Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Semnal editorial O carte despre românii care au scris istorie

O carte despre românii care au scris istorie

Biserica Ortodoxă Română a declarat 2018 Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Tema propusă de Sfântul Sinod pentru acest an este una complexă și actuală, întrucât despre unitate nu se cade a vorbi doar în acest timp dedicat Centenarului, ci trebuie să devină o preocupare permanentă, mai ales în contextul lumii contemporane, extrem de frământată din punct de vedere geopolitic. Unitatea unui popor poate fi privită nu doar ca o necesitate politică ori socială, ci, în primul rând, ca o poruncă divină, după cum reiese din cuvintele Mântuitorului Hristos: „Precum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia întru Noi una să fie” (Ioan 17, 21). A fi și a trăi în duhul unității este, așadar, un deziderat evanghelic, izvorât din unitatea treimică; odată împlinit, aduce pace și binecuvântare, nu doar în viața Bisericii, ci și în existența unei întregi nații.

Propunerea Sfântului Sinod a făcut ca anul 2018 să fie marcat de numeroase și însemnate evenimente spirituale și cultu­ral-științifice care au scos în evidență înfăptuirea dorinței de veacuri a românilor - Unirea și, totodată, chipurile luminoase ale multor înaintași, iubitori de neam și țară, care au luptat cu toată ființa lor, fiecare după a sa chemare și pricepere, pentru împlinirea străvechiului deziderat românesc. Comemorarea acestor vrednici înaintași, dar și amintirea covârșitoarei lor contribuţii la îndeplinirea idealului național de unitate, reprezintă nu doar un prinos de recunoștință, ci și un binecuvântat prilej pentru tinerele vlăstare ale neamului nostru de a identifica modele demne de urmat în viața lor, pentru propășirea spirituală, culturală și materială a poporului român.

Apariția volumului Unire și simțire românească, avându-l ca autor pe părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, se integrează minunat în bogatul șir al manifestărilor dedicate Anului Centenar. Lucrarea se dorește a fi omagiu adus celor care au luptat prin faptă și prin cuvânt pentru România Mare, făcându-și din trupurile lor platoșă neînfricată, apărând credința strămoșească și țara, ori care, prin opera lor, au făcut cunoscut în lume geniul creator românesc.

Semnatarul cărții, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, este un nume cunoscut prin intermediul paginilor cotidianului Patriarhiei Române, Ziarul Lumina. De mai bine de un deceniu, părintele Mihail este colaborator al acestui ziar prin articole referitoare la viața spirituală și culturală de la noi, ori prin cronici menite să consemneze fapte și personaje importante din trecutul nostru glorios. De altfel, prezenta carte este o colecție tematică, realizată dintre articolele publicate de cuvioșia sa în paginile ziarului amintit ori pe portalul media Doxologia.ro.

În urmă cu 20 de ani, pe când împlineam ascultarea de Exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, l-am cunoscut pe părintele Mihail, tânăr vieţuitor în obștea Vovideniei. Prețuind înclinația sa spre studiu și dragostea față de istorie, i-am propus să scrie la început succinte evocări în buletinul oficial al Arhiepiscopiei Iașilor, Candela Moldovei, apoi studii ample ori articole pe teme de teologie și istorie care au văzut lumina în diferite publicații religioase și laice. Mă bucur că părintele Mihail a urmat sfatul, aple­cându-se cu zăbavă spre foaie și condei.

Din frumoasa trudă cărturărească a monahului nemțean s-au născut deja două volume: Miride și merinde și Semne și însemne în lumina credinței. Noul volum este o frumoasă și necesară continuare a bunului său obicei, care a început deja să prindă rădăcini.

Acolo, în Poiana liniștii, loc drag sufletului meu încă de pe când eram elev seminarist, apoi novice în Marea Lavră a Neamțului, dăruitul arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Vovideniei de peste un deceniu, împletește în mod armonios rugăciunea cu lectura, scrisul cu ascultări diverse, slujirea la Altarul bisericii cu osârdia la catedra școlii de teologie din preajmă.

Aflat într-un loc liniștit și oarecum retras, arhimandritul Mihail Daniliuc este un monah misionar prin cuvântul de la amvon, dar și prin cel scris, ori prin cel făcut cunoscut oamenilor prin intermediul mass-mediei. Cărturar, condeier, ospitalier, preocupat de frumusețile interioare și exterioare, părintele Mihail apare ca o lumină pentru credincioși, pentru pelerinii vizitatori, pentru elevii săi de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamț, dar și pentru toți cei care se identifică cu valorile eterne care ne călăuzesc către Dumnezeu.

Din scrierile părintelui Mihail aflăm că istoria zbuciumată a poporului român reprezintă una din constantele sale preocupări, pasiune din care au izvorât și paginile acestei cărți. Însuși titlul noii sale cărţi, Unire și simțire românească, deconspiră mărețele sale simțăminte și aspirații de bine pentru nația română.

Cartea cuprinde 50 de articole publicate în ultimii ani în Ziarul Lumina sau pe portalul Doxologia.ro, acum grupate în patru capitole: Ortodoxia ne-a unit; Zile marcante și fapte cutezante; Unire și simțire românească și Români pe baricadele unirii și unității românești. În fiecare titlu în parte strălucește, precum printre niște raze, tema luminoasă care străbate întreg capitolul.

În primul capitol, Ortodoxia ne-a unit, dincolo de intenția de a prezenta o serie de realități de ordin spiritual și istoric, cu accent pe binecuvântata legătură dintre credința poporului român și istoria milenară a acestuia, părintele Mihail înfăptuiește concomitent și un bine chibzuit act de evsevie față de cei care, din imemoriale timpuri, au învățat poporul că „Ortodoxia este comoară nepre­țuită, este aur pur: aflat, în decursul atâtor veacuri, în cuptoarele multor frământări și rătăciri, s-a arătat mai curat și mai strălucitor, eliberat de rugina eresurilor de tot felul. Pentru noi, românii, Ortodoxia mai înseamnă ceva: imboldul spre a fi una”.

În capitolul următor, Zile marcante și fapte cutezante, autorul ne transpune în bătrâne și încleștate vremuri din trecutul nostru, poposind în special cu înțelegerea pe anumite zile cu totul memorabile pentru nația română; privite în lumina istoriei, ele constituie punți peste timp și trepte spre România Mare. Cu vădită compasiune pentru strămoșii care au suferit în multe rânduri și în diferite chipuri în procesul lung și anevoios al devenirii noastre naționale, autorul suferă cu cei care au suferit sârma ghimpată care „s-a așezat nu doar pe graniță… ci, îndeosebi, în sufletele înaintașilor, pricinuindu-le multe și sângerânde răni, care se văd și astăzi”.

Al treilea capitol, Unire și simțire românească, cel ce dă și titlul cărții, este dedicat evidențierii unor aspecte ținând de particularitățile spirituale și culturale ale poporului român, care ne definesc ca neam: noțiunea de patrie și patriotism, cinstirea eroilor și a limbii române, cultivarea simță­mân­tului de unitate, evidențierea locului și a rolului credinței strămoșești în devenirea noastră națională. Apreciem că autorul a inserat în acest capitol și informații referitoare la colinda românească, dar și la costumul popular, reliefând faptul că „straiele populare oferă referințe directe despre modul de viață, gândire și activitate al înaintașilor, dar și despre puterea lor creatoare, credința lor și modul ei de manifestare”.

Ultimul capitol, Români pe baricadele unirii și unității românești, cuprinde mai multe creionări sugestive ale unor chipuri de români patrioți care au slujit neamul românesc în chip diferit: unii au luptat cu arma în mâini pentru apărarea fiecărui petic de pământ, alţii şi-au făcut din cuvântul rostit sau scris „arma” cu care şi-au apărat glia. O seamă dintre ei au slujit românismul prin darurile deosebite puse în sprijinul afirmării valorilor naţionale: muzică, pictură, sculptură. Am fi subiectivi desemnând aici doar un nume dintre cei prezentaţi, cu deplina convingere a autorului că toţi au stat pe „fortificațiile” istoriei şi au luptat pentru unirea şi simţirea românească.

Dar, pentru a-l impulsiona pe cititor către o neşovăitoare lectură, ne vom opri la o personalitate supranumită „Omul deplin al culturii române”: Mihail Eminescu. Autorul cărţii zăboveşte, ca la nimeni altul, asupra atitudinii poetului faţă de valorile naţionale, analizând activitatea patriotică a prestigiosului stihuitor din multiple perspective: datoria faţă de ţară, respectul faţă de înaintaşi, ataşamentul şi preţuirea arătată Bisericii Ortodoxe, „maica spirituală a poporului român”, precum şi lupta pentru afirmarea românismului pe plan internaţional. În deplin acord cu Eminescu, care considera că „măsura patriotismului nostru va fi dată de faptele pe care vom avea ocaziunea de-a le împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei pe care individul şi le alege după plac”, apreciem concluzia părintelui Mihail legată de prodigioasa activitate şi gândire eminesciană faţă de valorile noastre strămoşeşti: „La Eminescu, noţiunile de neam şi ţară au fost precepte emblematice, încărcate cu aura sfinţeniei”.

Noua scriere a arhimandritului Mihail Daniliuc ne îndeamnă să rememorăm istoria poporului român, care a îndurat „atât de multe răstigniri până la binecuvântata zi a Învierii, adică până la ziua făuririi României Mari”. Această călătorie prin vremi de altădată nu poate fi bine înțeleasă dacă nu vom conştientiza că „Ortodoxia ne-a unit”, pentru a depăşi acele „zile marcante”, întru împlinirea „faptelor cutezante”, datorită bravilor noştri înaintaşi, legați de aceeaşi „simţire românească”, angajați deplin „pe baricadele unirii şi unităţii româneşti” și care au luptat neobosit întru nădejdea împlinirii dezideratului de secole, Unirea.