Ierarhii prieteni care au slujit împreună Treimii

Astăzi, întreaga Ortodoxie cinsteşte pe cei trei prieteni, colegi de studii şi mari dascăli, Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Despre viaţa şi învăţăturile lor sfinte şi despre importanţa teologiei acestor trei vârfuri ale Bisericii Ortodoxe, care au uimit cu înălţimea minţii şi trăirii lor duhovniceşti întreaga creştinătate, ne-a vorbit părintele profesor dr. acad. Dumitru Popescu.

Pentru că ne aflăm în anul dedicat Sfântului Vasile cel Mare, vă rugăm la început să evidenţiaţi atât înclinaţiile sale practice, cât şi importanţa operei sale teologice.

Sfântul Vasile cel Mare a desfăşurat o întreită operă creştină. Mai întâi una teologică, apoi este cunoscut şi pentru opera sa liturgică, pentru că ne-a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se serbează de 10 ori pe an, în anumite perioade şi, în al treilea rând, a rămas în istoria Bisericii răsăritene şi a Bisericii universale ca un om care a pus la inimă pe cei nevoiaşi şi necăjiţi şi a făcut tot posibilul ca să-i ajute şi să împuţineze suferinţa lor.

„Toată teologia Sfântului Vasile este întemeiată biblic“

Din punct de vedere teologic, Sfântul Vasile cel Mare, ca de altfel şi ceilalţi sfinţi pe care-i prăznuim astăzi, a fost un ilustru teolog. A cunoscut foarte bine filosofia şi cultura timpului şi şi-a însuşit temeinic Sfânta Scriptură. Dacă citim opera Sfântului Vasile cel Mare, vedem că la orice afirmaţie face trimitere la texte biblice, pe care-şi întemeiază afirmaţiile. Toată teologia Sfântului Vasile este întemeiată biblic şi de aceea a rămas tot timpul credincios Cuvântului revelat, adus de Mântuitorul Iisus Hristos. Ceea ce este foarte important la toţi părinţii şi la Sfântul Vasile cel Mare este faptul că, în vremea lor, exista tendinţa de a di-socia natura divină de persoanele trinitare. Arie, de exemplu, considera că Hristos este om în timp ce Tatăl este Dumnezeu. Astfel s-a introdus o prăpastie netrecută între Fiul şi Tatăl. Sfântul Vasile cel Mare, ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, a luptat ca să corecteze aceste erori prin care se făcea abstracţie de dumnezeire şi de divinitatea Mântuitorului Hristos, cât şi erorile lui Macedonie, alt eretic al vremii, care spunea că în Sfânta Treime este o singură persoană care se manifestă în trei chipuri diferite.

Prin teologia sa, Sfântul Vasile cel Mare a arătat că nu se poate face deosebire şi separaţie între natura divină şi ipostazele trinitare, fiindcă natura divină nu este o realitate omogenă, închisă în ea, care să rămână exterioară ipostazelor divine. De aceea Sfântul Vasile cel Mare, dar şi ceilalţi sfinţi prăznuiţi astăzi au văzut Sfânta Treime ca fiinţă de comuniune în care Divinitatea, Una, se întâlneşte cu treimea persoanelor. Prin opera sa, Sfântul Vasile şi împreună cu el toţi Trei Ierarhii au arătat că nu poţi vorbi de Dumnezeu atâta vreme cât nu ţii seama de specificul gândirii biblice, care Îl prezintă pe Dumnezeu nu ca pe nişte persoane care rămân un lângă alta, ci ca persoane care se poartă una într-alta. De la Sfântul Vasile cel Mare ne-a rămas această idee a intersubiectivităţii divine, că persoanele divine se poartă între ele, reciproc, într-o iubire ce depăşeşte orice cuvânt omenesc.

„Mai întâi trebuie să trăieşti pe Dumnezeu şi după aceea să vorbeşti despre El“

Toată această operă a fost continuată şi aprofundată spiritual de Sfântul Vasile cel Mare în opera sa liturgică. Sfântul Vasile cel Mare nu a făcut teologie fără spiritualitate şi spiritualitate fără teologie. Teologia are, de multe ori, menirea să fie un comentariu la viaţa şi trăirea spirituală. Aceşti Sfinţi au înţeles că mai întâi trebuie să trăieşti pe Dumnezeu şi după aceea să vorbeşti despre El. Ei au legat foarte mult şcoala şi învăţătura de Biserică, iar ceea ce se preda la şcoală purtau cu ei şi experimentau în biserică. Prin experienţă practică aveau parte de experienţa întâlnirii cu Dumnezeu, iar prin teologie dădeau expresie pe înţelesul tuturor de această experienţă inefabilă.

Sfântul Vasile îmbrăţişa leproşii

Cât priveşte dimensiunea socială a activităţii Sfântului Vasile cel Mare, aceasta a fost extraordinară pentru că, mai mult ca oricare altcineva, acest mare ierarh a pus foarte multă inimă în ajutorarea celor năpăstuiţi, necăjiţi ai vremii. Fie că erau nevoiaşi, copii orfani sau fete care rătăceau pe cărările pierzării, pe toţi i-a purtat în inima şi în gândul său şi, mai mult decât atât, a rămas vestit pentru faptul că avea curajul să meargă în mijlocul leproşilor pentru a-i îmbrăţişa şi săruta. Pentru lumea de astăzi este foarte important faptul că Sfântul Vasile cel Mare a pus accentul nu numai pe acţiuni exterioare, pentru că dacă acţiunile de ajutor se fac fără o motivaţie spirituală interioară, există riscul să confundăm creştinismul cu orice societate de ajutorare. Sfântul Vasile cel Mare a venit în ajutorul oamenilor pentru că a trăit şi a simţit în sufletul său prezenţa lui Dumnezeu şi această prezenţă i-a dat capacitatea extraordinară de a sorbi energia de care a avut nevoie pentru a face o operă misionară şi caritabilă fără de seamă. Sfântul Vasile cel Mare a dovedit, prin întreaga sa operă, că a păstrat peste veacuri spiritul pe care l-au moştenit de la Apostoli, de a-şi da toată viaţa lui Hristos, aşa după cum Hristos şi-a dat viaţa pentru ei şi pentru noi toţi.

„Opera Sfântului Grigorie a exercitat o influenţă decisivă asupra multor generaţii de gânditori creştini“

Activitatea Sfântului Grigorie de Nazianz a reuşit să reînvie cetatea Constantinopolului după 40 de ani de arianism, mai ales prin cuvântările sale teologice. Ce calităţi ale Sfântului Grigorie credeţi că au fost determinante în întreg acest proces?

Sfântul Grigorie Teologul a avut un talent oratoric extraordinar, pentru că dacă citim scrisorile lui rămânem profund impresionaţi de cuvintele de laudă pe care le înalţă Sfintei Treimi. Are imne de laudă la adresa Sfintei Treimi care sunt o adevărată delectare sufletească care mângâie pe orice cititor. A avut un talent oratoric excepţional, dar, de asemenea, a trăit până în adâncul sufletului viaţa în Hristos. Această prezenţă a lui Hristos în viaţa şi în sufletul lui i-a dat capacitatea şi puterea să facă o operă teologică cu totul remarcabilă, care a exercitat o influenţă decisivă asupra multor generaţii de gânditori creştini.

Ioan Gură de Aur, ambasador al săracilor

Al treilea mare sărbătorit de astăzi este Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai mare predicator creştin. Vorbiţi-ne despre importanţa operei sale teologice.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un rol extraordinar în teologia ortodoxă nu numai prin cuvântările sale şi prin opera sa omiletică, exegetică, ci mai ales prin Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie pe care o săvârşim în fiecare duminică, care, deşi au trecut vremurile, rămâne de mare actualitate până astăzi, fiindcă are o dimensiune spirituală cu totul remarcabilă care-ţi dă posibilitatea să simţi fiorul prezenţei lui Dumnezeu în inima şi în sufletul tău. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost şi un ambasador al săracilor, care a ajuns până acolo încât a vândut tot ceea ce era de preţ în palatul lui patriarhal şi a împărţit celor săraci. Mulţi l-au considerat exagerat, dar în realitate el a fost însufleţit de dragoste. A murit în condiţii tragice, în exil, după cum bine ştim, pentru că a intrat în conflict cu împăratul, din cauza concepţiile lui profund creştine care difereau de interesele politice ale împăraţilor bizantini. A avut o tărie extraordinară de a rămâne consecvent în toate activităţile sale, pentru că a predicat pe Hristos, a trăit pe Hristos şi a slujit pe Hristos cu un devotament rar întâlnit.

Cum au reuşit aceşti mari ierarhi ai Bisericii să îmbine instrucţia lumii antice, păgâne, cu învăţătura ortodoxă?

Sfinţii Trei Ierarhi au aplicat principiul selecţiei prin care au ales din tot ceea ce era valoros în opera antică acele elemente care au fost în concordanţă cu Revelaţia Divină şi pe acestea le-au aplicat pentru a găsi mai uşor drumul către mintea şi inima oamenilor. Au ştiut să aleagă grâul de neghină şi au ales din filosofia greacă anumiţi termeni prin care au precizat învăţătura creştină. Pentru ei, cultura a fost mijlocul prin care au intrat în contact cu mentalitatea oamenilor din acea vreme, pentru a-i atrage la Hristos. După modelul lor, şi noi, astăzi, în funcţie de noul context cultural în care trăim, trebuie să selectăm acele valori care ne dau posibiltatea să ieşim în întâmpinarea omului contemporan şi să ne deschidem inima şi sufletul către valorile adevărate ale creştinismului.

Desluşiţi-ne câteva aspecte din tainele acestei sfinte apropieri a celor trei teologi şi, după modelul lor, vorbiţi-ne despre ceea ce înseamnă prietenia în ziua de astăzi.

Aceşti mari ierarhi ai Bisericii au făcut elogiul prieteniei pentru faptul că au fost cu adevărat prietenii lui Dumnezeu. Au trăit în sufletul lor cu maximă intensitate legătura lor cu Dumnezeu şi astfel au găsit valorile de care aveau nevoie ca să înfrângă egoismul din fiinţa lor şi să găsească calea către inima şi sufletul din jurul lor. Prietenia le-a dat posibilitatea de a face să iradieze în jurul lor lumina lui Hristos.