Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu „Eminescu a avut o mare cultură teologică”

„Eminescu a avut o mare cultură teologică”

Un articol de: Daniela Șontică - 15 Ian, 2018

Tudor Nedelcea este autorul a 45 de cărți de eseistică și critică literară, iar dintre acestea, 12 sunt dedicate operei și vieții lui Mihai Eminescu. Una dintre ele este intitulată „Eminescu și cugetarea sacră” și are pe coperta a patra o recoman­dare a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Latura profund religioasă a lui Eminescu, omul și scriitorul, nu este încă suficient cunoscută, iar criticul literar Tudor Nedelcea are o contribuție însemnată la promovarea acestui aspect.

Domnule Tudor Nedelcea, de mulţi ani cercetați manuscrisele eminesciene. Mai sunteți atras să o fa­ceți, ce se mai poate descoperi?

Este a treia oară când citesc cele 15.000 de pagini și îl redescopăr pe Eminescu! Este incredibil... Publicistica lui am descoperit-o din întâmplare sau, mai bine zis, din îndemnul lui Dumnezeu, într-o împrejurare foarte tristă din viața mea. Am fost dat afară de la Biblioteca Județeană Dolj, unde eram director, în 1983, se înăspriseră toate în țară și trăiam clipe îngrozitoare. Atunci, am luat volumul 9 din publicistica lui Eminescu, l-am deschis la întâmplare să citesc câteva rânduri și am fost uluit de ce am descoperit. Pe urmă am luat fiecare volum în parte, le-am citit pe toate cu mare atenție și cu pasiune, astfel încât cele 15.000 de pagini sunt de trei ori citite de mine. „Eminescianita”, cum o numea Constantin Noica, este o boală frumoasă, să știți, o recomand chiar și celor care nu-l agreează pe poet, și celor care au spus că lor le e „silă de Eminescu”...

Mulți specialiști în litere cred că poetul nostru na­țional era atras de alte religii sau că era cel mult un liber-cugetător. Dar iată că dvs. ați găsit destule argumente să alcătuiți volumul „Eminescu și cugetarea sacră” și să îl considerați un om religios...

Am cercetat toate manuscrisele lui în care se găsesc niște texte extraordinare despre Dumnezeu, necunoscute publicului larg. El scrie că „Dumnezeu e unic”, că „Dumnezeu și Adevărul sunt același lucru”, că „nu se mișcă un fir de păr din capul omului fără știrea lui Dumnezeu” și multe astfel de lucruri. Toate acestea arată că el a citit Biblia și pe Sfinții Părinți. Este uimitor câtă cultură a putut să aibă acest om! Eminescu a avut o mare cultură teologică.

În ce context cartea dumneavoastră „Eminescu și cugetarea sacră” a ajuns la Vatican, la însuși Papa Ioan Paul al II-lea, care a și scris apoi despre poetul nostru?

I-am trimis special Papei cartea prin Nunțiul Papal de la București, pentru că știam de originile sale românești, știam de preocupările sale culturale, el însuși fiind scriitor. Am primit și un răspuns de la Vatican, dar eu am crezut că e doar unul oficial, de complezență, o mulțumire firească, de protocol. Însă, ceva mai târziu, când am ajuns la Patriarhie, Preafericitul Părinte Teoctist mi-a spus așa, hâtru, cum era: „Domnule profesor, Papa l-a trecut și pe Eminescu al dumitale în rândul gânditorilor creștini europeni!” Și mi-a arătat ziarul oficial al Vaticanului, L’Osservatore Romano, în care apărea poetul nostru, așa cum am spus, în rândul gânditorilor creștini ai Europei, Papa citând din cartea mea, unde scriam că Eminescu este primul european care ia atitudine la afirmația lui Fr. Nietzsche că „Dumnezeu a murit...”. Eu comentez în acel studiu faptul că Mihai Eminescu a scris despre ce înseamnă „disparițiunea sentimentului religios într-un popor”... M-a bucurat enorm de mult că un papă a spus treaba aceasta despre Mihai Eminescu și l-a introdus într-un circuit larg, generos, în condițiile în care în România încă se mai crede că a fost un ateu. Dar el este un mare teolog! Revenind la Papa Ioan Paul al II-lea, el a citit poezia „Rugăciune” de Mihai Eminescu, în timpul evenimentelor care se petreceau la Timișoara la 18 decembrie 1989, a citit-o în Piața San Pietro în limba română.

De Eminescu se leagă și o întâmplare a dvs. cu China. Ați fost invitat la o mare întâlnire culturală în China, dar nu ați putut să mergeți. Cum a fost?

Am scris un articol, „China și valorile ei în viziunea lui Eminescu”, l-am publicat pe internet, iar o profesoară la Universitatea din București l-a citit și mi-a cerut acordul să-l dea unui chinez. Acesta, un mare traducător care a scris și cărți despre România, a făcut cunoscut articolul în țara lui. Într-adevăr, ce spune poetul nostru este extraordinar: „China este cea mai instruită țară din lume”, el scriind apoi despre un mare economist al Chinei ale cărui teorii, spune el, trebuie aplicate și „azi”. Era normal să atragă atenția Chinei acest articol al meu. Scriitorii chinezi cunoscători de limbă română au vorbit la Institutul Cultural Român, invitându-mă să țin acolo câteva confe­rințe pe tema aceasta. Din păcate, nu am putut să ajung din cauza sănătății. Iar în al doilea an consecutiv de invitație mi-au cerut acordul să citească ei materialul meu, l-au citit în chineză, desigur, dar mi-au trimis și mie textul tradus, chiar și bani pentru această contribuție.

Ați lansat, după 1990, în viața publică ideea că Mihai Eminescu a fost primul care a militat pentru o catedrală a neamului românesc. În ce context a pledat Eminescu pentru catedrală?

El cere, în 1881, ca românii să aibă „o catedrală a neamului”. În articolele lui publicate după războiul de neatârnare de la 1877, a scris că pentru soldații noștri care s-au întors de la Plevna fără un picior, fără o mână, trebuie făcut ceva, dar și pentru cei care au murit ca eroi. De aceea a scris el că este nevoie de o catedrală a neamului. Să știți că Eminescu nu era cu capul în nori, era extraordinar de pragmatic, el a dat și soluția de unde să fie banii pentru construcție: loteria națională! Din păcate, România a fost ultima țară ortodoxă care nu avea o catedrală națională.

Mai este reprezentativ și actual Eminescu?

Eminescu împlinește toate aspirațiile acestui neam, așa cum face Goethe la germani, Shakespeare la britanici, Cervantes la spanioli, Dante la italieni. Fiecare țară are o personalitate reprezentativă. Iar dacă unii intelectuali români și-au contestat poetul național după 1990, iată că alții, precum americanii, abia acum, recent, și-au luat un poet național, după dărâmarea turnurilor gemene, la 11 septembrie 2001, au simțit nevoia să-și aleagă un poet național, l-au numit pe Whitman. Vedeți? Unele popoare devin mai naționaliste odată cu atacurile din exterior.

Tudor Nedelcea, date biografice

Tudor Nedelcea s-a născut la 23 martie 1945 în satul Valea Ursului, din comuna Tâmna, judeţul Mehedinţi, și este critic, prozator, editor, istoric literar. A făcut studii de biblioteconomie în cadrul Institutului Pedagogic Bucureşti, 1964-1967, apoi a urmat Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti (1967-1971), unde a obținut și titlul de doctor, cu teza „Geneza ideilor social-politice şi filozofice în literatura română veche”. A lucrat la Arhivele Statului din Craiova, o perioadă a fost lector la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, dar și directorul Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. A fost redactor-şef la Editura Scrisul Românesc în perioada 1988-1997, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova al Academiei Române din 1999. Între 1996 și 1999 a fost cadru didactiv universitar. A înfiinţat şi a condus Fundaţia Scrisul Românesc. Este membru al Cercului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” de la Chişinău, preşedinte al Centrului de Studii şi Cercetări pentru Comunităţile de Români din Balcani. Cărți despre Eminescu pe care le-a publicat: „Eminescu împotriva socialismului”; „Eminescu şi cugetarea sacră”; „Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni”; „Eminescu, istoricul”, „Pentru mine, Eminescu”; „Doina lui Eminescu. 125 de ani” (în colab.), pref. Eugen Simion; „Eminescu şi realsemitismul”; „Shakespeare în viziunea lui Eminescu” (cu Diana Cotescu); „Eminescu...”.