Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Hramuri şi liturghii arhiereşti în Transilvania

Hramuri şi liturghii arhiereşti în Transilvania

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Pr. Bogdan Avram - 02 Decembrie 2015

La sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, numeroase locaşuri de cult din Transilvania şi-au cinstit ocrotitorii. Astfel, a fost hram la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, la Catedrala Episcopală din Oradea, la Mănăstirea Bobota, judeţul Sălaj, precum şi la Baia Mare.

Şase arhierei au oficiat Sfânta Liturghie de hramul Sfântului Andrei Şaguna, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, alături de preoţi profesori consilieri eparhiali, protopopi şi oaspeţi.

Alături de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, s-au aflat Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Irineu Arhiepiscopul de Alba Iulia, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Între oaspeţi s-au aflat preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, parlamentari, prefectul judeţului, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, primarul interimar Astrid Fodor, ofiţeri, militari şi alţi invitaţi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de IPS Mitropolit Irineu, iar la final, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit tuturor ierarhilor, preoţilor, invitaţilor şi credincioşilor pentru participarea la hramul din acest an.

Vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea a prezentat principalele realizări misionare, duhovniceşti, culturale şi administrative ale IPS Mitropolit Laurenţiu în cei zece ani de arhipăstorire şi i-a mulţumit din partea administraţiei eparhiale pentru dragostea părintească faţă de toţi clericii şi credincioşii încredinţaţi. Cu această ocazie, a fost lansat albumul omagial dedicat IPS Mitropolit Laurenţiu la cei zece ani de păstorire, precum şi un prim volum al Telegrafului Român transilterat din chirilică, însumând ediţiile din perioada ianuarie-aprilie 1853. De asemenea, s-a prezentat şi un CD cu ediţiile digitizate ale Telegrafului Român.

IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţii pentru mai mulţi clerici şi laici dedicaţi misiunii Bisericii străbune. Sărbătoarea s-a încheiat cu alocuţiunea preşedintelui Academiei Române legată de sărbătoarea naţională de la 1 decembrie, prefaţată de acest mare hram de la Sibiu, iar în cadrul alocuţiunii a fost prezentată alegerea IPS Mitropolit Laurenţiu ca membru de onoare al Academiei Române.

Sărbătoare la Biserica „Nașterea Domnului", Sibiu

În Duminica a 30-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Naşterea Domnului” din Sibiu. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Credincioşii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie şi s-au împărtăşit cuTrupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie şi i-a îndemnat pe credincioşi să parcurgă perioada de post cu multă bucurie în suflet şi să se pregătească spiritual pentru marele praznic al Naşterii Domnului. Părintele Mitropolit l-a hirotesit iconom stavofor pe părintele Ciprian Cândea de la biserica sibiană, iar la final, protopopul Ioan Coşa, paroh la biserica sibiană împreună cu preotul Ciprian Cândea, i-a mulţumit ierarhului şi i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului.

De asemenea, duminică, 29 noiembrie, în seara premergătoare hramului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat Vecernia şi Litia, împreună cu PS Episcop Ilarion Făgărăşanul şi toţi preoţii din Protopopiatul Sibiu, alături de care au fost preoţi din alte protopopiate ale eparhiei.

Credincioşii prezenţi în număr mare s-au închinat la moaştele Sfântului Andrei Şaguna şi au participat, apoi, la procesiunea prin centrul cetăţii, pentru a vesti bucuria hramului la întreaga comunitate.

Sărbătoare de Sfântul Andrei la Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat luni, 30 noiembrie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană de Înaltprea­sfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa Preasfinți­tului Vasile Some­șanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit clujenilor despre sfințenia Mântuitorului: „Sfințenia Domnului nostru Iisus Hristos are o putere covârșitoare. Prin ce ne cucerește Persoana Domnului Iisus? El ne descoperă o nouă relație religioasă, o nouă legătură între Dumnezeu și om, legătura iubirii. Prin El am aflat că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu este Tatăl nostru și noi suntem fiii Lui”.

Sfințenia Fiului lui Dumnezeu a fost cea care l-a îndemnat și pe Sfântul Apostol Andrei să Îi urmeze Mântuitorului. „Sfântul Andrei a venit în Sciția Mică, în Dobrogea de astăzi, și-a făcut ucenici, a sfințit episcopi, ne-a binevestit nouă românilor Evanghelia Domnului nostru Iisus Hrisos și putem avea mângâierea că suntem biserică apostolică chemată la Domnul Iisus Hristos de către Sfântul Apostol Andrei”, a mai spus ierarhul.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei a avut o semnificaţie deosebită pentru clujeni pentru că în această zi a fost şi ziua onomastică a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Mitropolitană, preoții și credin­cioșii l-au felicitat pe ierarh și i-au transmis urări de sănătate și binecuvântare în misiunea pe care o desfășoară.

Prima biserică din Cluj-Napoca la 220 ani

Preoți, credincioși, şi numeroşi oameni de cultură din Cluj-Napoca au luat parte în duminica a 30-a după Rusalii la sărbătoarea primei biserici româ­nești din oraș, „Sfânta Treime”, de la a cărei zidire s-au împlinit 220 de ani. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La final a fost dezvelită o placă aniversară pe esplanada bisericii și s-a oficiat o slujbă de sfințire a biroului parohial.

De-a lungul timpului, în Biserica din Deal cu hramul „Sfânta Treime” au avut loc mai multe evenimente istorice.

În 1811 Vasile Moga a fost hirotonit episcop al tuturor românilor ortodocși din Transilvania. De asemenea, aici a avut loc instalarea episcopului Nicolae Ivan al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pe 6 decembrie 1921. Astfel, timp de 12 ani biserica a fost catedrală episcopală, până la sfințirea catedralei din Piața „Avram Iancu”.

Liturghie arhierească la Sebeş

În cea de-a XXX-a duminică după Rusalii şi a treia din Postul Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Tuturor Sfinţilor” – Sebeş V, Protopopiatul Sebeş, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii din municipiul Sebeş au venit în număr mare pentru a participa la slujbă. În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop Irineu a subliniat importanţa credinţei şi a dragostei de Dumnezeu în viaţa creştinului autentic. 

Dincolo de o raportare formală sau interesată la persoana Domnului Iisus Hristos, fiecare este chemat să cultive o relaţie personală cu El, în deplină încredere faţă de prezenţa, dragostea şi capacitatea Sa de a ocroti, conduce şi interveni mereu în vieţile oamenilor, aşa cum a intervenit şi în viaţa dregătorului bogat din pericopa evanghelică. 

De asemenea, ierarhul a accentuat diferite aspecte practice ale credinţei, de mare actualitate şi eficienţă pentru omul contemporan.

Parohia Sebeş V a fost înfiinţată în anul 1995, fiind închinată „Tuturor Sfinţilor”. Din 15 august 1999 până în prezent se slujeşte în demisolul bisericii. În perioada 2000-2011 au fost executate lucrările de zidărie, plăcile, bolţile, turnurile, clopotniţa şi cupola centrală până la acoperiş. Parohia Sebeş V este păstorită de părintele Gheorghe Rablou şi de Ionel Arsu, protopop al Sebeşului.

Hram la noua Catedrală Episcopală din Oradea

Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea şi-a sărbătorit al doilea hram, după ce la 11 martie 2012, prin grija Prea­sfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, sfântul ierarh transilvănean a fost aşezat ca ocrotitor spiritual al catedralei. Sărbătoarea a început din ajun, duminică seara, 29 noiembrie, când soborul slujitor al Catedralei a săvârşit slujba Privegherii în paraclisul de iarnă Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie de la demisolul Catedralei Episcopale. 

Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de către PS Episcop Sofronie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în paraclisul de iarnă „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie”, în prezența unui mare număr de credincioși.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea fragmentelor scripturistice rânduite, ierarhul a evidenţiat lucrarea de apostolat săvârşită de Sfântul Apostol Andrei în pământul ţării noastre, răspândind cuvântul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi statornicind credinţa creştină pe aceste meleaguri.

Ierarhul a vorbit și despre personalitatea şi activitatea Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, ierarhul providenţial pentru Biserica dreptmăritoare din Ardeal: „Nu este lipsită de semnificații profunde, nu doar duhovnicești, ci și naționale, îndoita sărbătoare de astăzi. Pe de o parte, în preziua Zilei Naționale a României, 1 decembrie, este serbat sfântul care a evanghelizat pământul nostru, luminătorul daco-romanilor, strămoșii noștri, Sfântul Apostol Andrei. Pe de altă parte, și sărbătorirea Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei este providențială, căci el a avut o contribuție esențială, nu doar semnificativă, la trezirea spirituală a românilor ortodocși din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, ce a condus, mai târziu, în 1918, la unirea acestor vechi provincii românești cu Regatul României”.

La finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii s-au închinat şi au sărutat racla în care se află o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, primită în dar de PS Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru noua Catedrală Episcopală din Oradea, din partea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Laurenţiu, în Duminica Ortodoxiei din anul 2012.

Sărbătore la Beiuş

În Duminica a treizecea după Rusalii, PS Episcop Sofronie s-a aflat în vizită pastorală în orașul de pe malurile Crișului Negru, în vechea cetate românească a Beiușului, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Beiuș III, în prezența oficia­lităților centrale și locale și a unui mare număr de credincioși. Această biserică s-a ridicat prin grija părintelui Ioan Nat Balint, protopop onorar al Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului, cu sprijinul cre­dincioșilor din Parohia Beiuș III. Piatra de temelie a fost așezată în 2006, iar la Sfintele Paşti din 2009 a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie. 

Exteriorul bisericii, executat în terasit sculptat, a fost finalizat în 2011, iar în interior, lucrările de pictură sunt aproape finalizate, fiind în lucru iconostasul bisericii.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, PS Episcop Sofronie a explicat celor prezenţi înţelesurile adânc duhovniceşti ale fragmentului scripturistic ce a prezentat dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos și tânărul dregător bogat.

La Ectenia întreită din cadrul Sfintei Liturghii, s-au înălțat rugăciuni speciale pentru toți cei bolnavi, pentru contenirea bolii, ușurarea sufe­rințelor și a tuturor neputin­țelor, fiind chemat ajutorul Atotputernicului Dumnezeu pentru dezrădăcinarea urii și a toată răutatea, potolirea vrăj­mășiilor și înmulțirea binelui și a dragostei dintre oameni. De asemenea, la Ectenia pentru cei adormiți, au fost pomeniți și s-au înălţat rugăciuni pentru veşnica odihnă a tuturor celor care s-au stins din viață în ultima vreme și care au murit de moarte năprasnică.

Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să înmulțească lucrarea de ajutorare a celor bolnavi, săraci și aflați în diferite ne­putințe și lipsuri, pentru ca rugăciunea și postul să fie împletite și împlinite prin milostenie față de semeni.

Sărbătoare în Episcopia Sălajului

La prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost zi de dublă sărbătoare în Episcopia Sălajului. În toate bisericile din Eparhie s-a săvârșit Sfânta Liturghie întru cinstirea celui care a adus pentru prima oară pe pământul țării Evanghelia lui Hristos, Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat și socotit Ocrotitorul României, precum și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, cel care a ocrotit, a apărat și a propășit credința dreptmăritoare în spațiul intracarpatic. Tot în această zi, Preasfințitul Petroniu, cel dintâi Ierarh al Episcopiei Sălajului a aniversat împlinirea a 50 de ani de viață. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. Alături de ierarh au slujit membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, protopopii de la cele trei protopopiate din Eparhie și părinții inspectori de la Centrul Eparhial.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Petroniu a hirotonit întru diacon un tânăr teolog care poartă numele Apostolului prăznuit, Andrei, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama paraclisului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Hram la Mănăstirea Bobota, Sălaj

Duminică, 29 noiembrie, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, al cărei paraclis de iarnă este ocrotit de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. PS Episcop Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie alături de părinții slujitori ai mănăstirii și exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, arhimandritul Antonie Pința. De asemenea, la slujbă au participat numeroși credincioși care vin aici duminică de duminică, locașul de cult dovedindu-se neîncăpător. 

La finalul Sfintei Liturghii, pentru bogata activitate administrativ-gospodărească și pastoral-duhovnicească, PS Episcop Petroniu a hirotesit întru protosinghel pe starețul Mina Pletosu.

Biserica mănăstirii adăpos­tește moaște ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Acestea au fost dăruite mănăstirii de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurențiu.

De asemenea, aici se află şi o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltprea­sfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Liturghie arhierească la Deva

Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit duminică, 29 noiembrie, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie, a săvârșit hirotonia întru diacon a tânărului teolog Alin Vasile Goga, cel care va sluji în treapta diaconiei la Catedrala Episcopală din Deva. Cu acest prilej, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre imensa responsabilitate ce atârnă pe umerii slujitorilor lui Dumnezeu, ei fiind răspunzători de sufletele credincioșilor încre­dințați lor spre păstorire. De asemenea, ierarhul hunedorean l-a îndemnat pe tânărul slujitor în treapta diaconiei să aibă slujire curată și rodnică în activitatea pastorală, misionară, culturală și educațională pe care o va întreprinde în Episcopia Devei și Hunedoarei. În cuvântul de învățătură, Ilarie Moldovan, paroh în Alba Iulia, le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea deosebită a asumării cuvântului Evangheliei Domnului Iisus Hristos în viața credincioșilor, acesta reprezentând singurul principiu autentic ce-l poate conduce pe om la desăvârșire și la moștenirea Împărăției lui Dumnezeu.

Hram la Baia Mare

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori din care au făcut parte pr. Ştefan Cristian, consilier eparhial, Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, slujitor al bisericii, şi parohul Indrei Buda. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Vasile Florin Coţan, care va primi peste câteva zile şi harul preoţiei pe seama Parohiei Româneşti – Frâncenii Boiului, Protopopiatul Chioar. Răspunsurile la Sfânta Liturtghie au fost date de corul parohiei, dirijat de profesorul Adrian Iercoşan. 

Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul a pus piatra de temelie a viitoarei biserici la începutul lunii septembrie 2002, iar în toamna aceluiaşi an a început construirea unei biserici de lemn cu caracter provizoriu, terminată în acelaşi an. Doi ani mai târziu, în 2004, începe construirea unei biserici de zid, după planurile unei arhitecte băimărene, Oxana Florescu. 

Biserica impunătoare se află în etapa de încheiere a lucrărilor. Au mai rămas de executat doar padimentarea şi 54 metri pătraţi de pictură, din cei 2.000 metri pătraţi câţi vor fi în total. 

PS Justin Sigheteanul a rostit cuvânt de învăţătură despre pregătirea credincioşilor pe parcursul acestui post pentru întâmpinarea sărbătorii Naşterii Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos. 

Ierarhul a desluşit în faţa mulţimii credincioşilor învăţămintele desprinse din pericopa evanghelică a duminicii, despre dregătorul bogat şi păzirea poruncilor.