Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu „Ora de folclor în școală ar fi un câștig foarte mare”

„Ora de folclor în școală ar fi un câștig foarte mare”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 03 Dec, 2019

Marginalizat, „festivalizat în exces” sau chiar falsificat, folclorul adevărat pare să mai reziste azi doar prin eforturile individuale ale unor profesori pasionați, care își fac nu doar datoria de a-l transmite, ci și de a educa publicul să-l cunoască și să-l înțeleagă. Unul dintre aceștia este conf. univ. dr. Ciprian Chiţu, profesor de folclor muzical şi teorie, solfegiu şi dicteu la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Despre eforturile sale de a insufla dragostea pentru folclor studenților, dar și despre credința sa în educarea prin și pentru folclor citiți în interviul pe care ni l-a acordat.

Sunteți cunoscut în Iași și în Moldova pentru felul în care militați pentru transmiterea corectă a elementelor de folclor în învăță­mântul universitar. Cum poate fi făcut acest lucru, având în vedere că accesul studen­ților la surse, la arhivele de folclor, la documente de specialitate este destul de anevoios și restrictiv în unele cazuri?

Încerc să le insuflu ceva studenților mei. Pentru că în Conservator se studiază mai mult muzica cultă. Și, de când sunt eu aici, am încercat să mai facem un pic de folclor și în manieră practică. Până atunci se făcea doar ca știință. Acum există deja două formații de folclor: Ansamblul vocal „Floralia” și Ansamblul folcloric „Theodor T. Burada”. Accesul nu este atât de anevoios, dacă un student își dorește cu adevărat să învețe, să afle. E ceva mai dificil, e adevărat, accesul la Arhiva de folclor a Moldovei și Bucovinei. Dar scopul meu este ca, indiferent de ce modul termină aici, în Conservator, chiar dacă nu vor cânta niciodată folclor, în urma ­cursului absolvit, studenții să pună pe același piedestal o doină sau un bocet cântate în manieră autentică și o simfonie mozartiană sau o piesă cultă. Pentru că sunt la fel de valoroase. 

De ce v-ați oprit asupra folclorului, încercând să-l aprofundați atât teoretic, cât mai ales practic?

La începutul carierei mele universitare, am fost asistentul părintelui profesor Florin Bucescu (preot, etnomuzicolog, bizantinolog și paleograf român, membru fondator al Arhivei de folclor a Moldovei și Bucovinei, trecut la cele veșnice în septembrie 2019, n.r.). Dumnealui mi-a insuflat pasiunea aceasta și m-a luat să cutreierăm Moldova. În 2001 am făcut primele expediții cu el, în zona Huși-Vaslui. Apoi am început să fac și eu echipe, cu care am mers prin sate să culegem folclor, încercând să păstrăm ce se mai poate păstra.

„Le spun mereu studenților mei: «Când auziți de autentic, fugiți!»”

În mentalul colectiv a avut timp să se instaleze, și din cauza celor 45 de ani de comunism, ideea că folclorul este ce vedem noi astăzi la televizor, că s-a inventat odată cu soliștii de muzică populară atât de mediatizați. Ce înseamnă, de fapt, muzica veche, românească, domnule profesor? 

E total greșit. Noi am fost un pic spălați pe creier de comunism. Și, după ce regimul s-a prăbușit, toată invazia de casete cu muzică așa-zis „populară” a fost dăunătoare pentru factorul folcloric adevărat. Folclorul adevărat nu avea legătură cu comunismul. Comunismul poate a promovat un pic cultura românească prin acel Festival „Cântarea României”. Dar mass-media - radioul de atunci, apoi televiziunea, iar în prezent internetul - a stricat foarte mult. În general, ce ascultăm le televizor nu este folclor. Folclorul are legătură cu câmpul, cu animalele, cu vatra satului. Folclor mai este în satele noastre, mai există în culegeri de specialitate, adunat de oameni de știință, de folcloriști sau etnomuzicologi. Însă, din păcate, există foarte multe posturi de televiziune care propovăduiesc o muzică proastă, pe care ne-o vând sub eticheta de „autentic”. Le spun mereu studenților mei: „Când auziți de autentic, fugiți!”. Când auzi de un festival de folclor autentic, e clar că nu e nimic autentic acolo. Dar toți se folosesc de termenul ăsta, pe care l-au golit de sens.

Unde și în ce perioadă își are rădăcinile muzica românească?

Există unele interferențe din muzica altor popoare, dar avem și noi elemente care ne particularizează în ceea ce privește muzica adevărată. Începuturile muzicii românești le putem plasa în secolele 16-17. Ne amintim de Codex Caioni (importantă culegere de piese muzicale, realizată de doi învățați transilvăneni ai secolului al 17-lea, n.r.), în care apar primele melodii românești notate, deși erau doar frânturi, niște cadențe. Dimitrie Cantemir (cunoscutul domnitor moldovean a scris un tratat despre muzică și a creat un sistem de notare, n.r.) este primul care ne lasă totuși câteva idei în acest domeniu. A fost un fel de deschizător de drumuri, dar vorbim deja de secolul al 18-lea. Tot în acest secol, Franz Josef Sulzer notează în lucrarea „Istoria Daciei transalpine” unele melodii cu adevărat românești.

În secolul al 19-lea apar deja unii compozitori care erau, de fapt, și folcloriști. Mă refer la Gavriil Musicescu (1847-1903, compozitor, muzicolog și dirijor român, n.r.) sau Anton Pann, ca să nu mai vorbesc de ieșeanul nostru Theodor T. Burada (folclorist, etnograf și muzicolog român, a trăit în perioada 1839-1923, n.r.).

Etnomuzicologia ca știință a apărut abia în secolul 20. Lui Béla Bartók (compozitor și pianist maghiar, care a studiat muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani, n.r.) îi datorăm apariția etnomuzicologiei în adevăratul sens al cuvântului, apoi, sigur, marele merit e al lui Constantin Brăiloiu (compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist din prima jumătate a secolului al 20-lea, pionier al școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală, n.r.). Apropo de asta, am predat cândva la Plovdiv, în Bulgaria, la un conservator. Și am avut surpriza să constat că studenții bulgari știau de Constantin Brăiloiu. Pe când rar se întâmplă ca studenții noștri să știe cine a fost Brăiloiu. Dar ei, acolo, în Bulgaria, învățau despre acest mare muzicolog român, pe care îl consideră un deschizător de drumuri în ce privește etnomuzicologia europeană. Dar noi, românii, chiar dacă e de-al nostru, îl neglijăm foarte mult.

În 2006, ați pus bazele Ansamblului folcloric „Theodor T. Burada” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași, în ideea de a promova valorile folclorice, acuratețea muzicilor tradiționale. Ce înseamnă filon autentic în folclor? 

Când vorbim de autentic, nu ne referim doar la structurile ritmice, ci vorbim și de mediu. E foarte important. Când vezi băbuța la capul mortului, bocind, atunci s-ar putea să bocească autentic. Sau pe prispa ei, îmbrăcată așa cum se îmbracă de-o viață, cu pisica umblându-i printre picioare, atunci vorbim de factorul autentic. Când o scoți din mediul ei și o pui pe scenă, cu două lumini roșii în față, înconjurată de microfoane, atunci nu mai este autentică. Poate imită un pic autenticul, pentru că are niște structuri ritmice, dar nu mai este autentică: se îmbracă altfel, se comportă altfel. Dar noi suntem aici într-un mediu academic și, prin urmare, nu putem vorbi de folclor autentic. În schimb, putem promova o muzică în mare măsură apropiată de partea aceasta autentică. 
Revenind la ansamblu, de când am venit la UNAGE, am încercat să cântăm și un pic de folclor. N-a fost ușor. Am avut niște războaie, unele declarate, altele nu. Un război a fost cu unii dintre colegi, pentru că mi-a fost greu să-i conving pe mulți dintre ei că s-ar putea face și în Conservator muzică folclorică, la alt nivel decât auzim prin cârciumi sau la posturile de televiziune. Un alt război l-am dus cu studenții până să reușesc să-i fac să cânte așa ceva. Pentru că ei sunt obișnuiți cu genurile mai moderne. Am ajuns cu ei la un armistițiu: cântăm și muzică mai veche, facem și altceva. Avem și instrumentiști, și grup vocal, și formulă de taraf mic și orchestră mare. Adică suntem totuși adaptați la contemporaneitate, dar încercăm, pe cât posibil, să păstrăm și tradiția. Cu studenții a fost ceva mai ușor, dar și cu profesorii s-a rezolvat, pentru că, din moment ce azi există în universitatea noastră acest ansamblu, înseamnă că am câștigat. Și nu doar eu, ci cred că Iașiul a câștigat în primul rând. 

Cum reușiți să-i motivați pe studenți să meargă să culeagă folclor? 

De obicei, cei care sunt interesați de folclor vin la mine și încercăm să mergem pe teren în satele din care provin. Nu-i iau doar pe ei, ci și pe alți studenți, constituim o echipă legată de muzică și în felul ăsta învață efectiv cum se culege folclor. Și da, mai reușim să surprindem și câte un act folcloric adevărat.

Ansamblul pe care îl coordonați este recunoscut și pentru revalorizarea unor obiceiuri străvechi. Mă gândesc, spre exemplu, la colindul cu mască. Ce alte asemenea obiceiuri ați revalorizat? 
Colindul cu mască încă se mai practică; e un fenomen viu. În schimb, obiceiurile de primăvară-vară - Paparuda, Scaloianul, Alimori (sărbătoare populară la începutul Rusaliilor, în Banat și Transilvania, numită și „roata de foc”, n.r.), Toconele (vechi rit agrar, pe cale de dispariție, practicat de copii în Banat și Oltenia, în joia Paștilor, care se bucură că au scăpat de lungile zile de post, n.r.) - intră deja în extincție. Le mai găsești în manieră de festival, în schimb în practica folclorică au dispărut. Așa că le-am reactualizat și le-am pus în practica folclorică, nu doar în scop spectacular, ci mai ales cu rol educativ.

Mergând tot pe latura educațională, de încurajare a tinerilor să se aplece către muzica veche, ați organizat, pe lângă ansamblu, și un cerc de folclor. Ce activități fac, concret, tinerii înscriși la acest cerc? 

Aici încercăm să organizăm deplasări în teren, să învățăm să culegem folclor, cum să culegem. Și apoi urmează munca aceea de bibliotecă, în care încerci să ordonezi munca din teren, să sistematizezi materialul, să-l transpui pe note și apoi, într-o ultimă etapă, să-l publici. Acolo e munca cea mai grea, mai grea decât cea din teren.

„Când faci un festival, trebuie să-l faci pentru a educa publicul”

Un alt exemplu, pe care eu l-aș înscrie tot în demersul acesta de educație pentru folclor, este și emisiunea „Ora de folclor”, pe care o realizați la un post de televiziune din Iași. De ce ați simțit nevoia unei astfel de emisiuni?

A fost o provocare pentru mine și am făcut-o mai mult pro bono. Am făcut emisiunea aceasta de drag, pentru a educa oamenii. Încercam să transmit și ceea ce le explic studenților mei, la cursuri, dar într-o manieră accesibilă publicului larg. Încercam să fac un fel de educație pentru comunitate. Dar am renunțat după un anumit număr de emisiuni, pentru că nu aveam audiența pe care și-o dorește un post de televiziune. În schimb, cei care se uitau la mine voiau să rămână cu ceva. Și poate au rămas.

La atelierul etno-didactic organizat anul trecut de Departamentul de Etnologie al Institutului de Filologie Română „Al. Philippide”, acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, atrăgea atenția asupra unui fenomen tot mai vizibil: „festivalizarea în exces a folclorului”. De ce s-a ajuns în situația aceasta?

Există fel de fel de fonduri care trebuie cheltuite. Apoi există o goană nebună a profesorilor după diplome. Adică faci festival nu pentru copii, ci pentru a-ți lua tu o diplomă, care te ajută la o evaluare finală. Prea puține festivaluri surprind unele elemente cu adevărat folclorice. Atunci când îi vezi cu costume stilizate, în blugi, cu orgă pe scenă, e clar că menirea festivalului n-a fost deloc atinsă. Când faci un festival, trebuie să-l faci pentru a educa publicul.

Există voci care susțin necesitatea introducerii măcar a unei ore de folclor în programa școlară. Dar nimeni nu pare să știe exact de unde să înceapă povestea asta. Cum credeți că le poate fi povestit copiilor folclorul, pe înțelesul lor?

Ar fi extraordinar pentru noi, ca națiune, să ne păstrăm identitatea și prin astfel de mijloace. Dar, pentru a putea preda folclorul în școli, avem nevoie de specialiști. Mă întorc un pic la festivaluri. Văd mulți învățători sau profesori care nu știu foarte multe lucruri despre folclor și-i învață pe copii muzică de pe YouTube. Nu se duc la arhive, să vadă o melodie adevărată, pentru că mulți dintre ei nu știu să descifreze așa ceva. Prin urmare, în școală e nevoie de specialiști. Ora de folclor, în școală, ar fi un câștig foarte mare. Pe la începutul secolului al 20-lea, un om politic spunea că atunci când aude de folclor, îi miroase, iertați-mi expresia, „a balegă”. Unii au rămas și acum cu mentalitatea asta. De aceea folclorul este marginalizat.

Citeşte mai multe despre:   folclor  -   Universitatea de Arte George Enescu Iasi