Omagierea unui vrednic slujitor
Biserica având hramurile „Buna Vestire” şi „Sfinţii Împăraţi” – Obedeanu din Craiova primeşte astăzi vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 11-16 iulie, s-a desfășurat cea de-a doua tabără pentru copii și tineri „Bucuria sfântă a meşteşugului”, organizată de Arhiepiscopia Râmnicului prin Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul. Au participat 16 elevi ai Liceului „Sfântul Antim Ivireanul” din municipiul Bucureşti, însoţiţi de prof. Elena Badea şi prof. Ioana Nantcu. Participanții la tabără au participat la un adevărat curs de artă brâncovenească în cadrul prezentării mănăstirii, a paraclisului, schiturilor, muzeului și cuhniei, dar și la o serie de cateheze în cadrul cărora au fost prezentate chipurile Sfinților Martiri Brâncoveni. Pe parcursul taberei, cei mici au luat parte, de asemenea, la programul de rugăciune și la Sfânta Liturghie.