O catedrală ridicată de eroii de lângă noi

Povestea ctitoriilor este povestea oamenilor. A lucrării acestora împreună cu Dumnezeu și a lucrării lui Dumnezeu asupra lor și prin ei în lumea aceasta. Este minunat să admiri biserici, dar cu adevărat ziditor este să-i cunoști pe oamenii care le-au ridicat și pe cei care se mântuiesc în ele. Aceasta este lecția pe care am învăţat-o la Târgovişte, vizitând Catedrala Eroilor Neamului din oraş şi întâlnind pe ctitorii care au pus cei dintâi umărul la ridicarea ei, părintele Gheorghe Chivulescu şi Sabina, soţia sa.

Cei doi au lucrat ca albinele timp de decenii, coagulând în jurul lor o comunitate vibrantă cu ajutorul căreia au înălțat un locaș de cult. La aceasta se adaugă lucrarea filantropică realizată prin centrul social pentru vârstnici al Fundației „Catedrala Eroilor” și o familie numeroasă, care continuă tradiția creștină a strămoșilor. De tinerii din parohie se ocupă părintele Lucian Constantin Mileșan, coslujitor la catedrală, învățându-i deopotrivă să fie solidari între ei şi să se implice în activităţile bisericii.

Familie de ctitori

Părintele Gheorghe Chivulescu s-a născut într-o familie care a dat, cel puțin din secolul al XVIII-lea încoace, numeroși preoți-ctitori și cântăreți de biserică. Are șapte frați, din care trei surori sunt maici la Mănăstirea Nămăiești și doi preoți. „Poate că mulțimea de troițe din satul natal mi-a prefigurat această vocație, precum și faptul că strămoșii mei au ctitorit biserici în sat”, spune el, numindu-i pe câțiva: „Iordache preotul și Ivana preoteasa, Dincă preotul și Ana preoteasa, Androne preotul și Maria preoteasa”.

Între 1984 și 1988, a construit și el o biserică la Căprioru, în satul natal, căci cea veche fusese deteriorată de cutremurul din 1977. Evenimentele din 1989 l-au găsit plin de dorința de a mai înălța un locaș sfânt și i-au descoperit posibilitatea de a face aceasta în deplină libertate. Astfel, pe un teren din sudul orașului Târgoviște, în iunie 1991, când România încă se dez­meticea cu greu, trezindu-se într-o tranziție pe care nu o înțe­legea, părintele Chivulescu începea, cu binecuvântare arhierească, lucrul la Catedrala Eroilor Nea­mului. „Întotdeauna m-am gândit că trebuie să ne cinstim eroii, și mai ales pe martirii care şi-au pierdut viaţa în 1989. Pe temeiul jertfei lor am putut construi catedrale și L-am putut urma pe Hristos în deplină libertate”, spune el.

Istoria catedralei

Pentru proiectul locașului l-a invitat pe Voicu Florea, arhitect la Patriarhia Română, într-o călătorie până în orașul dâmbovi­țean Răcari, unde se înălțase o biserică în cinstea Sfântului Gheorghe. „Bine, acum știu ce vrei”, i-a spus arhitectul. Și l-a invitat, la rândul lui, să facă un drum la București, unde i-a arătat Biserica Cașin de lângă Arcul de Triumf: „Uite, așa ceva vrei tu”. Părintele i-a confirmat. Și așa s-a născut proiectul Catedralei Eroilor Neamului din Târgoviște.

Nu s-a temut nici o clipă că îi va fi greu să strângă fondurile necesare: „Oamenii, dacă te văd implicat, te sprijină”. Iar el era obișnuit să se dedice total. Știa să citească planurile și a lucrat o lună și jumătate cot la cot cu muncitorii, făcând toată dulgheria necesară pentru turnarea stâlpilor și a diafragmelor. „Este foarte rezistent ce am ridicat noi aici”, spune părintele. „Mereu zic că, dacă s-ar dărâma biserica aceasta la un cutremur, ar însemna că pe Pământ n-ar mai fi nimic.”

În 1995 s-a ajuns la cota de 10 metri și au început sfintele slujbe la demisol, în condiții foarte grele, fără încălzire și cu vase pline de apă de condens adunat din placa de beton de deasupra, care iarna îngheța. Dar, de atunci și până azi, zilnic a continuat slujirea lui Dumnezeu aici. În 1997, biserica era ridicată, iar finisajele interioare terminate.

La 25 septembrie 2003, în prezența a 5.000 de credincioși, catedrala a fost sfințită de IPS Nifon, Mitropolitul Târgoviștei. Locașul poate adăposti până la 800 de credincioși. Are o amprentă de 500 de metri pătrați și înălțimea de 33 de metri până la baza crucii de pe turla mare. Pardoseala este din marmură de Rușchița. Pictura este făcută de pictorul Emil Stoica din Șotânga. Mobilierul l-a realizat meșterul Vasile Găman din comuna Vânători, Neamț, iar candelabrul l-a turnat inginerul Dumitru Neacșu la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște.

Activităţi filantropice la standarde înalte

În 2005 a fost încheiată și construcția la așezământul social. Din 2006, aici se oferă servicii de calitate pentru persoanele vârstnice la un preț mult mai mic decât majoritatea centrelor similare din țară. Coordonatoarea centrului este soţia preotului Chivulescu, Sabina, suflet harnic și luminos. Ca și părintele Gheorghe, nu ezită să-și suflece mânecile la zugrăvit și mici reparații. Ca să economisească fonduri sau, când a existat o criză temporară de personal, a făcut munca bucătarului.

Acum, dificultăţile au trecut, căci centrul are licențiere și primește de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale o mică, dar importantă subvenție pentru fiecare beneficiar. Clădirea așeză­mântului are trei niveluri, două intrări (una pentru aprovizionare), lift de persoane și poate găzdui până la 30 de beneficiari. Aici lucrează nouă angajați (medic, infirmieri, bucătari, îngrijitori) și un asistent medical voluntar. Parteneriatul cu primăria asigură serviciile a doi asistenți sociali și ale unui psiholog.

Doamna Elena, în vârstă de 77 de ani, este una din rezidentele centrului. „Îl supraveghem pe părintele de fiecare dată când intră și iese de la slujbă”, râde ea, uitându-se pe fereastra care dă înspre curtea catedralei. Când o mai ajută picioarele, se duce și ea la slujbă. Este târgovișteancă și a lucrat în învățământ. Se mândreşte cu copiii care i-au trecut prin mână. Ea însăși a născut două fete și are o nepoată cuminte și harnică, în vârstă de 18 ani. „Suntem aici ca o mare familie, cu părinți adoptivi: părintele și prezbitera Chivulescu au grijă de noi. Avem tot ce ne trebuie - în afară de sănătate, pe care nu ­ne-o mai poate reda nimeni”, spune ea zâmbind dulce-amar.

Colega sa de cameră, doamna Florica, are 94 de ani, cu dublă operație la picior, dar zâmbitoare şi plină de încredere în Cel de Sus. „Eu am muncit la CAP, mă duceam cu noaptea-n cap, de mă lătra câinele când deschideam poarta! Și Dumnezeu m-a ținut până acum. Să-ți dea Dumnezeu sănătatea mea!”, spune plină de vioiciune tanti Florica.

Familia, biserica vie

„Avem datoria să îi ajutăm pe bătrâni. Așa cum ei ne-au crescut, și noi să îi ajutăm”, spune coordonatoarea Centrului de bătrâni, Sabina Chivulescu. Dar cum a reușit să le împace pe toate, având în vedere că este și mama a cinci copii – acum mari deja? „A fost simplu. Când ai o familie numeroasă, eşti determinat să-ți setezi mai bine prioritățile. Lucrurile merg apoi de la sine. Acum suntem deja bunici!”, răspunde ea.

Părintele Chivulescu adaugă că, din observațiile sale, în familiile numeroase, copiii sunt mult mai motivați, pentru că nu li se oferă totul pe tavă, ci învață de mici să muncească pentru ceea ce își doresc. „Aceasta trebuie să înțeleagă părinții astăzi”, explică el. „Copiilor, ca să se realizeze, nu trebuie să le oferi averile lumii, ci să li-L dai pe Dumnezeu și să îi înveți să muncească. Noi, aici, la biserică, insistăm asupra acestui aspect, în special la cununii: le atragem atenția tinerilor că cea mai mare realizare este nașterea de prunci și îi îndemnăm să aibă cât mai mulți.”

Părintele știe că aceasta a fost situația în familia sa: darul nașterii de prunci mulţi a făcut ca mare parte din ei să aleagă în viaţă calea slujirii Domnului. „Și avem această binecuvântare din neam în neam până în ziua de astăzi. Așa i-am învățat și pe copiii mei și sper să ducă și ei mai departe această tradiţie bineplăcută lui Dumnezeu”, mai spune el.

„Mă simt minunat când cânt sau scriu despre eroi”

Urmașii părintelui Chivulescu îi calcă pe urme. Dintre copiii săi, doi sunt preoți și o fată este căsătorită cu părintele Lucian Constantin Mileșan, coslujitor la catedrală. La 38 de ani, părintele Mileșan este tată a patru copii: trei băieți și o fetiță. Părintele Chivulescu i-a spus cândva că, pe măsură ce mai mulți copii vin într-o familie, ei devin și mai ușor de crescut. „E mare taină, darul lui Dumnezeu. Într-adevăr, am văzut cum se ajută și se echilibrează unul pe celălalt”, confirmă părintele Mileșan.

Și, pentru că se simte foarte apropiat de copii, el a inițiat în 2009 crearea unui cor de copii al bisericii. „Muzica atinge corzile sensibile ale sufletului și deschide inima omului către frumos, către Dumnezeu, către Adevăr. Astfel sunt atrași și părinții lor către lucrarea Duhului”, spune el.

De la 20, corul a crescut la 100 de copii și tineri cu vârste între 6 și 19 ani. Au adoptat numele de Corul ”Anastasis”, adică „Înviere” în limba greacă, și repetă de două ori pe săptămână la catedrală. Din 2010 încoace, spectacolul de Crăciun l-au mutat la Teatrul Municipal „Toni Bulandra” din Târgoviște, unde directorul Constantin Ranin i-a primit cu toată dragostea. Au avut colaborări și cu artiști celebri, precum Nico sau tenorul Vlad Miriță. Susțin și concerte pascale sau filantropice. Odată, într-un exercițiu de solidaritate cu o colegă care locuia în frig, au cântat pentru a strânge fondurile necesare pentru achizi­ționarea și instalarea unui sistem de încălzire la ea acasă.

Din Corul „Anastasis” face parte și Lorelai Moșneguțu, târgo­vișteanca născută fără brațe și fără femururi care, în 2017, a uimit România cu vocea și cu perse­verența ei, câștigând concursul televizat „Românii au talent”. „Este corul meu de suflet, aici cântăm melodii patriotice, bisericești, eroice. În cartea Eroii, iubirile mele, am scris despre acest cor. Mă simt minunat când cânt sau scriu despre eroi. Îi consider eroi și pe cei care ajută o persoană vârstnică sau nevăzătoare să treacă strada”, spune Lorelai, în vârstă de 16 ani.

Mijlocirea unei lucrări mai mari

Copiii din cor fac și cateheză. La aceste întâlniri, părintele Mileșan nu impune tema, ci încearcă să răspundă la întrebările și frământările din viața lor de zi cu zi. Și, ca să nu fie neglijată nici dezvoltarea fizică armonioasă a tinerilor, pentru doritori, IPS Nifon a dat binecuvântare să se înființeze echipa de fotbal-juniori „Vulturii Valahi”. Au echipament propriu, în roșu, galben și albastru, și propria siglă. „Copiii fac sport cu zâmbetul pe chip, mărturisindu-L și în acest fel pe Dumnezeu”, spune părintele Mileșan. Și au șansa unui public extraordinar, format din colegii de la cor și părinții lor.

Catedrala Eroilor Neamului din Târgoviște și ostenitorii din preajma ei dovedesc că în Biserică se lucrează. Că preoții și ierarhii își fac datoria, mijlocind lucrarea lui Dumnezeu care se înfăptuiește în adâncul inimilor. „Am încercat să creăm o atmosferă astfel încât, toți simţind-o, să vină cu dragoste la biserică. Iar modelarea sufletelor oamenilor este cel mai important rezultat al tuturor activităților noastre. Nu o săvârşim atât noi, cât e opera unui Mângâietor nevăzut”, mărturiseşte cu seninătate dirijorul corului, preotul Mileșan.