot felul şi o râvnă neistovită în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Biserica îl numeşte în cântările ei „îngerul Domnului care suflă cu râvnă dumnezeiască”, pentru că era însufleţit de zel sfânt faţă de Dumnezeu, faţă de triumful adevărului dreptei credinţe şi faţă de împlinirea faptei de milostenie şi de binefacere către semenii săi.

„A biruit păgânătatea şi pe cei fără de lege i-a mustrat şi i-a ruşinat”

Mai-marele între proroci pomenit azi era originar din Tesba Galaadului şi a activat ca profet în regatul lui Israel în secolul al IX-lea înainte de Hristos în vremea domniei lui Ahab, un rege imoral care săvârşise atâtea „fapte rele înaintea ochilor Domnului”, încât întrecuse în fărădelegi pe „toţi cei ce au fost înaintea lui” (III Regi XVI, 30). Acest rege îşi luase de soţie pe Izabela, o femeie păgână, care l-a atras la rătăcirea idolească, îndemnându-l să renunţe la cinstirea adevăratului Dumnezeu şi să îmbrăţişeze credinţa popoarelor păgâne, care se închinau zeului Baal şi zeiţei Aşera (Astarta). Răutatea atinsese apogeul în clipa când regele a înălţat altare şi temple acestor zeităţi, silind poporul să părăsească slujirea Dumnezeului lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov şi să se închine lui Baal şi Astartei şi să le aducă jertfe.

Această cumplită nelegiuire a aprins mânia celui Prea Înalt şi braţul Său a lovit cu tărie şi fără cruţare pe cei rău-credincioşi. Unealta pedepsirii necredinţei şi înşelăciunii idoleşti şi instrumentul lucrării proniatoare a lui Dumnezeu a fost în acel moment de crâncenă orbire şi întunecare sufletească Sfântul Mare Proroc Ilie. Prin râvna, credinţa şi înţelepciunea sa şi prin puterea lui Dumnezeu, el „a biruit păgânătatea şi pe cei fără de lege i-a mustrat şi i-a ruşinat”. Parcă îl vedem cum se prezintă în faţa regelui Ahab mustrându-l cu îndrăzneală şi ameninţându-l cu pedeapsa lui Dumnezeu: „Pentru că te-ai lepădat de Dumnezeul Cel adevărat şi te-ai închinat la dumnezei falşi şi mincinoşi”. Acestea zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Din clipa aceea, cerul s-a încuiat şi s-a făcut secetă mare, încât nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ timp de trei ani şi jumătate şi poporul îndura foamea, lipsa şi sărăcia.

Pentru a-l cruţa de foame şi sete şi pentru a-l izbăvi de răzbunarea Izabelei, Domnul i se arată lui Ilie şi îl sfătuieşte zicându-i: „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!” (III Regi XVII, 3-4).

„Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu”

În acest chip minunat a fost hrănit alesul şi plăcutul lui Dumnezeu Ilie. Corbii îi aduceau pâine şi carne în fiecare zi, iar setea şi-o potolea adăpându-se cu apă din pârâu. Secând pârâul din cauza secetei, profetul primeşte înştiinţare de la Domnul să se îndrepte către Sarepta Sidonului, căci acolo îi poruncise unei femei văduve să-l hrănească. Femeia era săracă lipită pământului, ca şi locuitorii ţinutului, căci nu avea decât „o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior” şi, totuşi, la rugămintea profetului, se lasă înduplecată şi îi pregăteşte acestuia o turtă ca să-şi astâmpere foamea, căci se încredinţase în cuvintele lui atunci când i-a zis: „Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis, dar fă mai întâi o turtă pentru mine şi adu-mi-o, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei face mai pe urmă, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ” .

Minunea se întâmplase întocmai, căci Dumnezeu îi răsplăteşte bunătatea femeii, făcând ca ultimul gram de făină şi puţinul untdelemn pe care îl mai avea să nu se împuţineze, ci să prisosească pe toată durata secetei, după cuvântul Domnului grăit prin Ilie. Dărnicia femeii şi felul în care a recompensat-o Dumnezeu ne arată cât de mult valorează fapta milosteniei. Tot cu acest prilej Sfântul Proroc Ilie a mai săvârşit o minune. Întâmplându-se ca să moară fiul văduvei, profetul reuşeşte să-l readucă la viaţă prin puterea rugăciunilor sale şi să-l încredinţeze mamei lui, spunând: „Iată, copilul tău este viu”, la care văduva, cu sufletul plin de recunoştinţă, îi răspunde: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta”.

„Domnul este Dumnezeu”

A venit vremea ca Dumnezeul Cel adevărat să-Şi arate puterea divină înaintea oamenilor şi aceştia să-L preaslăvească. Pentru aceasta, marele Ilie a mers îna­intea preoţilor mincinoşi şi a făcut legământ să se arate prin foc care este Dumnezeul Cel adevărat. O zi întreagă s-au rugat slujitorii lui Baal, s-au frământat şi s-au agitat peste măsură, încât „se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci până ce curgea sânge. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie Tesviteanul către prorocii lui Baal: Daţi-vă acum la o parte ca să-mi săvârşesc şi eu jertfa mea!” (III Regi XVIII, 28-29). Mai întâi a luat 12 pietre după numărul celor 12 seminţii ale lui Israel, a zidit din pietrele acestea jertfelnic în numele Domnului, a pus pe el lemne şi a aşezat deasupra lor viţelul cel junghiat. Apoi, a turnat apă din belşug şi, căzând în genunchi, s-a rugat cu stăruinţă, zicând: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine” (III Regi XVIII, 37). Rugăciunea a fost ascultată şi din înălţimea cerului „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ” (III Regi XVIII, 38), iar poporul, copleşit de măreţia acestei minuni, a căzut cu faţa la pământ, slăvind pe Dumnezeu şi zicând: „Domnul este Dumnezeu” (III Regi XVIII, 39). Acum toţi s-au convins că Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul Cel adevărat, Dumnezeul părinţilor lor, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, iar închinarea la idoli este o înşelăciune.

Cinstirea Sfântului Ilie în Biserică

Pentru virtuţile sale alese, pentru viaţa austeră şi pentru râvna sa înflăcărată cu care a mărturisit cuvântul şi voia lui Dumnezeu, acest înger pământesc şi om ceresc nu a gustat paharul morţii, ci a fost înălţat cu trupul la cer. După ce a traversat împreună cu ucenicul său, Elisei, Iordanul, pe care îl despărţise în două cu mantia sa, s-a îndreptat spre pustie şi „pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-au ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer”. În timp ce se înălţa spre cer în car de foc, i-a căzut mantia, care a rămas în posesia ucenicului Elisei, despărţind şi el cu ajutorul acesteia apele Iordanului. Acesta a continuat în Israel lucrarea profetică a lui Ilie, fiind socotit de toţi urmaş al său. Aceasta este istorisirea pe scurt a vieţii şi faptelor minunate ale Sfântului Proroc Ilie.

Şi ceilalţi profeţi au făcut minuni, au prevestit venirea Mântuitorului Hristos şi au avut viziuni, însă personalitatea Sfântului Proroc Ilie îi covârşeşte în chip uimitor. El a fost figura profetică cea mai populară şi cea mai iubită de poporul israelit, iar Biserica Ortodoxă l-a aşezat în locul de cinste al marilor proroci.

Biserica învaţă despre el că, aşa cum L-a propovăduit pe Dumnezeu pe pământ înaintea oamenilor, tot aşa se va înfăţişa şi îna­intea celei de a doua veniri a Mântuitorului, cu slavă, ca să vestească lumii apropierea judecăţii de apoi şi să-L prezinte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu. În faţa lui vor rămâne înmărmuriţi şi ruşinaţi toţi cei ce L-au tăgăduit pe Hristos şi i-au călcat poruncile Lui, aşa cum odinioară evreii părăsiseră credinţa în adevăratul Dumnezeu şi se închinau lui Baal.