Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Concert de colinde și festivitatea de acordare a „Burselor Filantropia”, la Catedrala din Oradea

Concert de colinde și festivitatea de acordare a „Burselor Filantropia”, la Catedrala din Oradea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Pr. Alin Sonea - 28 Decembrie 2017

Episcopia Oradiei a organizat tradiționalul concert de colinde la Catedrala Episcopală din Oradea. Au interpretat colinde corul „Diacon Nicolae Firu”, format din elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, dirijat de arhid. prof. Ştefan Lakatos, corul de cameră „Voces”, dirijat de prof. Arnold Schneider și corala „Psalmodia Varadiensis” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, dirijată de pr. conf. univ. dr. Mihai Brie, membru al Uniunii Muzicologilor și Compozitorilor din România.

La finalul concertului, Prea­sfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a amintit cu această ocazie că, în perioada dictaturii comuniste, „colindele au fost exilate din spațiul public în Biserică și au devenit o formă de rezistență la încercarea de distrugere, fără succes, a identității noastre spirituale și naționale. Atunci colindele au devenit un manifest prin care, în preajma Crăciunului, fiii și fiicele poporului român puteau să își exprime, cu demnitate, credința profundă și atașamentul față de valorile înaintașilor”.

În încheierea evenimentului, a avut loc un moment festiv prilejuit de acordarea de către PS Episcop Sofronie a „Burselor Filantropia”, oferite de către Asocia­ția „Filantropia” a Episcopiei Oradiei, parte componentă a Federației „Filantropia” a Patriarhiei Române. Un număr de 10 de copii și tineri, elevi și stu­denți, de la mai multe instituţii de învăţământ din Oradea şi din judeţul Bihor beneficiază de bursele oferite, fiind al șaptelea an consecutiv de când Asociația „Filantropia” - Oradea acordă astfel de burse, ce vin în sprijinul dezvoltării integrale și comunitare a copiilor și tinerilor. Au fost oferite bursele de Crăciun, în valoare de 400 lei fiecare, valoarea totală pentru un an școlar a unei burse fiind de 1.000 lei.

Părintele Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic la Episcopia Oradiei şi preşedintele Asociaţiei „Filantropia” - Oradea, a arătat că programul „Bursele Filantropia” se adaugă eforturilor permanente pentru formarea tinerei generaţii din Eparhia Oradiei, prin instituţiile de învăţământ aflate sub patronajul Bisericii Ortodoxe din Bihor şi prin toate programele dezvoltate dedicate copiilor şi tinerilor.

PS Episcop Sofronie a subliniat importanța lucrării social-filantropice la nivel eparhial, prin diversele şi numeroasele activităţi, între care se numără şi „Bursele Filantropia”. La începutul fiecărui an școlar sunt selectați 10 tineri care au trecut prin situații dificile de viață, dar care, prin forța credinței lor, fiind aproape de Sfânta Biserică, au reușit să se facă pe ei înșiși pilde pentru alți copii și tineri, având rezultate școlare foarte bune și fiind voluntari foarte dedicați în parohiile și comunitățile de care aparțin.