Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Transilvania Ziua Muntelui la Mărișel, judeţul Cluj

Ziua Muntelui la Mărișel, judeţul Cluj

Un articol de: Pr. Dan Mihai Muntean - 18 Sep, 2019

În Parohia Mărișel, din Protopopiatul Huedin, a fost sărbătorită Ziua Muntelui, duminică, 15 septembrie. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohială, iar din sobor au făcut parte protopopul Dan Lupuțan, parohul Ioan Mocean și pr. Vasile Crișan, fiu al satului. Protopopul Dan Lupuțan le-a vorbit credincioșilor despre cele trei cerințe necesare mântuirii, consemnate în pericopa evanghelică din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci: lepădarea de sine, ridicarea crucii și urmarea lui Hristos. Credincioșii, împreună cu soborul de preoți, au pornit, apoi, în procesiune spre Monumentul eroilor din centrul localității unde s-a săvârșit slujba parastasului pentru eroii neamului, în prezența primarului comunei Mărișel, Viorel Ghic și a oficialităților centrale, județene și locale. Protopopul Dan Lupuţan a vorbit despre jertfa eroilor și despre testamentul lăsat de aceștia urmașilor. A urmat ceremonia depunerii de coroane, în fața monumentului eroilor. A urmat un spectacol folcloric, deschis cu sunete de tulnice, la care au participat: „Taragotiștii din Mărișel”, formația „Nepoții Iancului”, Ansamblul folcloric „Dor Transilvan”, grupul „Izvoare”, frații Petreuș, Mariana Morcan și alți interpreți de muzică populară. De asemenea, au fost organizate puncte gastronomice, târg de meșteri populari, târg de produse agroalimentare locale, puncte cu oferte turistice din zonă și expoziție de animale. În timpul spectacolului au fost premiați elevii din Mărișel cu rezultate foarte bune la învățătură şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.