Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu „Binecuvântarea sfinţilor se primeşte prin rugăciune, osteneală şi răbdare“

„Binecuvântarea sfinţilor se primeşte prin rugăciune, osteneală şi răbdare“

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Interviu
Un articol de: Constantin Ciofu - 11 Octombrie 2019

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi adună în rugăciune zeci de mii de pelerini din ţară şi străinătate. În acest an, credincioșii au posibilitatea să se închine atât Ocrotitoarei Moldovei, cât şi Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, ale cărui sfinte moaşte sunt aduse de o delegație a Mitropoliei de Corfu din Grecia. Despre organizarea celei mai mari sărbători a Moldovei ne-a vorbit părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. 

Preacuvioase părinte arhimandrit, după ce racla cu cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva este scoasă în procesiune, pelerinii au posibilitatea de a ajunge în dreptul baldachinului din Catedrala Mitropolitană. Care sunt odoarele pe care le putem cinsti în biserică în acest interval?

În apropierea baldachinului Sfintei Cuvioase Parascheva vor rămâne racla ce adăposteşte cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, şi racla cu fragmente din moaştele a 33 de sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Apoi avem un epitaf, pe care sunt brodate chipul Sfintei Parascheva şi câteva scene din viaţa Ocrotitoarei Moldovei. Acesta a fost realizat de monahiile din mănăstirile Văratic, judeţul Neamţ, şi Copou din Iaşi. Apoi, avem o icoană frumoasă şi un iconostas, care o reprezintă pe Sfânta Parascheva, la care se închină de obicei credincioşii. 

De ce este înconjurat baldachinul Sfintei Parascheva de atât de multe candele?

În jurul baldachinului Sfintei Parascheva avem foarte multe candele, pe care le ţinem aprinse de dimineaţă până seara. Uleiul pentru aceste candele este adus de către pelerinii Cuvioasei. Atunci când este cazul, oferim din acest untdelemn sfinţit celor care sunt încercaţi de boli. Lângă raclă se află un candelabru frumos, situat deasupra baldachinului, care datează din vremea Sfântului Ierarh Iosif Naniescu. Sunt foarte mulţi credincioşi care ne mărturisesc că Sfânta Parascheva le-a apărut în vis. Oamenii consideră că este bine să-i facă un dar Cuvioasei. Unii aduc o candelă, iar alţii oferă un veşmânt care să acopere pentru un timp sfintele moaşte. 

Ce ne puteţi spune despre aceste veşminte care acoperă sfintele moaşte?

Veşmintele care acoperă moaştele Sfintei Parascheva sunt aduse de pelerini, fără a fi comandate de către părinţii catedralei. Pe parcursul unui an, în jur de 15 veşminte sunt oferite Sfintei mult-folositoare. Acestea sunt brodate doar în atelierele mănăstirilor ieşene, unde se știe cum să se lucreze astfel de veşminte. Pentru hramul din acest an, avem pregătite cinci veşminte ce vor acoperi sfintele moaşte. Unul dintre aceste veşminte este oferit de o familie din Bucureşti, care, de 16 ani, împodobeşte cu flori baldachinul Sfintei Parascheva. Astfel, în fiecare zi, veşmântul va fi înlocuit, întrucât acesta se uzează din cauza fluxului mare de oameni care se închină la sfintele moaşte. Aceste odoare frumos brodate sunt oferite apoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, parohiilor şi mănăstirilor din ţară şi străinătate care şi-au exprimat dorinţa în acest sens. 

Ce odoare au fost oferite de către credincioşi de-a lungul anilor de sărbătoarea Sfintei Parascheva?

De-a lungul anilor, cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva, şi nu numai, oamenii au donat sfinte vase pentru oficierea Sfintei Liturghii, dvere pentru iconostas, cădelniţe, sfeşnice. Numele donatorilor este menţionat pe obiectele liturgice dăruite. Toate sunt folosite pentru slujbele care se săvârşesc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Acestea amintesc de credinţa oamenilor şi de dorinţa lor de a primi răspuns la rugăciunile pe care le aşază la racla Sfintei Parascheva. 

Ce grupuri de muzică psaltică şi corală vor înfrumuseţa actul liturgic în această perioadă?

În cele cinci zile, răspunsurile la strană sunt oferite de următoarele grupuri psaltice şi coruri: Grupul psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, dirijor: diac. Ciprian Rusu; Corul „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, dirijor: Costel-Mirel Nechita; Corala „Apostolii” a Protopopiatelor 1 Iaşi, 2 Iaşi şi 3 Iaşi, dirijor: pr. Constantin Nichifor Hrestic; Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, dirijor: diac. Mihai Ursache; Corul „Sfântul Ierarh Nectarie” al Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iaşi, dirijor: Ana Dumitru. 

Ce aspecte deosebite are programul liturgic din ziua premergătoare hramului?

Sfânta Liturghie din noaptea de 13 spre 14 octombrie va fi săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Alături de Preasfinţia Sa vor sluji părinţii catedralei, preoţi din cadrul Administraţiei eparhiale implicaţi în buna organizare a hramului, părinţi ieromonahi şi preoţi de la parohii. La acest moment litugic se vor ruga împreună maici stareţe, monahi şi monahii, precum şi mulţime de pelerini. Cei care vor primi binecuvântare de la duhovnic şi se vor pregăti cu post vor primi Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În dimineaţa zilei de 14 octombrie, Sfânta Liturghie închinată Ocrotitoarei Moldovei se va sluji de către un sobor mare de ierarhi, preoţi şi diaconi la altarul special amenajat în partea de răsărit a catedralei. Din sobor va mai face parte delegaţia de clerici care va aduce racla cu moaştele Sfântului Ierarh Spiridon. Vor participa oficialităţi centrale, judeţene şi locale, membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor şi alţi invitaţi. 

Cum trebuie să se pregătească pelerinii pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Spiridon?

Oamenii care cinstesc sfintele moaşte vin cu evlavie în cetatea Iaşilor, având credinţă că rugăciunile lor vor ajunge la tronul Preasfintei Treimi. Pelerinii aduc cereri care doresc să li se împlinească. De asemenea, aduc anumite daruri pe care le împărțim oamenilor săraci sau comunităților care au avut de suferit de pe urma calamităților. Cu toții vin să se bucure de sfintele slujbe deosebit de frumoase care se săvârșesc în Catedrala Mitropolitană. Apoi, depun o osteneală mare stând la rândul Sfintei Parascheva, chiar dacă vremea este uneori neprielnică. Acest efort este răsplătit de către Dumnezeu şi de către sfinţii la care credincioşii se roagă. Binecuvântarea sfinţilor se primeşte prin rugăciune, osteneală şi răbdare. Să dea Bunul Dumnezeu tuturor pelerinilor şi celor care sunt implicaţi în buna organizare ca prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Spiridon să ne bucurăm de aceste zile frumoase!