Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Istorie şi identitate creștină sub ocrotirea Apostolului Andrei

Istorie şi identitate creștină sub ocrotirea Apostolului Andrei

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 29 Noi, 2017

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit mâine, 30 noiembrie. A avut o legătură specială cu teritoriul ţării noastre, fiind părintele creştinismului românesc. Despre atestările documentare ale prezenței acestui sfânt în Dobrogea de astăzi, despre martiriul și istoricul sfintelor sale moaşte am vorbit cu asist. univ. dr. Sebastian Nazâru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Vă rugăm să ne prezentați atestările documentare ale prezenţei Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea.

Scrierea Evanghelistului Luca, Faptele Apostolilor, păstrează tăcerea în privinţa activităţii misionare a Sfântului Andrei, această carte nou-testamentară concentrându-se asupra apostolatului Sfinţilor Petru şi Pavel. Lacuna este însă suplinită de mărturii numeroase, de natură diferită, cu o însemnătate şi credibilitate inegale, unele provenind chiar din medii heterodoxe, care includ în aria misionară a Apostolului „întâi chemat” Scythia, un teritoriu vast, cuprinzând ţinuturile din nordul şi vestul Mării Negre, dar şi Scy­thia Minor, Dobrogea actuală.

Origen (cca 185 - cca 254), într-o lucrare astăzi pierdută (Comentarii la Facere, cartea a III-a), din care citează un fragment Eusebiu de Cezareea (Istoria bisericească, 3, 1-3), ne transmite informaţia că, după Sinodul apostolic (49-50), Apostolii şi-au distribuit zonele misionare prin tragere la sorţi, „lui Andrei «căzându-i» Scythia”. Nu există raţiuni pentru a contesta această tradiţie consemnată de Origen, îmbrăţişată atât de Biserica răsăriteană, cât şi de cea latină, anterioară chiar menţiunii apostolatului în Achaia şi bogat atestată. Un veac mai târziu, informaţia este confirmată de Eucherius de Lugdunum (†450), care scria că „Andrei, prin predica sa, a îmblânzit Scythia” (Instructiones ad Salonium, PL 50, col. 809).

Este deosebit de importantă menţionarea Sfântului Andrei într-un Calendar gotic, păstrat fragmentar, redactat în a doua jumătate a secolului al IV-lea sau la începutul celui următor, probabil la sud de Dunăre, în Thracia, după ce goţii deveniseră federaţi ai Imperiului Roman. Cu certitudine, calendarul păstrează amintirea unor sărbători celebrate încă din perioada în care goţii se aflau la nord de Dunăre, între care prăznuirea Apostolului Andrei la 29 noiembrie trebuie considerată un ecou al evanghelizării Scythiei de către Apostolul „cel întâi chemat”.

Isidor de Sevilla (Pseudo-Isidor?, De vita et obitu Sanctorum) precizează că aria misionară a Apostolului a cuprins Scythia şi Achaia, unde şi-a găsit sfârşitul, la Patras, răstignit pe cruce. Un alt izvor latin, lucrarea anonimă Breviarium Apostolorum, o traducere a unor biografii ale Apostolilor realizată după surse greceşti la începutul veacului al VII-lea, include Scythia în itinerarul misionar al Apostolului Andrei, adăugând informaţia că a suferit moarte martirică la Patras, fiind răstignit la 30 noiembrie. Izvoare mai târzii – scrierile lui Pseudo-Ipolit (cca 800), Pseudo-Epifanie (mijlocul secolului al VIII-lea), Pseudo-Sofronie (sec. IX), Epifanie Monahul (prima jumătate a secolului al IX-lea),Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane (Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, secolul al X-lea), sau cea a lui Nichifor Kallistos Xanthopoulos (ante 1265 - cca 1335) –, de asemenea, menţionează Scythia între ţinuturile evanghelizate de Apostolul Andrei.

Martirologiile occidentale ale lui Beda Verabilul (672/3-735), Rabanus Maurus (cca 780-856), Florus de Lyon (790-860), Adon de Vienne (799-875), Usuardus (cca 800 - cca 877), cel al Bisericii din Auxerre (Antissiodorensis, secolul al X-lea) şi Martyrologium Romanum, martirologiul oficial al Bisericii Romano-Catolice, publicat într-o primă ediţie în 1583, toate fac referire la Scythia ca destinaţie misionară a Sfântului Andrei. Li se adaugă Moise de Bergam (sau de Brolo, secolul al XII-lea) şi Pseudo-Ieronim (mijlocul veacului al XII-lea).

Logica istorică conduce către aceeaşi concluzie: Apostolul Andrei purta un nume grecesc (Ἀνδρέας, „curajosul”), fără echivalent în limba ebraică sau în aramaică; se născuse la Betsaida, în Galileea, unde limba greacă şi cultura elenistică erau solid implantate. Evanghelistul Ioan (12, 20-22) ni-l prezintă mijlocind întâlnirea unor prozeliţi elini cu Domnul Iisus. În mod firesc, aşadar, Apostolul Andrei a devenit Apostol al Domnului şi vestitor al Evangheliei printre elenofoni, iar coloniile greceşti întemeiate pe ţărmul vestic al Mării Negre nu puteau fi ocolite de călătoriile misionare ale Apostolilor, cu precădere de cele ale Apostolului Andrei, şi el, asemenea Sfântului Pavel, un „Apostol al neamurilor”.

Este o datorie să menţionez aici numele profesorului Emilian Popescu, membru de onoare al Academiei Române, care a dovedit, într-o suită de articole, cu multă rigoare, apostolicitatea creştinismului românesc, aducând argumente solide şi convingătoare în sprijinul includerii Scythiei în itinerarul misionar atât al Sfântului Andrei, cât şi al Sfântului Filip.

Vorbiți-ne despre martiriul Sfântului Apostol Andrei și istoricul sfintelor sale moaşte.

La fel de numeroase sunt izvoarele care se referă la un apostolat în provincia romană Achaia şi relatează pătimirea sa la Patras. O cuvântare atribuită Sfântului Atanasie cel Mare, Episcopul Alexandriei (328-373), aminteşte predica Apostolului şi crucificarea sa „în Grecia”, în vreme ce Sfântul Grigorie de Nazianz (329/330-389/390) aminteşte misiunea sa „în Epir”. Teodoret, Episcop al Cirului (423-460), în Comentariul său la Psalmul 116, scria că „dumnezeiescul Andrei a luminat Grecia cu razele cunoştinţei de Dumnezeu” (PG 80, col. 1805), iar evanghelizarea Eladei şi a Achaiei este susţinută şi de Arhiepiscopul Vasile al Seleuciei (†post 468), în Isauria (PG 28, col. 1108). Fericitul Ieronim (cca 347-419/420) mărturiseşte, de asemenea, că Apostolul a activat în Achaia (Ad Marcellam, PL 22, col. 589), iar Gaudentius de Brixia (†ante 410) precizează că aici şi-a aflat sfârşitul. Pseudo-Sofronie (sec. IX), Pseudo-Ipolit (cca 800) şi Pseudo-Procopius (cca 800) se referă, de asemenea, la martirizarea sa în Achaia, la Patras. Informaţia că a pătimit moarte martirică la Patras este confirmată de martirologiile occidentale: Martyrologium Hieronymianum (jumătatea veacului al V-lea), cele ale lui Beda Verabilul, Rabanus Maurus, Adon de Vienne, Usuardus şi Martyrologium Romanum. Toate aceste surse, la care se adaugă Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, menţionează martirizarea sa la data de 30 noiembrie, ziua prăznuirii sale de către Bisericile Ortodoxă, Romano-Catolică, Siriană şi Maronită. Mai multe dintre izvoarele menţionate amintesc că Apostolul a fost martirizat prin răstignire pe Cruce (în formă de X, crux decussata) sau într-un măslin (Petru Chrysologus, Arhiepiscopul Ravennei [433-450], Oratio 133, PL 52, col. 563-564, şi Pseudo-Ipolit), din porunca proconsulului Achaiei, Aegeas (Aegeates). Potrivit Martirologiului lui Usuardus şi Martirologiului roman, două zile a supravieţuit crucificării, „învăţând mulţimea şi rugân­du-se Domnului să nu îngăduie să fie dat jos de pe cruce”.

O relatare mai detaliată a martiriului Apostolului ne oferă o scriere aprocrifă, Acta Andreae Apostoli, redactată în secolele II-III, în Achaia sau în Asia Mică, într-un mediu encratit, dar care reflectă climatul spiritual eclectic al epocii. Întrucât savanţii care au analizat lucrarea au concluzionat că valoarea istorică a Acta Andreae este minimă, nu vom intra în alte detalii.

Moaştele Sfântului Apostol Andrei au rămas la Patras până la începutul anului 357, când, din iniţiativa împăratului Constantius al II-lea (337-361), acest odor a fost adus în Constantinopol şi depus în Biserica „Sfinții Apostoli” (3 martie 357), ridicată lângă mausoleul circular al Sfântului Constantin, în apropiere de Apeductul lui Valens, pe amplasamentul actualei moschei a lui Mehmed al II-lea (Fatih Camii). Strămutarea sfintelor sale moaşte este prăznuită de Biserica Greacă la 20 iunie, iar de cea latină la 9 mai.

În 1208, după ce Constantinopolul a fost cucerit de cruciaţii latini (9-12 apr. 1204) şi relicvele sale au fost jefuite, moaştele Apostolului au fost aduse în catedrala din Amalfi de către cardinalul Pietro di Capua. În 1462, Cinstitul Cap al Apostolului a părăsit Patrasul şi a fost adus la Roma de către despotul Toma Paleologul, în timpul pontificatului lui Pius al II-lea (1458-1464), fiind aşezat spre închinare în Bazilica San Pietro. Această strămutare a relicvei s-a datorat cuceririi Peloponezului (1458-1461) de către sultanul otoman Mehmed al II-lea (1451-1481). Cinci veacuri mai târziu, în septembrie 1964, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) a făcut gestul surprinzător de a restitui Cinstitul Cap al Apostolului Bisericii din Patras, putând fi venerat astăzi în Biserica „Sfântul Andrei” din această localitate.

Din iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Cinstitul Cap al Sfântului Andrei a fost adus în ţara noastră în anul 1996, la Iaşi şi la Galaţi, între 12 şi 19 octombrie, cu prilejul prăznuirii hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cinstitul Cap al „Apostolului străromânilor” a revenit în România între 24 octombrie şi 1 noiembrie 2011, la prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, putând fi venerat atât în Capitală, cât şi la Sibiu şi Alba Iulia, unde sfintele sale moaşte au fost purtate în procesiune.

Explicați importanţa sărbătorii celui întâi chemat la slujirea apostolică ca zi liberă pentru toţi românii.

Declararea zilei de 30 noiembrie drept sărbătoare bisericească naţională, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, anunţată de proclamarea Apostolului Andrei drept Ocrotitorul României (1997), este semnul venerării Apostolului întemeietor de către Ortodoxia românească şi un prilej de afirmare a identităţii româneşti, care poartă dintru început „sigiliul Romei”, dar şi pecetea creştinismului.