Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Proiectul „Viitor în ştiinţă, VIS de copil” cu o finanțare nerambursabilă de 10.030 de lei, la Liceul Ortodox din Oradea

Proiectul „Viitor în ştiinţă, VIS de copil” cu o finanțare nerambursabilă de 10.030 de lei, la Liceul Ortodox din Oradea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Data: 15 Iunie 2019

Proiectul „Viitor în ştiinţă, VIS de copil”, desfăşurat la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, printr-o finanțare nerambursabilă de 10.030 de lei din Fondul Ştiinţescu a ajuns la final. Elevii din clasele cu alternativă educaţională Step by Step au realizat săptămânal, în perioada ianuarie-iunie 2019, miniproiecte de descoperire şi de explorare a mediului înconjurător, sub îndrumarea învăţătoarelor Veronica Isdrailă, Laura Ioana Baidoc, Alina Selegean, Alexandra Ciuciu, Angelica Suciu, Camelia Teodora Berindan şi a profesoarei Nicoleta Pazmany, preşedintele Astroclubului „Meridian 0 Oradea”. 

„Elevii au aflat că şi oamenii mari de ştiinţă (Stephen Hawking, Hermann Oberth, Isaac Newton, Albert Einstein, Grigore Antipa şi Emil Racoviţă) au fost cândva copii, cu pasiuni şi visuri de devenire măreţe, pe care le-au urmat cu fidelitate. Asemenea acestora, şi ei au fost curioşi, curajoşi şi răbdători în descoperirea tainelor lumii şi au crezut cu tărie că «totul este posibil dacă îţi doreşti ceva cu adevărat»”, a spus prof. Veronica Isdrailă.

Proiectul s-a derulat prin Asociaţia Părinţilor de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. 

„În semn de apreciere pentru sprijinul acordat, activitatea din 11 iunie, intitulată „VIS de copil împlinit”, a fost o invitaţie la joacă, adresată părinţilor şi bunicilor. Timp de două ore s-au bucurat cu toţii de darurile Ştiinţescu. Evaluarea cunoştinţelor cu ajutorul chestionarului creat pe platforma de învăţare Kahoo i-a entuziasmat, fiind punctul culminant al activităţii. Răsplata dulce pentru truda lor a fost tortul cu imaginea mascotelor proiectului, «Domnul De ce» şi «Doamna Explicație». Prin Fondul Ştiinţescu s-a împlinit şi visul nostru, al cadrelor didactice, de a realiza activităţi atractive, cu materiale didactice diverse şi moderne care să declanşeze pasiunea pentru ştiinţă a celor mici”, a precizat prof. Veronica Isdrailă.
Proiectul este finanţat de Romanian American Foundation, susținut de Federația Fun­dațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea, cu sprijinul donatorilor individuali și al finanțatorilor locali: Vernicolor, UniCredit Bank, Fundația Elena Neagu, Celestica, Decitex RO, RER Vest, Faist Mekatronic, VPK Packaging, ADLO, Qubiz, Inteva Products, Nidec, Sema Express, AstorMueller Group, Bugatti. 

Citeşte mai multe despre:   Liceul Ortodox din Oradea