Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania „Mărțișor Călător – arte și meșteșuguri pentru toți” la Alba Iulia

„Mărțișor Călător – arte și meșteșuguri pentru toți” la Alba Iulia

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 08 Martie 2019

Cursanții Școlii de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” - Alba au susținut, miercuri seara, primul eveniment cultural-artistic la început de primăvară. Denumit „Mărțișor Călător – arte și meșteșuguri pentru toți”, evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia și a fost dedicat Zilei Internaționale a Femeii și mărțișorului, simbolul primăverii.

Programul evenimentului a cuprins expo­ziții de icoane și obiecte tradiționale realizate de o parte dintre clasele externe ale Școlii de Arte și Meșteșuguri: „Țesături tradi­ționale” Biia (coordonator Elena Burja), „Țesături tradiționale” Gârda (coordonator Aurelia Matei), „Pictură religioasă” Vinerea (coordonator Daniela Turlea), „Obiecte decorative” Teleac (coordonator Olga Oloieru).
Seara a fost completată cu momente artistice susținute de cursanții claselor de „Dansuri populare și moderne” (coordonator Octavia Oprea), „Actorie” (coordonator Maria Dodoc), „Chitară” (coordonator Silviu Oprișiu), „Dans de societate” (coordonator Sergiu Prodan), „Canto Muzică Ușoară” (coordonator Marinela Popa), „Muzică vocală tradi­țională” (coordonator Leontina Fărcaș), „Dansuri populare” (coordonator Oana Joldeș).

Invitați ai evenimentului au fost membrii Ansamblului Folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș coordonat de Liana Stoica. Evenimentul „Mărțișor Călător – arte și meșteșuguri pentru toți” a fost organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, în colaborare cu Primăria Orașului Ocna Mureș, conform unui comunicat al instituției organizatoare.
„Școala de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură «Augustin Bena» aniversează anul acesta 50 de ani de la înființare. Școala a fost înființată în 1969, iar din 2007 func­țio­nează ca serviciu în cadrul Centrului de Cultură «Augustin Bena», venind în întâmpinarea cererilor tot mai numeroase de formare continuă, și se vrea a fi o pepinieră de specialiști pentru serviciile artistice din instituție, din județ și chiar de pe plan național și internațional. Printre disciplinele din cadrul școlii amintim: «Canto – muzică ușoa­ră», «Muzică vocală tradițională», «Pictură», «Grafică», «Design ambiental», «Design vestimentar», «Interpretare la tulnic», «Pictură tradițională de icoane „Școala de Laz”», «Instrumente de suflet», «Pian», «Orgă», «Acordeon», «Chitară», «Artă fotografică și video», «Actorie», «Muzică de fanfară», «Dansuri populare», «Dansuri moderne», «Dansuri de societate», «Arta lemnului», «Țesături tradiționale», «Muzică religioasă» și «Pictură religioasă»”, conform unui comunicat al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.