Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Tabără socială pentru beneficiari ai Centrului de Plasament pentru copii cu deficiențe „Floare de colț” din Făgăraș, la Sibiu

Tabără socială pentru beneficiari ai Centrului de Plasament pentru copii cu deficiențe „Floare de colț” din Făgăraș, la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 19 Sep, 2019

Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a organizat în perioada 9-13 septembrie a cincea tabără socială din cadrul Proiectului „Povești pentru suflet”. La tabără au participat 20 de copii cu deficiențe din cadrul Centrului de Plasament pentru copii cu deficiențe „Floare de colț” din municipiul Făgăraș, județul Brașov. 

Aceasta tabără s-a derulat în parteneriat cu Direcția Jude­țeană de sport și tineret Sibiu, care a asigurat cazarea cu titlu gratuit în cadrul Centrului de Agrement din localitatea Ocna Sibiului, cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, care a pus la dispoziţie masa caldă pentru copii și cei doi însoţitori pe toată perioada de cinci zile, respectiv 9-13 septembrie. 

„În aceste zile de tabără, copiii beneficiari au participat la numeroase ateliere interactive gastronomice, ateliere de mărgelit, jocuri interactive, drumeţii, lecţii de dans, jocuri de rol şi acţiuni de prevenție în domeniul rutier. Toate aceste activități au fost desfășurate de către numeroase persoane voluntare din rândul cadrelor didactice și reprezen­tanți ai instituțiilor publice”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.

Evenimentul a fost organizat cu scopul de a le dezvolta copiilor aptitudinile practice, abilitățile școlare și competențele de comunicare. Pe lângă participarea la atelierele desfășurate, copii au vizitat Grădina Zoo din Sibiu şi lacurile din localitatea Ocna Sibiului, conform Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.