Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Semnal editorial Dimensiuni misionare în gândirea teologică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Dimensiuni misionare în gândirea teologică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 30 Sep, 2019

Trei volume recente, publicate la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, se adaugă la opera teologică a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, acum, la împlinirea a 12 ani de patriarhat. De fapt, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pune sub formă de carte trei direcţii de aprofundare teologică, lucrare pastorală şi acţiune practică în societate: unitatea de credinţă şi de neam, satul ca arhetip al culturii şi civilizaţiei româneşti, educaţia tinerei generaţii în lumina valorilor credinţei creştine. Prezentăm în rândurile ce urmează, pe scurt, cele trei noutăţi editoriale.

„CREDINŢA ŞI EDUCAŢIA: principalele lumini ale vieţii”

Într-un volum consistent, de 542 pagini, sunt reunite studii, cuvântări şi discursuri, mesaje şi comunicate de presă care au ca temă educaţia privită din perspectiva credinţei creştine, în contextul societăţii româneşti de azi. Cartea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu titlul „Credinţa şi educaţia: principalele lumini ale vieţii”, arată importanţa pe care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române o acordă educaţiei, ca răspuns la nevoia societăţii româneşti de la începutul mileniului III de repere clare şi stabile în transmiterea valorilor creştine de la o generaţie la alta şi în formarea personalităţii umane.

Textele sunt organizate sistematic în opt capitole şi, prin indicarea datelor când au fost elaborate, confirmă preocuparea Bisericii de a răspunde, aici şi acum, frământărilor din societatea de tranziţie, prin implicarea în acţiuni şi proiecte concrete din fluxul procesului educaţional, în sinergie cu Familia şi Şcoala. O idee-forţă care străbate întregul conţinut al cărţii este formulată concentrat astfel: „Nu există investiţie mai mare pentru viitorul copiilor decât educaţia sănătoasă, ancorată în valorile credinţei, cultivate şi transmise în Familie, Şcoală şi Biserică” (p. 331).

După un prim capitol dedicat misiunii Bisericii în educarea şi cultivarea caracterelor religios-morale urmează, în deplină continuitate, un capitol special despre proiectele şi programele educaţionale desfăşurate pe cuprinsul întregii ţări de Biserica Ortodoxă Română: programul catehetic Hristos împărtăşit copiilor, proiectul de prevenire a abandonului şcolar Alege şcoala!, celelalte programe cunoscute prin care Biserica se implică activ în aria extracurriculară a educaţiei: Copilul învaţă iubirea lui Hristos, Tinerii în Areopag. Dialoguri religios-culturale, Tinerii - solidari în faţa suferinţei, Pelerinajul - cale spre cunoaştere şi întărire în credinţă, parteneriatele între parohii şi şcoli.

În capitolul al șaselea atenția este îndreptată asupra predării orei de religie în școlile din sistemul public de învățământ (primar, gimnazial, liceal), iar capitolul al șaptelea are ca temă centrală școlile teologice (seminarii, facultăți de teologie), instituțiile în care se pregătesc misionarii de mâine ai dreptei credințe și unde tinerii descoperă teologia ca „știință a mântuirii și a vieții veșnice”. Necesitatea predării religiei este motivată de dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor și tinerilor: „Valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare mai ales în această perioadă de secularizare a societății românești, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele teoretice, dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate și virtuțile încurajate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității” (pp. 282-283).

În capitolul final al cărții sunt inserate ­comunicate de presă care exprimă atitudini punctuale ale Patriarhiei Române, răspunsuri la dezbateri mediatice din anii 2008-2019 care au avut ca subiect statutul legal și rostul orei de religie în școlile publice din România. La atacurile nedrepte și nefondate ale curentelor secular-umaniste sunt formulate răspunsuri argumentate pe temeiuri legislative, logice, psihologice și sociologice. Tonul apologetic îmbracă uneori nuanțe polemice, pentru accentuarea punctelor de vedere: „Nu putem priva elevii de liceu de valorile recunoscute ale educației religioase și nu putem fura libertatea de a studia religia, în numele unei false libertăți a vidului spiritual, relativismului individualist și al secularizării, prin­tr-un act arbitrar, ce reprezintă un atentat la securitatea culturală, morală și spirituală a țării, un afront adus acestui popor eminamente religios” (p. 421). Credința și educația interacționează simbiotic pentru creșterea noilor generații în continuitate cu valorile netrecătoare ale Evangheliei mântuirii noastre în Hristos.

Volumul „Credința și educația: principalele lumini ale vieții” se adresează deopotrivă părinților și copiilor, tinerilor și profesorilor de religie, slujitorilor bisericești și specia­liștilor în științele educației.

„SATUL ROMÂNESC: izvor de spiritualitate și cultură populară”

Cele mai multe dintre parohiile și mănăstirile noastre sunt situate în zone rurale. De aceea, Biserica are o familiaritate aparte cu satul românesc, prin împletirea dintre dimensiunea sacră a vieții și devenirea civilizației umane în spațiu și timp.

Proclamarea solemnă a anului 2019 ca Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) a adus în centrul atenției o problematică ce vizează întreaga societate românească de azi: „Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate” (p. 17).

Cartea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulată „Satul românesc: izvor de spiritualitate și cultură populară” aduce o viziune unitară, realistă și luminată de speranță asupra stării comunităților rurale din România mileniului III.

Moștenirea culturală a satului tradițional românesc este evocată prin mărturii literare, artistice și istorice, însă la o radiografie atentă și sinceră satul de azi apare „răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradițională și supraviețuire precară” (p. 80). Cuvântările adunate în volum reliefează rolul satului românesc de păstrător al valorilor noastre spirituale și populare, de creator și păstrător de artă creștină populară. Totodată, criza actuală prin care trece satul românesc este analizată cu luciditate și speranță. Printr-o întărire a colaborării dintre preoți, în­vățători, primari și medici în comunitățile rurale, printr-o mai intensă solidaritate între parohiile de la țară și cele urbane, prin mai multă cooperare cu autoritățile locale, regionale și centrale, viața satelor noastre ar putea fi mult mai bună. Citim explicit la pagina 59: „Biserica Ortodoxă Română ­militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală și pentru că majoritatea populației sărace din mediul rural este creștin ortodoxă, iar preoții noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social și pastoral”.

În două dintre textele volumului sunt evocate și chipurile luminoase ale patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, comemorați în acest an de întreaga Biserică. Și ei își au obârșia la sat, precum toți cei șase patriarhi de până acum ai României.

Cartea este ilustrată cu imagini în care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este înconjurat de copii în straie tradiționale românești. Este un semn de speranță pentru viitor.

„UNIRE ȘI DEMNITATE: Rolul Bisericii în realizarea şi păstrarea idealului unităţii naţionale”

Modernitatea se arată atât de fascinată de schimbare şi înnoire încât comportă riscul pierderii simţului istoric şi abordării superficiale a paradigmelor identitare. Propagarea ideologizată şi cenzurată a istoriei poporului român în anii regimului comunist a diminuat imaginea reală despre contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale.

Prin volumul „Unire şi demnitate: Rolul Bisericii în realizarea şi păstrarea idealului unităţii naţionale”, alcătuit din 31 de cuvântări rostite în perioada 2008-2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne cheamă la o lectură în cheie teologică a unor evenimente cruciale din istoria poporului român.

Volumul publicat recent la Editura BASILICA este structurat în patru părţi: Unirea Principatelor Române (1859); Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; Cinstirea Eroilor Nea­mului; Personalităţi şi evenimente marcante din istoria poporului român.

Pentru cititorii tineri, cartea reprezintă un îndemn la cunoaşterea şi însuşirea valorilor naţionale, iar pentru cei care cunosc coloanele fondatoare ale României de azi, o chemare la aprofundare şi diseminare. Textele conţin multe informaţii inedite despre dăruirea ierarhilor, clerului şi credincioşilor pentru înfăptuirea Unirii Principatelor (1859), despre jertfelnicia Bisericii în anii Războiului de Independenţă (1877-1878) şi în timpul Primului Război Mondial, despre rugăciunea pentru dezrobirea nea­mului românesc, rostită la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, despre Basarabia, Bucovina şi despre alte dimensiuni ale patriotismului creştin ortodox. Cultivarea conştiinţei naţionale şi a unităţii, în care se află „puterea şi demnitatea, binecuvântarea şi bucuria unui popor” (p. 179), se înfăptuieşte astăzi şi prin edificarea Catedralei Naţionale, „o necesitate liturgică practică şi un simbol al cinstirii eroilor români” (pp. 149-157).

Cartea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, însufleţită de înalte simţăminte patriotice, este o pledoarie spirituală şi academică puternică pentru cultivarea cu consecvenţă a valorilor perene ale neamului românesc.