Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Călugărul sirian din Valea Creştinilor

Călugărul sirian din Valea Creştinilor

Un articol de: Diac. Alexandru Briciu - 07 Dec, 2011

Pe monahul Iosif l-am cunoscut la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, unde este student. Se numeşte Josepf Shattahi şi este sirian ortodox, absolvent de Filologie-Literatură Engleză şi Conservator la Damasc, rasofor închinoviat la mănăstirea închinată Adormirii Maicii Domnului şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de pe malul Mării Mediterane, în Siria.

Sunteţi în România deja de trei ani. Care au fost primele impresii despre ţara noastră şi cum v-aţi acomodat?

Am rămas puţin uimit. Când am venit, nu ştiam că România este ţară ortodoxă. La fel cum poate nici mulţi dintre români nu ştiu că în Siria sunt ortodocşi. Îmi asum această vină, pentru că nu am cercetat de la început. Am rămas uimit, nu mă aşteptam ca România să aibă o asemenea cultură religioasă, atât de bogată. Într-adevăr, Biserica aici are cultură, are bază, are ce să-i înveţe pe oameni şi este păcat că această cultură nu este îndeajuns cunoscută în zona din care vin eu. În Siria, în afară de câteva cărţi scrise de părintele Cleopa şi Kallistos Ware, preotul englez care a trăit o perioadă în România şi ne-a transmis experienţa sa, nu ştim nimic, din păcate, nici de părintele Dumitru Stăniloae, nici de părintele Arsenie Papacioc, care a adormit recent.

În România încă se simte influenţa orientală, dar nu este pură, pentru că a pătruns foarte puternic şi influenţa occidentală. Eu trăiesc în atmosfera Facultăţii de Teologie, nu ştiu cum este în afară, dar aici, în general, oamenii sunt foarte drăguţi şi mă ajută foarte mult. Mănăstirea mea de ascultare aici în România este Putna şi am avut experienţă foarte frumoasă acolo, cred că şi voi sunteţi de părere că moldovenii au viaţă deosebită, atât personală, cât şi socială şi spirituală. Au o trăire diferită şi impresionantă.

Aţi avut prilejul să vizitaţi România?

Fac parte din Corul "Tronos" al grupului de psalţi ai Catedralei Patriarhale, dirijat de părintele Mihail Bucă. Vizitele din diferite zone ale României pentru concerte şi cântări mi-au dat prilejul să văd mai multe locuri, dar doar pentru perioade scurte, de o zi, două. Şi cu părintele stareţ de la Putna am vizitat mai multe mănăstiri. În general, atmosfera mea este atmosfera teologiei, a Bisericii, dar am rămas cu o experienţă foarte plăcută despre ce am văzut în locurile vizitate. La Galaţi, spre exemplu, am participat la o sfinţire de biserică săvârşită de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi am fost impresionat să văd evlavia credincioşilor de acolo. Dumnezeu ne-a dăruit acest har al ortodoxiei şi de la naştere cred că primim această râvnă, acest dar al ortodocşilor de a tinde spre Biserică. Am văzut cum lumea a stat patru-cinci ore liniştită şi a participat cu tot sufletul la eveniment, chiar dacă slujba a fost afară şi mă aşteptam să fie agitaţie, dar deloc.

Cum vi se pare teologia românească?

Mi-a fost foarte de folos ce am învăţat aici în facultate; într-o perioadă foarte scurtă am aflat cheia pentru a studia mai departe, în profunzime. Mi-a fost deschisă uşa şi depinde de mine ca pe viitor să caut să aprofundez ce am învăţat. În general, profesorii sunt foarte bine pregătiţi şi au o mentalitate deschisă. Ne încurajează să învăţăm să acceptăm deschiderea către ceilalţi de alte confesiuni, nu pentru a ne trăda credinţa, ci pentru a-i cunoaşte. Nu mă aşteptam ca Biserica Ortodoxă Română să aibă o teologie atât de bogată. Este păcat că în Orient nu se ştiu multe despre teologii români, dar experienţa mea aici m-a învăţat că trebuie să transmitem aceste învăţături în limba arabă, ca să fie accesibilă tuturor creştinilor arabi, care nu sunt deloc puţini: aproape de 20 milioane de vorbitori de limbă arabă.

Aveţi o mare pasiune pentru muzica bisericească, din câte ştim. Aţi şi imprimat o serie de CD-uri, atât în Siria, cât şi în România. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre acest dar, al cântării pentru Dumnezeu.

În Bucureşti, cânt cu Corul "Tronos". Acolo, în Siria, dirijam Corul "Sfântul Ioan Damaschin", renumit la nivel internaţional. În prezent numără 140 de cântăreţi şi l-am dirijat timp de opt ani. Corul a fost întemeiat în anul 1983 şi eu am fost al şaptelea dirijor. Corul are multe CD-uri imprimate; în perioada mea s-au înregistrat patru: cântări din Săptămâna Mare, la Naşterea Domnului, Paraclisul Maicii Domnului şi un CD de cântări religioase. Mai sunt şi alte CD-uri, din perioada când eram cântăreţ, nu dirijor.

Aici, în România, am înregistrat un CD ca solist, alături de părintele diacon Mihail Bucă: Paraclisul româno-arab al Maicii Domnului. A fost ceva deosebit faţă de ce ascultă lumea de obicei. A fost, de asemenea, o dovadă foarte clară că ortodoxia este una, aceeaşi pretutindeni, în România, Grecia, Rusia, Siria sau orice parte din lume. Ca să facem acest CD, n-a trebuit să prelucrăm texte din Paraclisul Maicii Domnului în limba arabă ca să se potrivească fragmentelor româneşti, ci a fost totul foarte cursiv. Părintele Mihail se gândeşte şi la alte proiecte viitoare, despre care vă vom anunţa. Dacă a fost un lucru binecuvântat de Dumnezeu primul CD, atunci El ne va ajuta să scoatem şi altele.

În unele zone din Siria încă se mai păstrează dialectul vorbit de Mântuitorul Hristos. Cunoaşteţi limba aramaică?

În satul din care sunt eu, Maaloula, se vorbeşte limba aramaică, limba Mântuitorului. Mama mea nu cunoaşte această limbă, ea este din Antiohia, dar tatăl meu vorbea cu noi, copiii, în limba aramaică. Relativ recent, acum 400 de ani, înaintaşilor noştri le-a fost frică să nu moară această limbă, aşa că au început să folosească alfabetul evreiesc, dar înainte era limbă vorbită, nu era scrisă. Atât de smerită a fost limba Mântuitorului! De aceea şi cercetătorii atestă acest lucru şi arată că nu este foarte precis să spunem că Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia în aramaică. Era doar dialect vorbit, asemănător cu ebraica şi siriaca, dar cu unele diferenţe.

În această limbă a grăit Mântuitorul rugăciunea domnească. Cum vi se par traducerile rugăciunii "Tatăl nostru" în limbile diferite de cele semitice?

Ca orice traducere, sensul rămâne, dar se pierde ceva din duhul textului original. În ţările unde se vorbesc limbi diferite de cele semitice se pierde ceva din poezia textului. Mântuitorul n-a grăit doar o simplă cerere către Dumnezeu Tatăl, ci o veritabilă poezie. Textul original aramaic este structurat foarte bine, cu un anumit număr de silabe la fiecare propoziţie, elaborat ritmic foarte frumos, cu terminaţii vocale asemănătoare. Se mai simte această muzică a textului în limbile semite, arabă sau siriacă, foarte asemănătoare cu dialectul aramaic. Pe măsură ce ne îndepărtăm, textul pierde din muzicalitate, dar sensul rămâne acelaşi.

Care sunt lăcaşurile de cult reprezentative în zona natală din Siria?

În zona din care provin se află nişte tezaure ale arhitecturii bisericeşti medievale, din perioada domniei împăratului Justinian cel Mare. Spre exemplu, la Mănăstirea Sfinţilor Serghie şi Vah din Maaloula încă se mai păstrează cel mai vechi altar cunoscut din lume.

De asemenea, avem Mănăstirea Sfintei Tecla, unde se păstrează sfintele sale moaşte. Putem vedea drumul care s-a deschis în munte când a fugit de tatăl ei şi s-a ascuns timp de trei ani. Se păstrează în continuare şi se vede foarte clar.

Într-un sat de lângă Maaloula găsim unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru creştini din lume, după Ţara Sfântă: Mănăstirea Maicii Domnului din Seidnaya, acolo unde se păstrează icoana făcătoare de minuni pictată de Sfântul Apostol Luca.

Mănăstirea mea de metanie, cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", are trei altare: o biserică nouă din secolul al XVI-lea, unul din secolul al VI-lea şi unul din secolul al XII-lea.

Siria este o ţară în care ortodocşii sunt minoritari, într-o mare musulmană. Cum este convieţuirea cu popoarele islamice?

Faptul că suntem într-o ţară musulmană, al cărei regim este, din fericire, laic, ne-a ajutat destul de mult. Nu neapărat este un lucru negativ să fii minoritar între musulmani. Când suntem în minoritate, ne străduim mai mult să supravieţuim, să dovedim că noi existăm şi că Biserica trăieşte prin noi. Aici, în România, ortodoxia este luată ca un drept bun, de aceea suntem mulţumiţi cu starea de a fi, la nivel declarativ. Acolo unde suntem o minoritate, însă, trebuie să ne străduim, să căutăm, să dovedim oamenilor că noi reflectăm imaginea lui Hristos, chipul Său pe acest pământ. Acesta este câştigul. Islamul, chiar dacă are multe aspecte foarte ciudate pentru noi, creştinii, are şi aspecte foarte bune, de aceea creştinismul oriental a rămas conservator faţă de cel occidental. Din ce observ, ortodoxia în România este undeva la mijloc, nici foarte conservativă, dar nici nu pierde regulile la fel ca în Occident, unde, din păcate, aproape că nu mai există. Paradoxal, cred că islamul ne-a învăţat cum să supravieţuim ca şi creştini. Fiind o minoritate într-o mare diferită prin gândire, metodă şi comportament, ne-a ajutat foarte mult să avem mai multă râvnă faţă de Biserică.

Dar care este situaţia actuală a creştinilor din Siria?

Siria este o ţară cu regim laic. Creştinii au libertate totală de cult, fără nici o restricţie. În Siria, 10% dintre locuitori sunt creştini, un număr destul de mare în comparaţie cu majoritatea ţărilor arabe, unde vorbim de procente între 0,5 şi 2. Excepţie fac Siria, cu 10%, Egiptul, cu 10%, şi Libanul, cu 45%. De fapt, Libanul, ţara noastră vecină, este o ţară creştină, iar Constituţia lor prevede ca preşedintele să fie creştin. Creştinismul lor este, totuşi, diferit de al nostru. În Siria sunt mai mulţi ortodocşi, în timp ce în Liban sunt mai mult maroniţi. Slavă lui Dumnezeu, în Siria, creştinii trăiesc o situaţie foarte bună, participă la viaţa socială, religioasă şi culturală şi sunt foarte bine respectaţi de stat şi de musulmani.

Media internaţională prezintă de multe ori în ultima vreme Siria drept o ţară măcinată de revolte populare. Din veştile pe care le primiţi de acasă, sunt aceste ştiri întemeiate?

Dumnezeu să ne ierte, din ce auziţi în mass-media, nici 2% sau 3% nu este corect. Acum media spune că acolo este război sau revoltă, şi nu este corect deloc. S-a întâmplat ceva la un moment dat: musulmanii fanatici, care nu sunt din Siria, au încercat ceea ce reuşiseră în Egipt şi Tunisia, dar, slavă lui Dumnezeu, nu au reuşit şi au încetat. Creştinii participă la viaţa politică şi susţin regimul, pentru că sunt mulţumiţi. Ne-a dăruit Dumnezeu o ţară foarte bună, la care mulţi au râvnit pentru a o prăda, dar am fost protejaţi.

Bursier în România

Monahul Iosif a ajuns în România în anul 2008, trimis de stareţul mănăstirii sale de metanie şi recomandat spre ascultare, pe perioada bursei, Mănăstirii Putna din nordul Moldovei. Mănăstirea sa de metanie din Siria se află în zona numită Valea Creştinilor şi numără 18 vieţuitori. Stareţul aşezământului este Înalt Preasfinţitul Ioan (Yazajy), Mitropolitul antiohian al Europei, cu sediul la Paris. În prezent, fratele Iosif este bursier al statului român, în anul III la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Un curs de patru luni de limbă română pe care studenţii străini îl parcurg la Politehnică, urmat de ajutorul primit de la călugării Putnei pe timp de vară, a fost baza de deprindere a limbii române. Dialogurile studenţeşti, bibliotecile bucureştene şi viaţa în comuniune l-au ajutat să stăpânească limba română la un nivel mai mult decât rezonabil. Locuieşte într-o cameră a căminului studenţesc "Casa Juventus" din incinta Facultăţii de Teologie, un loc simplu, intim, în care icoanele orientale împodobesc un prosop tradiţional românesc. Aici a avut amabilitatea să ne primească, pentru a ne împărtăşi experienţa sa pe urmele orientalilor ce au cutreierat pământul Ţărilor Române.