Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Redescoperirea filonului creştin într-o lume globală

Redescoperirea filonului creştin într-o lume globală

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 25 Mai, 2019

A fi român înseamnă a fi creștin, a aparține unei familii românești și a-ți prețui strămoșii. Identitatea româ­nească este (re)configurată de credință, limbă, țară, familie și strămoși. Pentru milioanele de români aflați acum în afara granițelor țării, toate aceste elemente identitare sunt componente fundamentale ale unei geografii sacre păstrate în suflet și în amin­tire, afirmă profesorul Nicu Gavriluţă de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social- Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. În opinia sociologului, glob­a­lizarea nu poate conduce la disoluţia culturilor locale.

 Ce înseamnă globalizare?

Globalizarea este un fenomen de masă în secolele XX și XXI. Se referă la răspândirea, mondializarea, difuzarea în toată lumea a unor realități occidentale multiple. Primele sunt cele economice și au în atenție producția, distri­buția, vânzarea de bunuri și servicii, după cum spune Natalia Vlas. În termeni economici, noi vorbim astăzi de dominanța pieței mondiale, de state emergente și de practici comerciale universale. Grație globalizării, lumea a devenit unitară și funcționează ca un întreg (politic, economic, infor­mațional). New media și tehnologiile recente accelerează timpul și comprimă spațiul. Trăim într-o societate a informației și cunoaș­terii, una care recompune semnificativ până și configurația marilor religii.

 În ce sens?

Primele cinci religii ale lumii (iudaismul, creștinismul, islamul, hinduismul și budismul) se globalizează. Sunt prezente, în pro­porții diferite, peste tot în lume. Protestantismul sud-american, cu teleevanghelismul, este un exemplu clasic. Islamul este un alt exemplu de permanentă actualitate. În Londra, de pildă, poți ușor regăsi în apropierea unei catedrale anglicane (aproape goală) o sinagogă sau o moschee, ambele pline. Hindușii sunt și ei prezenți în Occidentul american și european. Practicile yoga s-au globalizat și ele. Trăiesc o semnificativă metamorfoză pornită din ashram-ul himalayan și încheiată în centrele de antrenament ale sportivilor și actorilor americani. În sfârșit, 10 milioane de creștini ortodocși români trăiesc astăzi în alte „Românii”, situate în afara granițelor țării.

 Poate globalizarea să determine disoluţia culturilor locale?

Categoric nu. Ideea unei culturi globale unice a fascinat anumiți susținători fanatici ai globalizării, dar nu s-a confirmat. Altfel spus, nu putem vorbi, la modul serios, despre o unică formă de cultură globală, gen Mc Donalds, Barbi, Coca-Cola, Big Brother, Supraviețuitorul etc., care să domine lumea și să provoace o criză mortală culturilor locale.

Dimpotrivă, așa cum arăta încă din anii â90, Samuel Hunting­ton în Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, lumea se compune din 7-8 mari civilizații aflate în conflict (real sau simbolic). Totuși, ele empatizează pe baza a două elemente fundamentale: limba și religia. Or, limba și religia sunt datele constitutive ale culturilor locale și naționale. Camuflate de folosirea globală a limbii engleze pentru comunicare și de stilul de viață occidental, renasc astăzi limbile naționale și credințele religioase tradiționale.

În fond, creștinismul și limbile materne sunt mărcile destinale ale globalizării. Sunt sufletul acesteia. Ele fac cu putință redescoperirea unor valori culturale vechi, tradiționale. Acestea rezistă timpului și „terorii istoriei” (Mircea Eliade) grație auten­ticității lor. Oamenii se regăsesc în ele. Își (re)descoperă aici rădăcinile identitare demult uitate. Toate acestea sunt, în fond, avatarurile globalizării culturale de astăzi.

Aţi abordat toate acestea în lucrarea Globalizare şi identitate românească, apă­rută anul trecut?

Da, despre ele am povestit cu Ioan Holban în cartea noastră Globalizare și identitate românească. Este evident pentru noi toţi faptul că trăim într-o lume globalizată, cosmopolită. „Nenorocirea cosmopolitismului” (Ulrich Beck) este aceea că nu avem un suflet cosmopolit. Or, sufletul cosmopolit a fost reprezentat ini­țial de fondul cultural străvechi, care lega şi asigura unitate profundă unei mari părţi din actuala Europă. Înainte de a fi unificată de internet, cultura globală a fost unificată de simboluri, mituri și ritualuri religioase străvechi. Așa cum a demonstrat Mircea Eliade, în lume au existat tradiții ce asigurau fondul cultural comun al unor întinse ținuturi din Europa, Asia și America de Nord.

Convingerea mea este aceea că redescoperirea acestui filon spiritual creștin poate conferi suflet lumii globale de astăzi. Acum, în România, acest filon spiritual ia chipul creștinismului cosmic (Mircea Eliade). În esenţă, toate acestea sunt ipostaze ale culturii care s-au metamorfozat într-un sol fertil al existenţei noastre. Au devenit propriile noastre rădăcini, cele pe care le căutăm atunci când refacem dramatic experienţa fiului risipitor în varii spaţii cosmopolite ale lumii de astăzi.

La fel, modurile de viață tra­diționale se pot schimba și se schimbă. Însă spiritul culturii tradiționale ca atare transcende aceste moduri de viață. Simbolurile, miturile, ritualurile vii, autentice, se adaptează noilor moduri de viață. Chiar și cel mai ateu sau indiferent religios occidental de astăzi păstrează în adâncul sufletului său respectul sacru pentru familia lui și pentru colțul de lume în care s-a născut. Este geografia „sacră” și privată a vieții lui, cea care-i conferă un sentiment de confort și siguranță.

Ce spun cercetările sociologice despre ceea ce înseamnă „a fi român”?

Obișnuiesc să răspund la această întrebare invocând rezultatele științifice ale unei cercetări sociologice foarte ample realizate de PEW (Pew Research Center), în perioada 2015-2017, pe un eșantion de 56.000 de subiecți (peste 18 ani) din 34 de țări ale Europei Centrale, de Vest, Nord și de Est. La întrebarea „Ce înseamnă pentru dvs. să fiți român astăzi?”, răspunsurile au configurat următoarea situație. A fi român înseamnă a fi creștin, a vorbi limba română, a te naște în România, a aparține unei familii românești și a-ți prețui stră­moșii. Identitatea românească este (re)configurată de credință, limbă, țară, familie și strămoși. Pentru milioanele de români aflați acum în afara granițelor României, toate aceste elemente identitare sunt componente fundamentale ale unei geografii sacre păstrate în suflet și în amintire.

 Ce relaţie putem stabili între valorile româneşti şi cele occidentale?

Simplu. Nu putem fi cetățeni europeni cu valori europene dacă nu suntem, înainte de toate, ce­tățeni români cu valori româ­nești. Este o alchimie secretă între cele două, una care poate să confere echilibru valoric între național și universal.

 Mai putem fi creştini într-o „echipă de centauri”?

Sintagma „echipă de centauri” o folosește Yuval Noah Harari în cartea lui ultimă, 21 de lecții pentru secolul XXI. Ea se referă la echipele mixte om-calculator care se dovedesc a fi foarte eficiente în anumite domenii (economie, finanțe, statistică, arhitectură etc). Eficiența „centaurilor” se bazează pe găsirea unei formule de colaborare între inteligența naturală și cea artificială.

Marea provocare vine însă de la inteligența artificială, care concurează și, uneori, învinge inteli­gența naturală. A se vedea partidele de șah pierdute în 1997 de campionul Gari Kasparov în fața programului Dee Blue. Mai misterioase și provocatoare au fost însă partidele de Go câștigate de computerul Alpha Go în confruntarea cu campionul sud-coreean Lee Sedol, în 2016. De ce? Pentru că inteligența artificială și-a camuflat geniala strategie sub chipul unor gafe monumentale. Aceas­ta este chiar o provocare pentru creștinul secolului XXI!

Cum va putea răspunde un creștin ortodox acestei provocări?

Înainte de toate, conferind sens și semnificații culturale noilor tehnologii. Inteligența artificială camuflează teme, mituri și simboluri creștine. Urmând un gând mai vechi al lui Mircea Eliade, eu am încercat să descifrez pe o parte dintre ele în cartea mea, Noile religii seculare. Corectitudinea politică, noile tehnologii și transumanismul. Invitația este să continuăm împreună acest fecund și reconfortant exercițiu cultural.