Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Oltenia Triodul, de la pocăință la Înviere

Triodul, de la pocăință la Înviere

Un articol de: Ion Raţiu - 23 Feb, 2019

Cuvântul „triod” își are obârșia în termenul de origine greacă „triodon”, în a cărui compoziție se regăsesc două cuvinte: tria - trei și odi - odă, în consecință cuvântul „triod” se traduce prin cântare în trei ode sau în trei strofe. Ca atare, denumirea de Triod este conferită atât perioadei liturgice în care ne aflăm, cât și cărții de cult întrebuințate la strană pe parcursul acestui urcuș duhovnicesc până la Învierea Domnului.

Triodul își are originea și aplicația prac­tică în baza celor trei cântări sau canoane rânduite în cadrul Utreniei. Cu deosebire față de această perioadă a anului în care ne aflăm, cea a Triodului, în restul anului bisericesc, la slujba Utreniei se cântă un număr mai mare de stihiri sau cântări, opt sau nouă, după con­ți­nu­tul rânduielii specifice cărților de cult Octoih și Minei.

La baza compunerii și ordonării celor mai multe canoane ale Triodului s-au aflat Sfântul Teodor Studitul (+826) și fratele acestuia, Iosif Studitul (+830), care au completat cântări deja existente provenite de la Sfântul Cosma al Maiumei și Sfântul Andrei Criteanul din secolul al VIII-lea.

Reducerea numărului cântărilor de la strană de la opt la trei nu simplifică nici pe departe rânduiala Utreniei, ci scopul este cu totul altul: accentuarea caracteristicii Postului Mare - pocăința. În aceste condiții, Biserica a rânduit în mod firesc ca la slujba Utreniei să fie interpretat din cartea Triodului acel tipic specific de stihiri cunoscut sub denumirea generică de „Ușile pocăinței”. „Ușile pocă­in­ței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat, curățește-l cu mila milostivirii Tale!”

Triodul în erminia liturgică

În compunerea perioadei liturgice a Triodului, se regăsesc zece săptămâni, care la rândul lor cuprind patru duminici premergătoare înaintea intrării Bisericii în Sfântul și Marele Post al Paștilor. La acestea se adaugă și cele șase duminici rămase, care alcătuiesc în sine perioada păresimilor sau a postirii celei mari. Imnografia Triodului are la bază o compunere deosebit de bogată, cu diverse stihuri și stihiri, unele din ele ca făcând parte din psalmii davidici. De pildă, psalmul 136 conferă o cântare deosebit de emoționantă, intitulată „La râul Babilonului”. Această plângere și tânguire a poporului israelit aflat în detenția babilonică ilustrează cum nu se poate mai bine omul decăzut din ascultarea lui Dumnezeu și căzut în robia păcatului.

Aceeași temă centrală a îndepărtării omului de Dumnezeu, reprezentată prin plânsul cel amarnic al poporului ales, se regăsește și în cea de a doua duminică a Triodului, Duminica Fiului risipitor. Ambele situații cutremură din rădăcina ființei umane pe cei care trăiesc în mod direct aceste evenimente, dar și pe cei care sunt invitați pe singura cale îngustă care duce de la moarte la viață, la cetatea Sionului Ceresc.

Totodată și structura muzicală a cântărilor triodale este una aparte, menită să aducă un plus la starea de conștiință a omului ca ființă păcătoasă și imperfectă. Modulațiile și diversele contraste muzicale ale genurilor melodice modale au menirea de a aduce un plus de lumină în sufletul întinat de mulțimea faptelor celor rele.

Pilde spre îndreptare şi pocăinţă

Duminica Vameșului și a Fariseului prezintă virtutea smereniei însoțită de pocăință, ca fiind temelia urcușului duhovnicesc: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață”. Altfel spus, orice faptă bună lipsită de smerenie devine o faptă rea și neplăcută în ochii lui Dumnezeu, indiferent de calitatea virtuții pe care o practici, însă o faptă josnică, supusă păcatului, dar însoțită de o stare de profundă smerenie și pocăință devine o faptă bună și aprobată de Dumnezeu.

Duminica Fiului risipitor este a doua duminică a Triodului, care vine să aducă speranță și nădejde în bunătatea lui Dumnezeu ca așteptare a întoarcerii acasă a fiecărui fiu rătăcit. De altfel, chiar și cuprinsul cântărilor acestei zile ne prezintă un om îndepărtat de la Slava cea părintească și risipit între răutăți și bogății efemere, care în cele din urmă îi vor aduce pieirea. Plângerea fiului risipitor („greșit-am înaintea Ta, Părinte Sfinte, primește-mă dar și pe mine, cel care mă pocăiesc”) devine o asumare personală pentru fiecare dintre noi, menită să ne apropie mai mult de Dumnezeu prin intermediul umilinței de sine.

Totodată, sâmbăta care precedă Duminica Fiului risipitor mai poartă denumirea și de Sâmbăta morților, având ca scop atât cugetarea noastră la moarte, cât și chemarea Bisericii celei luptătoare de pe pământ la rugăciune comună, către Dreptul Judecător, în vederea dobândirii fericirii celei veșnice a tuturor celor adormiți din veac în dreapta credință.

Duminica Înfricoșatei Ju­decăți sau a „lăsatului sec de carne” își schimbă complet atitudinea comparativ cu duminica anterioară. Din Tată mult milostiv și lesne iertător, Dumnezeu Se face Dreptul și asprul Judecător. Toată această transfigurare a Lui are ca scop întoarcerea omului din calea păcatului pe cea a virtuții creștinești prin intermediul ultimei metode pedagogice care mai poate fi aplicată în viața practică: frica de Dumnezeu. Această frică ne aduce în fața ochilor prive­liș­tea grozavei și Înfricoșatei Judecăți de Apoi. Este numită și Duminica lăsatului sec de carne, ca fiind ultimul moment în care se vor mai putea consuma produse de acest gen până la slăvita zi a Învierii Domnului.

Urmează Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica lăsatului sec de brânză. Prima poruncă dată de Dumnezeu în grădina Edenului protopărinților noștri Adam și Eva a fost porunca postirii. În urma ispitirii șarpelui diavolesc, aceștia doi încalcă postul impus de Dumnezeu, acela de a nu mânca… Ceea ce noi trăim astăzi în cadrul acestui urcuș duhovnicesc triodic nu este altceva decât chemarea lui Dumnezeu adresată omului la comuniunea cu El, prin intermediul postului, ca formă reparatorie a postului nerespectat în grădina Edenului de către Adam și Eva. Duminica aceasta încheie o întreagă săptămână în care cre­dincioșii or­todocși au avut dezlegare deplină la consumul produselor lactate, motiv pentru care întreaga săptămână poartă denumirea de „săptămâna albă”.