Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință (III)

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință (III)

Un articol de: Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci - 03 Aug, 2019

Din viața lui se desprind un buchet de virtuți, dar credința în Dumnezeu, hărnicia și dragostea pentru Sfânta Liturghie au avut o prospețime aparte. Ce observăm în dinamica vieții părintelui? El a acceptat să meargă oriunde a fost trimis, din ascultare, și peste tot a lăsat nume bun și amintiri frumoase, atât duhovnicești cât și administrative.

E posibil ca părintele Dometie de la Râ­meți să nu se afle printre cei mai cunoscuți părinți ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul trecut. Cu toate acestea el a atras atenția contemporanilor prin duhovnicia și bucuria de a sluji Domnului. Eminent și devotat, părintele Dometie se poate bucura de numele de ctitor al Râmețiului.

În această cateheză vom căuta să ne apropiem de sfinția sa și să aflăm unde și-a petrecut primii ani din viață, care a fost chemarea sa spre slujirea lui Dumnezeu și ce harismă, ce dar mai aparte a avut.

Unde s-a născut?

Părintele Dometie1 s-a născut într-o zi de 13 octombrie 1924, în frumoasele ținuturi buzoiene, satul Mărculești din comuna Bălănești. A urmat cursurile prestigiosului Seminar de la Buzău, unde a fost un elev fruntaș, serios la carte și cuviincios în purtare. La sfârșitul războiului a intrat la Facultatea de Teologie din București, unde a fost evaluat cu „excepțional”. În timpul facultății, mai precis în anul IV, așa cum o mărturisește el însuși, a avut o experiență aparte: „împreună cu colegii de an – relatează părintele – am fost trimiși în Ardeal, pe timpul vacanței de Sf. Paști, ca misionari pentru întărirea ortodoxiei, mie repartizându-mi-se parohiile Teleac și Gurghiu, din protopopiatul Reghin, județul Mureș”2

Călugăria a venit ca ceva firesc, întrucât pentru tânărul teolog aceasta era chemarea spre ascultare, sărăcie de bună voie și castitate. În 1949, pe 6 august, a fost hirotonit diacon, pe 7 august preot, iar în anul 1950 a fost numit stareț al mănăstirii Prislop. Din 1952 până în 1957 a activat ca director de studii și profesor la școlile monahale ale Mănăstirilor: Ciolanu, Rătești și Barbu, Mănăstirea Ciolanu din Episcopia Buzăului fiindu-i locul de slujire. A fost mutat apoi la Catedrala episcopală din Buzău. În 1958 a ajuns pe plaiurile bistrițene, la mănăstirea Fântânelele, ca duhovnic și paroh al localității Dornișoara, iar în 1959 a fost numit stareț al Mănăstirii Dragomirești, în același an fiind mutat la Râmeți ca duhovnic și preot paroh al satului Râmeț și a cătunelor sale. 

Ce observăm în dinamica vieții părintelui? El a acceptat să meargă oriunde a fost trimis, din ascultare, și peste tot a lăsat nume bun și amintiri frumoase, atât duhovnicești cât și administrative. Cele mai ample lucrări au fost la Râmeți: două case parohiale, o școală primară, ateliere pentru secția de covoare, trapeză cu bucătărie, arhondaric cu 7 camere, casă pentru îngrijitori, paraclisul mănăstirii și câte altele.

A murit într-o zi de 6 iulie 1975, la 51 de ani, lăsând în urma lui amintirea unui iubitor de Dumnezeu. 

Din viața lui se desprind un buchet de virtuți, dar credința în Dumnezeu, hărnicia și dragostea pentru Sfânta Liturghie au avut o prospețime aparte. Maica Ierusalima, venerabila stareță a Mănăstirii Râmeț, vorbind despre credința părintelui Dometie relatează un eveniment petrecut în 12 iulie 1972. Erau în plin șantier, iar echipa de muncitori urma să încheie și să-și primească banii. Din nefericire cheltuielile depășeau capacitatea de plată cu 5100 de lei, iar maica era tare îngrijorată. A venit la părintele și l-a întrebat ce e de făcut, iar el a trimis-o să se roage Maicii Domnului, lucru care nu i-a căzut foarte bine stareței, întrucât i s-a părut că e doar un mod de a se scăpa de ea. Părintele era pe picior de plecare la o slujire în afara mănăstirii, dar când s-a întors a întrebat-o pe maică dacă s-a rugat. Ea a mărturisit că a făcut-o, dar nu cu mare tragere de inimă, și că, într-adevăr, problema nu era rezolvată. Duhovnicul a liniștit-o și a îndemnat-o la rugăciune și nădejde. A doua zi, pe când preocuparea stareței atinsese cote alarmante, s-a dus din nou la părintele, întrebându-l ce să facă. Părintele a îndemnat-o „roagă-te!” A fost momentul când lângă mănăstire a oprit o mașină de București. A coborât o femeie care s-a îndreptat țintit spre părinte și maica stareță exprimându-și dorința să facă o donație ca recunoștință pentru ajutorul lui Dumnezeu într-un mare necaz avut. Le-a mărturisit, de asemenea, că nu a intenționat să bată atâta drum, că a dorit să ducă banii la Cernica, dar noaptea a visat cu o tânără și frumoasă femeie care i-a spus „du-te la Râmeț că acolo au nevoie de tine”. În același timp, i-a rugat să nu deschidă plicul până când va pleca. După plecare maica stareță a găsit în plic suma de care avea nevoie să-și plătească muncitorii, mai puțin 100 de lei pe care în acea zi i-a adus un sătean cu un pomelnic. Acest episod a fost o lecție vie de încre­dințare a vieții lui Dumnezeu, o lecție, printre multe altele date de părintele, pentru maica Ierusalima și pentru fiecare dintre noi. 

Dragostea părintelui pentru Sfânta Liturghie era cu totul aparte. Cei care l-au cunoscut spun că slujea zilnic, iar atunci când avea de ieșit din mănăstire cu treburi gospodărești, se trezea la 3 dimineața, slujea Sfânta Liturghie și apoi pleca la drum.

Sunt multe evenimentele ce vorbesc despre profilul duhovnicesc al Părintelui Dometie, dar noi ne vom opri aici, căutând în Sfânta Scriptură câteva lămuriri despre tipul de credință pe care, toată viața, părintele Dometie l-a avut.

Ce este în fapt credința? La ce ne ajută să fim credincioși și încrezători în Dumnezeu? 

Când tatăl copilului chinuit de un duh ce căuta să-l omoare a venit la Domnul, Mântuitorul îi spune „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Mc.9, 23), iar cu altă ocazie „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea” (Mc.11, 24). Cuvintele din acest al doilea verset au lucrat atât de bine și în viața părintelui Dometie. Acest gând a încercat să-l sădească în inimile tuturor celor pe care i-a întâlnit și cu unii a reușit.

De ce e important să credem când ne rugăm? Pentru simplul fapt că doar atunci se realizează, se împlinesc cererile noastre. Sfântul Ignatie Briancianinov, într-un cuvânt despre credință exclamă: „Credința în Hristos este viață. Cel hrănit prin credință gustă încă din vremea pribegiei pământești viața veșnică care e rânduită drepților după săvârșirea acestei pribegii”.

Astăzi, credința ne este pusă la grea încercare. Amorțirea simțurilor prin instalarea co­modității, a lenei spiritului, fac ca rugăciunea să nu aibă forță. Cu toate acestea, să avem curajul să privim la viața părinților și a oamenilor ce nu se îndepărtează de Dumnezeu și vom vedea cu limpezime lucrarea harului în ei. 

În cateheza următoare ne vom apropia de chipul minunat al părintelui Dumitru Stăniloae, figură marcantă a teologiei ortodoxe, om trecut prin temnițele comuniste pentru că a îndrăznit să se opună ateismului, cunoscut traducător din Sfinții părinți și părinte a uneia dintre cele mai importante colecții de texte traduse în limba română, Filocaliile. 

Bibliografie: 

Briancianinov, Sfântul Ignatie, Experiențe ascetice, trad.de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Sofia, Bucu­rești, 2008; Părintele Dometie de la Râmenți, ed.îngrijită de Costion Nicolescu, Ed.Bizantină, București, 2001; Bălan, Arhim. Ioanichie, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2005; https://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-monahilor/lumea-monahilor-nr-98-august-2015/parintele-dometie-manolache-sfantul-de-la-ramet/; https://doxologia.ro/arhimandritul-dometie-manolache; Tănase, Părintele Petroniu, Icoane smerite din sfânta Ortodoxie românească, Ed. Bizantină, București; https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-dometie-la-ramet-98849.html.

1  În ultimii ani, după eforturile părintelui Ioanichie Bălan de a-l face cunoscut alături de alți părinți îmbunătățiți, s-au organizat la Mănăstirea Râmeți o serie de simpozioane care au avut ca temă centrală personalitatea părintelui Dometie. Totuși, prima lucrare în care icoana părintelui este evocată îi aparține lui Costion Nicolescu.

2 Părintele Dometie de la Râmeți, ediție îngrijită de Costion Nicolescu, Ed. Bizantină, Bucu­rești, 2001, p. 16.