Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Momente festive la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

Momente festive la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 22 Iunie 2019

Absolvenții promoției 2015-2019 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au participat joi, 20 iunie, la festivitatea organizată la finalul cursurilor de licență. În aceeași zi a avut loc și întâlnirea absolvenților promoției 1969, la 50 de ani de la absolvire.

Cele două momente festive de la facultatea sibiană au fost precedate de Sfânta Liturghie oficiată în capela instituției, în prezența Înalt­preasfințitului Părinte Lauren­țiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Soborul a fost condus de pr. prof. dr. Viorel Ioniță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și consilier patriarhal onorific, iar între slujitori s-au aflat decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr și mai mulți absolvenți ai promoției 1969. 

După Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Laurențiu și soborul slujitor au oficiat un Te Deum prin care au adus mul­țumire lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de absolvenții pro­moției 2015-2019 și ai promoției 1969. A urmat să­vârșirea unui parastas pentru profesorii, ierarhii și colegii din promoția 1969 trecuți la Domnul.

În cuvântul de binecuvântare și de felicitare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu i-a îndemnat pe absolvenții din acest an să se pregătească temeinic pentru a deveni slujitori ai sfintelor altare și să învețe din experiența acumulată de absol­venții promoției 1969.

„Este un moment semnificativ din istoria instituției noastre, când, deodată, absolvenți ai facultății dintr-un interval de jumătate de secol să fie prezenți aici, unii să se bucure de binecuvântarea lui Dumnezeu care ne-a menținut în viață și în același timp să fim alături de cei care pleacă acum din această instituție. Ei nu intră acum direct în ogorul Domnului pentru că vor veni și la studiile de master, dar deja fiecare și-a stabilit un plan, o năzuință. Iată-ne față în față cei care nu suntem vrednici să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră pentru că am izbutit să trecem o perioadă grea pe care absolvenții de anul acesta nu o cunosc și nu o pricep, pentru că nu au trăit-o și este foarte bine că n-au trăit-o. Va trebui să știți, însă, cum să vă apărați viețile voastre și viața Bisericii. Noi, prin experiența pe care o avem, vă stăm alături”, a subliniat ierarhul.

Curs festiv

Absolvenții din ambele pro­moții au participat, apoi, la un curs festiv organizat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu”, respectiv în Sala „Spiridon Cândea”. Absolvenții promoției 1969 au avut posibilitatea să își prezinte activitatea pastoral-misionară și să își amintească de studenție. Au fost evocați profesorii și colegii care au trecut la Domnul în acești 50 de ani trecuți de la absolvire. 

Absolvenții promoției 2019 s-au adunat în aula facultății împreună cu părinții, rudele și cei apropiați pentru a primi felicitările din partea conducerii, a cadrelor didactice și a celor care au dorit să le transmită gândurile bune.