Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Activitate pastoral-misionară la Poienile Zagrei, Năsăud

Activitate pastoral-misionară la Poienile Zagrei, Năsăud

Un articol de: Pr. Cornel Coprean - 01 Aug, 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Pr. Vasile Dan, de la Parohia Mocod, a vorbit credincioşilor despre bucuria creştină ca stare naturală a omului credincios.

În Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud, soborul celor 10 preoţi slujitori, alături de parohul Ovidiu-Teodor Oltean, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Vasile Dan de la Parohia Mocod a vorbit credincioşilor despre bucuria creştină ca stare naturală a omului credincios şi a argumentat scripturistic şi patristic prezentarea sa. Părintele Vasile Dan a mai subliniat că starea de bucurie duhovnicească este o rugăciune continuă a creştinului, la care ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel când zice: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat” (I Tes. 5, 16-17). La final, parohul Ovidiu Oltean a mulţumit preoţilor prezenţi, iar credincioşii au fost miruiţi.

Seara duhovnicească de la Poienile Zagrei continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc va avea loc în Duminica a 12-a după Rusalii în Parohia Aluniş.

Biserica Parohiei Poienile Zagrei cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care datează de la începutul secolului al XX-lea, a fost sfinţită la data de 12 iulie 1908. Catapeteasma altarului a fost împodobită cu icoane lucrate la Viena, pe cheltuiala credincioşilor parohiei. În anul 1966 biserica a fost pictată în tehnica tempera, iar apoi de-a lungul anilor s-au desfăşurat mai multe lucrări de întreţinere şi înfrumuseţare a sfântului locaş.

În data de 3 octombrie 1982 biserica a fost  resfinţită de Episcopul-vicar Justinian Chira Maramureşanul al Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În cursul anului 2010 s-au executat lucrări de renovare şi restaurare exterioară a bisericii, pentru ca în anii următori să fie înfrumuseţat şi Sfântul Altar. În prezent, biserica este supusă lucrărilor de pictare în tehnica frescă, aşa cum ne-a informat părintele paroh Ovidiu-Teodor Oltean.