Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Eparhia Devei şi Hunedoarei

Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Eparhia Devei şi Hunedoarei

Un articol de: Ziarul Lumina - 08 Iun, 2015

Sâmbătă, 6 iunie, a avut loc a doua ediţie a Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Episcopia Devei şi Hunedoarei. Programul întâlnirii a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în Catedrala Veche cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

PS Episcop Gurie, în cuvântul de învăţătură rostit cu prilejul acestei manifestări cultural-misionare, a subliniat bucuria prilejuită de tinerii ce se dovedesc a fi oameni de nădejde spre propăşirea şi integritatea poporului şi a credinţei strămoşeşti. Ierarhul hunedorean le-a mai amintit tinerilor prezenţi faptul că „deşi societatea de astăzi ne îndeamnă la o mulţime de activităţi, într-un dinamism de multe ori distructiv, tinerii trebuie să fie conştientizaţi şi ei, la rândul lor, să distingă acele activităţi care dau un sens existenţei noastre, care ne împlinesc sufleteşte şi care ne statornicesc într-un program duhovnicesc benefic mântuirii sufletelor noastre".
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a săvârşit şi slujba hirotesiei întru duhovnic a tânărului preot Cristian Ciurea, cel care păstoreşte sufletele credincioşilor din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Grid, Protopopiatul Orăştie.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a înmânat premii tinerilor care au concretizat preocuparea lor duhovnicească în cadrul procesului de învăţământ, prin rezultatele deosebite obţinute la concursurile şi olimpiadele desfăşurate la nivel judeţean şi naţional. Ierarhul a fost asistat, la momentul premierii, de pr. Radu Trifon, consilier de învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment, de pr. Gabriel Basa, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara (ISJ), şi de Alexandru Vlad, inspector pe Învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Eparhiei.

Activităţi multiple pentru tineri

Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Episcopia Devei şi Hunedoarei a continuat apoi la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara" din Hunedoara. Programul manifestărilor a debutat cu un cuvânt de încurajare adresat tinerilor participanţi de către PS Episcop Gurie, care i-a îndemnat să rămână consecvenţi în toate activităţile pe care le desfăşoară, să fie conştienţi că fiecare etapă a vieţii îşi are exigenţa ei în dezvoltarea fiecăruia şi că fiecare pas pe care îl fac trebuie să se integreze într-un progres intelectual, moral şi duhovnicesc.

În continuare, tinerii au fost implicaţi în mai multe activităţi, între care: participarea la conferinţe susţinute de preoţi cu experienţă în activităţile cu tineretul, vizionarea de filme educative, activităţi de recreere, prin care s-a urmărit integrarea acestora într-un program duhovnicesc care să le rămână ca un reper în dorinţa lor de cunoaştere şi în cadrul procesului educativ.

Tinerii prezenţi la această a doua ediţie a Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Episcopia Devei şi Hunedoarei s-au bucurat de o surpriză oferită din partea organizatorilor, printr-un invitat special, un cântăreţ de muzică hip-hop, Stelian Crăciun alias Cedry2k, cel care impresionează prin mesajul ortodox unic pe care îl transmite, conform unui comunicat al biroului mass-media al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.