Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Pelerinajul Tinerilor pe Jos la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj

Pelerinajul Tinerilor pe Jos la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Transilvania
Un articol de: Oana Rusu - 17 Martie 2018

Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula are loc azi, 17 martie. Este o acţiune anuală închinată Maicii Domnului şi constă în parcurgerea pe jos a 17 kilometri de la Iclod până la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj. Pelerinajul se află în acest an la cea de a VIII-a ediţie.

Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula are loc azi, 17 martie, şi este organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi Asociaţiile de tineret din judeţul Cluj, Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (ATCOR), Liga Studenților, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. De la Gherla, se vor alătura ATCOR Gherla și Liga Tinerilor de la Dej.

Pelerinajul Tinerilor pe Jos este o acţiune anuală închinată Maicii Domnului şi constă în parcurgerea pe jos a 17 kilometri de la Iclod până la Mănăstirea Nicula. Pelerinajul se află la a VIII-a ediţie. De doi ani, doritorii pot să participe la acest pelerinaj și cu bicicleta. Bicicliștii vor parcurge traseul de la Cluj-Napoca la Mănăstirea Nicula, 47 de kilometri, iar la întoarcere vor veni cu autocarul.

Pelerinajul începe cu o rugăciune și binecuvântarea pelerinilor de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la Catedrala Mitropolitană, de la ora 10.45.

La ora 11.15 autocarele închiriate pornesc din Piața Avram nr. 18 spre Iclod. De la ora 12:15, de la Biserica Ortodoxă din Iclod, începe pelerinajul pe jos, 10 kilometri până la Gherla, parcurşi în cântări religioase, conversaţii, rugăciune personală etc. Pelerinii traversează oraşul Gherla, intonând cântări religioase. La ora 14.45 are loc o oprire la Biserica „Sfânta Treime și Sfinții Martiri Brâncoveni”, cu pauză de o oră. ATCOR Gherla şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej se vor alătura grupului de pelerini.

De la ora 15:45, începe parcurgerea ultimilor şapte kilometri pe jos, urmând ca pelerinii să ajungă la mănăstirea Nicula în jurul orei 18.00. După ce se vor închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, pelerinii vor asista la Vecernia cu litie, apoi la cina oferită de Mănăstirea Nicula. De la ora 21:00, pelerinii se vor întoarce cu autocarele la Cluj-Napoca.
Anul trecut, de la Cluj-Napoca au participat 500 de persoane, de la Iclod s-au adăugat alte 100 de persoane, iar de la Gherla s-au alăturat alte 300, astfel încât la mănăstire au fost oferite 800 de cărți pentru adulți și 100 de cărți pentru copii.

Pelerinajul Tinerilor este public, iar cei care doresc, pot participa și pe cont propriu, astfel că pot alege mijlocul de transport cu care se deplasează până la Iclod, Gherla sau Nicula, conform organizatorilor.