Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Întâlnirea responsabililor pentru catehizare din Maramureş şi Sătmar

Întâlnirea responsabililor pentru catehizare din Maramureş şi Sătmar

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Andrei Fărcaş - 18 Noiembrie 2016

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, s-a întâlnit miercuri, 16 noiembrie, cu responsabilii de catehizare din protopopiate şi cu preşedinţii sau reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale pentru tineri din cadrul eparhiei. Întâlnirea a avut loc în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar la aceasta a participat şi consilierul eparhial pentru sectorul educaţional şi tineret, pr. Milan Bălan.

Întâlnirea a fost moderată de pr. Gavril Vasile Băban, responsabil pentru catehizarea tineretului, şi a avut ca scop prezentarea bilanţului activităţilor desfăşurate în acest an şi concluziile care s-au desprins – programele „Hristos împărtăşit copiilor”, „Alege şcoala”, taberele din perioada verii şi vacanţe, metodologiile folosite pentru accesarea fondurilor nerambursabile necesare desfăşurării activităţilor şi pregătirea sărbătorii Sfântului Arhidiacon Ştefan, ocrotitorul tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

A fost analizată, cu această ocazie, şi perspectiva viitoarelor activităţi cu tineretul din punct de vedere al catehizării. PS Iustin Sigheteanul a adresat preoţilor prezenţi îndemnul de a nu neglija activităţile cu tinerii, care au menirea de a-i apropia de Dumnezeu. A fost apreciată prezentarea delegaţiei tinerilor din Episcopie la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi de la Bucureşti din septembrie. În cadrul întâlnirii au fost oferite şi diplome pentru activităţile din cele 32 de tabere cu tinerii care au fost organizate în această vară.