Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Raportare zero a infecțiilor intraspitaliceşti, „o utopie”

Raportare zero a infecțiilor intraspitaliceşti, „o utopie”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 12 Ian, 2019

În România, infecțiile intraspitalicești continuă să fie un subiect nelămurit. Pe de o parte, presa prezintă tot mai multe cazuri de contaminare, în spital, cu bacterii rezistente la antibioterapie, pe de altă parte, explicațiile epidemiologilor par că nu găsesc calea eficientă de a ajunge la publicul larg. Despre pericolul acestui tip de infecții, cum pot fi diminuate riscurile contaminării și cum raportează spitalele românești această problemă am discutat cu prof. univ. dr. Doina Azoicăi (UMF Iași), președintele Societății Române de Epidemiologie.

Înainte de toate, cum sunt definite infecțiile nosocomiale?

În momentul de față, aceste infecții au luat și la noi, inclusiv în legislație, denumirea de infecții asociate actului medical. Este vorba, deci, de infecția care poate să apară după efectuarea unor manevre, a unor intervenții, a unor activități specifice de asistență medicală, fie că se produc în spital, fie în alte unități medicale (ambulatorii, de îngrijiri la domiciliu, îngrijiri pentru vârstnici sau pentru alte categorii de persoane). Aceste infecții pot să genereze manifestări clinice de la forme ușoare până la forme foarte grave.

De ce ne confruntăm cu o avalanșă de acuze dinspre pacienți spre spitale, privind contaminarea cu agenți patogeni rezistenți la antibioterapie?

Pe de o parte, e o tendință actuală a mass-mediei de a face publice anumite situații chiar îna­inte de a avea niște răspunsuri de la specialiști. Sunt niște interpretări mai spectaculoase, care acționează asupra sentimentelor populației sau a unei reacții negative a populației, care nu fac decât să creeze o stare de panică și de incertitudine.

Pe de altă parte, este o realitate biologică. Trebuie să înțele­gem că lumea biologicului se confruntă cu niște manifestări care sunt din ce în ce mai zgomotoase, mai grave. Așa apar evenimente de acest tip.

Au fost infecții asociate asis­ten­ței medicale și în urmă cu 10 ani, cu 20 de ani, cu 30 de ani. N-au apărut acum. Și nu există numai la noi. În ultimele două decenii se manifestă peste tot în lume o tendință de creștere a acestor infecții - în Statele Unite, unde există foarte multă strictețe în privința aplicării ghidurilor și protocoalelor vizavi de supravegherea infecțiilor; în Franța, o țară foarte precaută, cu structuri medicale special constituite pentru monitorizarea infecțiilor.

O infecție apare în contextul cumulului a mai mulți factori; e un fel de puzzle. Infecția nu apare dacă nu există o sursă umană care să elimine acești germeni. În ultimii ani se constată din ce în ce mai mult că există așa-numitul statut de „purtător”. Deci, o persoană poate să ajungă în spital pentru orice altă patologie, dar să fie purtător (necunoscut) al unor agenți patogeni. El poate constitui o sursă pentru cei cu care intră în contact.

Transmiterea se poate face fie prin contact direct, prin mâinile contaminate (ale pacientului, ale personalului medical), fie prin aer (o viroză respiratorie de spital), fie în timpul manevrelor medicale, mai ales cele cu caracter invaziv (puncții, administrări parenterale, utilizarea unor instrumente chirurgicale, a sondelor). Chiar și lenjeria, materialele de uz sanitar sau nesanitar pot constitui mijloace de transmitere a agen­ților patogeni.

Apoi, o a treia verigă este chiar organismul care dezvoltă infecția. Prognosticul poate fi nefavorabil dacă organismul-gazdă prezintă vulnerabilități. De exemplu, riscul este mai mare în cazul unui diabetic decât în cazul cuiva care nu prezintă deficiențe în imunitate.

Acesta este lanțul epidemiologic care generează o infecție asociată asistenței medicale.

Cum poate fi diminuată in­cidența lor, mai ales că multe dintre spitalele româ­nești sunt vechi, unele pavilionare?

Tendința este de evitare a acestor spitale pavilionare și de construire a spitalelor monobloc. Dar în toate există un circuit care trebuie bine gândit, pus la punct și, evident, trebuie respectat. Pentru că reguli, protocoale, ghiduri, legislație avem. Problema este să le respectăm cu toții – personal medical (de la medic până la infirmieră), pacienți și apar­ținători.

Chiar de la internarea unui pacient, printr-un algoritm standardizat, se poate estima probabilitatea dezvoltării unei infecții. Adică – dacă a mai fost spitalizat recent, dacă în ultimele 24 de ore a prezentat o simptomatologie care să releve potențialul de a fi contaminat cu un agent patogen, dacă a făcut o perioadă lungă de timp antibioterapie, dacă are o anumită vârstă, dacă este cunoscut cu anumite boli asociate. Și astfel se pot lua măsuri corespunzătoare - izolarea pacientului, antibioticoprofilaxie. Deci, sunt niște reguli de aur pe care trebuie să le știm.

Care sunt cei mai agresivi germeni cu care se poate contamina un pacient în timpul spitalizării?

Pseudomonas, stafilococul, mai ales cel meticilino-rezistent, Acinetobacter, chiar enterococul, chiar E. Coli multiplu rezistent.

Acești germeni colonizează suprafețe, spații și sunt foarte greu de neutralizat complet. Mulți sunt ubicvitari, adică sunt peste tot. Și în anumite condiții, dacă găsesc o gazdă vulnerabilă, dezvoltă o infecție foarte agresivă. În rest, ei pot exista în jurul nostru.

Spitale sterile nu există. E o dificultate peste tot în lume să creezi niște spații anume dotate care să fie sterile.

Mâinile, cea mai frecventă cale de contaminare

În ce secții clinice există risc ridicat de contami­nare?

Chirurgia este cu risc mai crescut, dar pe primul loc sunt Terapia Intensivă, secțiile de Neonatologie, secțiile de Arși, secțiile de Oncologie.

Una dintre armele redutabile în lupta cu infecțiile este banalul spălat pe mâini. Statisticile spun că poate reduce rata infec­țiilor cu 50%.

E o măsură elementară, pe care nu numai personalul medical trebuie să o respecte cu rigurozitate, ci toți cei care conviețuim într-un spital – și pacienții, și aparținătorii, și cei care vin din alte servicii medicale ca să ofere consultanță.

O să vi se pară paradoxal, dar și medicii, și asistenții medicali fac periodic instruiri sub coordonarea nucleului de supraveghere a infecțiilor din fiecare spital. În luna mai, există o zi special dedicată manevrei de spălare a mâinilor, o manevră prevențională.

În multe spitale există sisteme de furnizare a unui dezinfectant de mâini, pe care pacienții ar trebui să le utilizeze înainte de intrarea în salon. Pentru că și pa­cienții au obligații. Foarte multe dintre infecții sunt transmise nu prin instrumentar, ci tocmai prin mâinile contaminate.

În România, a existat o sub­raportare a infecțiilor de spital. Cum stau, acum, lucrurile?

A existat o subraportare a in­fecțiilor, este adevărat. O pre­valență a infecțiilor nosocomiale de 0,26%, cum a fost în anii pre­cedenți, nu poate exista nici în cea mai dezvoltată țară.

Dacă raportăm corect, există șansele unei mai bune finanțări pentru circuite noi în spitale, dezin­fectanți performanți și în cantitate suficientă, personal suficient, specialiști suficienți. Câți microbiologi avem noi? Puțini. Epidemiologi? Foarte puțini, din păcate. Deci, trebuie identificată nevoia în funcție de situația reală.

S-a făcut o evaluare națională de o zi, printr-un program coordonat de European Center for Disease Control, și s-a ajuns la o va­loarea a raportării de peste 2% - 2,5%. Ne apropiem. 5% ar fi o medie la nivel european. Până și țări ca Franța, Germania, Italia, Spania, Portugalia raportează valori de 5% și peste 5%.

De ce se feresc spitalele ro­mânești să raporteze situa­ția reală?

Pentru că există o anomalie. În Statele Unite, raportarea reală a infecțiilor este considerată ca o acțiune civică. Nouă încă ne este frică, a intrat în practica noastră, pentru că mâine-poimâine s-ar putea să se lanseze o bombă mediatică și să fie puși la zid în special medicii. Asta chiar dacă nu toate infecțiile asociate asistenței medicale sunt acte de malpraxis.

În cazul unei neglijențe - dacă este o verigă slabă la nivel de management al spitalului, de practică medicală, de sistem de sănătate -, fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Dar asta după ce analizăm cauzele. Însă spital cu raportare zero a infecțiilor este o utopie.