Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Conferinţa preoţească de toamnă în Protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei

Conferinţa preoţească de toamnă în Protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei

Un articol de: Nicolae Vesa - 27 Sep, 2019

În prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, preoţii parohi şi coslujitori, preoţii misionari i de caritate, precum și ieromonahii de la așezămintele monahale din cadrul Protopopiatului Marghita, Eparhia Oradiei, s-au reunit miercuri, 25 septembrie, în cadrul Conferinţei preoţeşti pastoral-misionare de toamnă, cu tema „Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.

Conferinţa a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Marghita, de către un sobor de preoţi, iar lucrările conferinţei propriu-zise s-au desfăşurat tot în sfântul lăcaș.

Pr. Adrian Popovici, consilier administrativ-bisericesc la Centrul Eparhial, a prezentat referatul cu titlul „Personalitatea remarcabilă a Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și tradiția seculară a traducerilor de cărți bisericești”, întocmit de pr. lect. dr. Ionel Chira, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea.
Preasfinţitului Părinte Sofronie al Oradiei și-a exprimat bucuria întâlnirii, în cadrul conferinței de toamnă, cu clerul din Protopopiatul Marghita. Ierarhul a vorbit despre perioadele deosebit de grele de arhipăstorire ale vrednicilor de pomenire Patriarhi Nicodim și Iustin, al doilea și, respectiv, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, „personalități luminoase care și-au lăsat amprenta asupra vieții bisericești din întreaga țară, cu reverberații până în zilele noastre”.

Ierarhul a adresat un îndemn părintesc către întregul cler al Protopopiatului Marghita de a continua și a intensifica misiunea pastorală, dar și de a spori activitățile culturale, catehetice, educaționale și filantropice din parohii.

Seria conferinţelor preoţeşti de toamnă din Eparhia Oradiei continuă cu conferința preoților din Protopopiatul Tinca, urmată de reuniunea cadrelor didactice care predau disciplina religie ortodoxă în școli și licee din județul Bihor, a cadrelor didactice de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, reuniune găzduită de Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea şi care va fi prezidată de Prea­sfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.