Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Să folosim libertatea pentru a spori cooperarea panortodoxă

Să folosim libertatea pentru a spori cooperarea panortodoxă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Data: 18 Iunie 2009

▲ Interviu cu Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acordat revistei „Spre unitate“ (publicat în numărul 3/mai-iunie 2009) a Fundaţiei internaţionale pentru unitatea popoarelor ortodoxe ▲

Preafericirea Voastră, Biserica Ortodoxă Română, care a primit lumina credinţei de la Sf. Ap. Andrei cel Întâi Chemat, de la ucenicii Sf. Ap. Pavel şi mai târziu de la Sf. Niceta de Remesiana, îşi desfăşoară misiunea nu doar în patrie, ci şi în Canada, SUA, Anglia, Franţa, Italia, Spania şi alte ţări. Către sfinţii cinstiţi de atâtea veacuri, printre care amintim pe Sfinţii Dimitrie din Basarabi, Nicodim de la Tismana sau Paisie Velicicovschi, îşi pleacă genunchii, cu nădejdea în ajutor, nu numai credincioşii ortodocşi români, ci şi credincioşii din alte părţi ale lumii. Activitatea misionară istorică, exemplele de asceză, luminare, precum şi tradiţiile şcolii isihaste sunt, fără îndoială, meritul Bisericii Române. Cât de bine şi de folositor, pentru popor şi Biserică, se dezvoltă astăzi practica religioasă şi se formează sistemul ştiinţei şi educaţiei teologice?

Avându-se în vedere că Biserica a jucat un rol considerabil în formarea culturii române, una dintre cele mai importante reparaţii morale care s-a realizat după colapsul regimului comunist a fost reintroducerea educaţiei religioase în şcolile publice, potrivit tradiţiei româneşti de dinainte de perioada comunistă (1945). În 1992 a urmat reintegrarea şcolilor teologice, facultăţi şi seminarii, în sistemul educaţiei publice, cu scopul de a facilita dialogul dintre credinţă şi ştiinţă, spiritualitatea religioasă şi cultura laică. Merită să menţionăm că, la unul din sondajele de opinie, în 1992, 90% dintre cetăţeni şi-au afirmat credinţa în Dumnezeu. Toţi profesorii de Religie şi Teologie ai cultelor recunoscute oficial de Statul român sunt remuneraţi de la bugetul de stat.

O importanţă particulară este acordată în România restaurării monumentelor istorice şi artei sacre, deşi criza economică şi financiară cu care se confruntă şi România face ca finalizarea lucrărilor de restaurare şi conservare deja începute să fie dificilă. Noile secţii de restaurare, conservare şi creaţie de artă religioasă din cadrul unor facultăţi de teologie ortodoxă din ţară au ca scop evidenţierea universului spiritual românesc şi european, care a motivat şi inspirat arta sacră. Astăzi descoperim că arta sacră poate deveni un limbaj teologic util misiunii Bisericii în educaţie şi în dialogul dintre credinţă şi cultură, în special în rândul intelectualilor, artiştilor şi oamenilor sensibili la frumuseţea artistică, inspirată de frumuseţea sfinţeniei sufletului în comuniunea de iubire cu Dumnezeu.

Ridicarea de noi biserici şi capele, mănăstiri şi schituri, care pot fi întâlnite astăzi în România, este permanent însoţită de crearea de unităţi social-filantropice, cum ar fi cantinele pentru săraci, case pentru copii orfani sau abandonaţi, aziluri de bătrâni, cabinete medicale, farmacii etc. Criza economică, şomajul, problemele de sănătate, migraţia, singurătatea şi suferinţa îndeamnă Biserica noastră să fie mai dinamică în activitatea pastorală şi social-filantropică.

Realizări ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

După cum bine ştiţi, prin hotărârea Fundaţiei internaţionale pentru unitatea popoarelor ortodoxe, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti care îşi desfăşoară activitatea sub omoforul de Întâistătător al Preafericirii Voastre, a fost premiată „Pentru activitate deosebită spre întărirea unităţii popoarelor ortodoxe. Pentru promovarea valorilor creştine în viaţa soci-etăţii“ - premiu pe anul 2008. Ce particularităţi ale dezvoltării gândirii teologice, ale educaţiei spirituale, cât şi ale realizărilor facultăţii aţi remarca în mod deosebit? Cât de mare este interesul tinerilor contemporani pentru educaţia religioasă?

Ne bucură o astfel de decizie, care vine să confirme, o dată în plus, valoarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universităţii din Bucureşti, care, de aproape un veac şi jumătate pregăteşte tinerii români pentru a păstori sufletele credincioşilor, din altare, de la amvon, de la catedra şcolară sau din instituţiile cu scop filantropic.

Şcolile de teologie, 11 facultăţi de teologie şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi, 33 de seminarii teologice ortodoxe liceale, 3 licee teologice ortodoxe şi 3 licee pedagogice cu clase de profil teologic au o importantă vocaţie misionară pentru viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Române, deoarece aceste instituţii formează slujitori şi misionari ai Bisericii pentru românii ortodocşi din ţară şi cei din diasporă, mai ales acum, când numărul românilor din afara graniţelor României a crescut fără precedent.

În această lucrare deosebit de necesară, profesorii, conferenţiarii, lectorii, asistenţii şi preparatorii de Teologie sunt, în acelaşi timp, preoţi şi diaconi ai Bisericii, iar mai mulţi ierarhi sunt profesori la Teologie, în diferite facultăţi ale Patriarhiei Române.

Pe parcursul secolului al XX-lea, la Facultatea de Teologie din Bucureşti au predat mari profesori universitari, care au marcat, prin scrierile lor, teologia ortodoxă românească şi s-au făcut cunoscuţi dincolo de graniţele României. Amintim dintre aceştia pe vrednicul de pomenire patriarhul Iustin (Moisescu), specialist în Noul Testament, pe mitropolitul Irineu Mihălcescu, profesor de Dogmatică şi Apologetică, pe părintele Ioan G. Coman, patrolog, Teodor M. Popescu, istoric, Ene Branişte, liturgist, dar mai ales părintele Dumitru Stăniloae, a cărui teologie ar putea fi caracterizată prin trei expresii: teologie mărturisitoare, filosofie filocalică şi hristologie cosmică. Unii dintre aceşti profesori au fost adevăraţi mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul comunismului.

În zilele noastre, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti studiază aproape două mii de studenţi (cu specializările Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Socială şi Artă Sacră). Facultatea are cursuri de master şi doctorat pentru absolvenţii doritori să se specializeze în domeniul teologic prin studii postuniversitare. Conferinţele teologice internaţionale, organizate la Facultatea de Teologie din Bucureşti, schimbul de bursieri cu alte facultăţi din Europa, precum şi implicarea studenţilor în proiecte culturale şi sociale vădesc interesul tinerilor studenţi teologi pentru viaţa şi misiunea Bisericii. Desigur, foarte mulţi absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti studiază acum în Grecia şi în Occident.

Măsuri în vederea întăririi unităţii Ortodoxiei

Care sunt problemele actuale ale Ortodoxiei mondiale şi ce se întreprinde de către Bisericile Ortodoxe Locale pentru rezolvarea acestora? Ce măsuri, după părerea Preafericirii Voastre, trebuie luate astăzi în vederea întăririi unităţii Ortodoxiei?

Un element esenţial îl constituie continuitatea şi intensificarea relaţiilor interortodoxe. Avem nevoie de mai multe întruniri panortodoxe, cu regularitate, ritmice; nu cred că trebuie să ne întâlnim doar atunci când un întâistătător trece la Domnul sau atunci când este instalat un nou patriarh. În acest sens, noi am propus de mai multe ori ca, o dată la trei ani, toţi Întâistătătorii de Biserici Autocefale să se întrunească nu în şedinţe aniversare sau comemorative, ci în şedinţe de lucru, pentru a arăta că în Ortodoxie sinodalitatea este un exerciţiu al comuniunii frăţeşti şi al coresponsabilităţii, nu numai la nivel naţional, ci şi universal. Este necesar să afirmăm atât libertatea autocefaliei, cât şi coresponsabilitatea sinodalităţii panortodoxe. În acelaşi timp, se impune o manifestare mai concretă şi mai organizată a solidarităţii panortodoxe, prin ajutorare reciprocă, deoarece Bisericile Ortodoxe sunt în situaţii foarte diferite din punct de vedere economic şi social. O consultare periodică şi o cooperare mai eficientă ar da mai multă credibilitate Ortodoxiei atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. O asemenea iniţiativă a fost propusă de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, când Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost prezent la Bucureşti, dar şi cu alte ocazii. În principiu, nimeni nu e împotrivă, dar, în realitate, exerciţiul ritmic, cu regularitate, al sinodalităţii panortodoxe este mai dificil din cauza unei polarizări excesive între tentaţia de a înţelege primatul ca hegemonie şi tentaţia de a înţelege autocefalia ca autarhie sau autosuficienţă. De aceea, e nevoie de reguli clare ale funcţionării sinodalităţii panortodoxe ritmice (periodice), pe de o parte, şi relaţia sinodalităţii panortodoxe a primaţilor cu sinodalitatea din interiorul Bisericilor locale, pe de altă parte. Mai precis, legătura între sinodul panortodox al primaţilor şi sinodul autocefal local. Trebuie evitată deodată ispita unui primat de jurisdicţie universală şi a unui autocefalism autarhic, întrucât ambele sunt contrare comuniunii trinitare.

Noi considerăm că aceste întruniri sinodale panortodoxe ritmice ar trebui să fie organizate în diferite ţări, nu în acelaşi loc; potrivit disponibilităţilor practice, pentru ca ele să fie şi evenimente misionare, şi manifestări de frăţietate între Bisericile Ortodoxe surori. Avem nevoie de un ritm mai intens al consultării şi al cooperării. În acest sens, s-ar impune crearea unei reviste, a unui institut pastoral, misionar şi liturgic panortodox, care să cultive conştiinţa panortodoxă şi să stimuleze cooperarea practică panortodoxă.

Sentimentele religioase şi naţionale ale omului au un aport hotărâtor la definirea identităţii sale şi la formarea personalităţii sale spirituale şi a demnităţii. Se întâmplă însă ca elementul conştiinţei naţionale să le reprime pe celelalte şi să împiedice dezvoltarea completă a personalităţii spirituale. Cum trebuie să învingem această contradicţie, deoarece, în final, ea ajunge să împiedice unitatea Ortodoxiei?

Nu considerăm că sentimentele naţionale sincere ale vreunui popor ar putea dăuna unităţii Ortodoxiei. Sentimentul de apartenenţă la un popor, care are o limbă şi o cultură aparte, este unul firesc, dat de Dumnezeu, iar ţara în care te-ai născut reprezintă ceva aparte pentru fiecare om. Nu ne putem dezice de identitatea noastră naţională, căci aceasta ar însemna să ne renegăm părinţii şi strămoşii. În cazul nostru, poporul român s-a născut creştin, din daci şi romani, adică s-a botezat lent, treptat, pe când se forma ca popor nou în istorie, începând cu secolul al II-lea d.Hr., ca urmare a predicii Sf. Apostoli Andrei şi Filip. Demnitatea naţională, apartenenţa la un popor creştin-ortodox, de limbă română, a fost liantul principal între românii din voievodatele medievale de o parte şi de alta a curburii Carpaţilor, care a asigurat şi rezistenţa Ortodoxiei în faţa migraţiei atâtor popoare războinice păgâne.

Vecinătatea cu popoarele slave, venite mai târziu în Europa (sec. al VII-lea) şi creştinate în sec. al IX-lea şi al X-lea, explică şi unele influenţe slave la români. Pe de altă parte, deformarea sentimentului naţional firesc într-o atitudine de superioritate faţă de alte naţiuni, precum şi tendinţa de a domina asupra altora creează, ca reacţie, un naţionalism defensiv izolaţionist. Înglobarea forţată a popoarelor în structuri supranaţionale şi desfiinţarea identităţii lingvistice şi culturale sub pretextul unităţii creează tensiuni şi resentimente greu de vindecat. Ortodoxia sănătoasă nu uniformizează diversitatea etnică, ci o pune în comuniune, adică în unitatea care cultivă libertatea persoanei şi a popoarelor în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Prin aceasta, adevărata Biserică se deosebeşte de imperiul politic totalitar. Împărăţia lui Hristos este împărăţia libertăţii şi a iubirii sfinte. Iar iubirea sfântă este iubire pacificată, adică eliberată de patimile egoiste, individuale şi colective. Din acest motiv, nici o ideologie de putere nu poate înlocui o spiritualitate profundă bazată pe pocăinţă (convertire), smerenie şi iubire frăţească.

„Datoria noastră este să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii şi al iubirii frăţeşti“

Preafericirea Voastră, ce probleme trebuie să fie discutate în cadrul întâlnirilor, al dialogului dintre culturi şi religii în lumea contemporană, pentru a surmonta problema conflictelor de natură naţională şi religioasă?

Sfinţii lui Dumnezeu ne învaţă că pacea interioară a omului şi cultivarea sinceră a păcii între oameni sunt manifestări ale darurilor Duhului Sfânt, cultivate de om prin rugăciune, pocăinţă şi fapte bune. Astfel, când manifestăm blândeţe şi bunătate faţă de toţi oamenii, simţim prezenţa lui Hristos în noi şi în jurul nostru, vedem în chipul fiecărui om lumina chipului lui Dumnezeu în el şi rămânem în comuniune de dragoste cu Dumnezeu. Când însă un om se manifestă în mod violent şi agresează un alt om, agresivul se dezumanizează, iar relaţia interumană dintre el şi alţii se degradează. De aceea, pe baza Sfintelor Canoane ale Bisericii nu pot fi justificate nici dictatura, nici anarhia, nici dominaţia asupra altora, nici separarea de alţii, ci numai respectul reciproc şi ajutorarea reciprocă, ascultarea reciprocă şi cooperarea pastorală sau misionară. Astfel, responsabilitatea noastră pastorală trebuie să învingă deodată ideologia puterii individualiste şi colectiviste, naţionaliste şi imperialiste, adică atât izolarea identităţii noastre, cât şi dizolvarea identităţii noastre.

Prin urmare, datoria noastră este să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii şi al iubirii frăţeşti, pe care să îl cultivăm în sufletul nostru şi în relaţia noastră cu oamenii; să promovăm legi, instituţii şi programe care să protejeze lumea de violenţă, hegemonie şi de anarhie; să dezvoltăm constant şi consecvent atât un dialog între Biserici şi popoare ortodoxe, cât şi o educaţie sau o civilizaţie a păcii între toţi oamenii, nu o cultură a violenţei, a profitului material obsesiv sau a afirmării noastre agresive asupra altora. În această privinţă, trebuie să urmăm cu prioritate lumina sfinţilor rugători şi făcători de pace, care au biruit în ei înşişi răul cu binele, violenţa cu blândeţea, lucrând apoi pentru pace şi frăţietate între persoane şi între popoare. Este o lucrarea dificilă, dar, totuşi, posibilă cu ajutorul lui Dumnezeu.

„Este nevoie de o cooperare ortodoxă mai intensă în diasporă“

Cum reuşeşte Biserica Ortodoxă Română să pună în practică activitatea sa de peste hotare? Ce este particular şi ce anume afectează viaţa diasporei româneşti? Ce fel de greutăţi sunt întâmpinate de către aceasta?

Fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală are datoria pastorală de a se îngriji de credincioşii ei care sunt plecaţi în afara graniţelor ţării şi pe care, ca o mamă spirituală, nu-i poate abandona sau preda altcuiva. În acest sens, în conformitate cu noul său Statut de Organizare şi Funcţionare, Biserica Ortodoxă Română, ţinând cont de noile realităţi social-politice şi economice în care trăiesc credincioşii săi, emigranţi, a înfiinţat în diasporă mai multe eparhii organizate în mitropolii, în funcţie de densitatea românilor din anumite zone ale lumii, pentru a-i păstori pe cei care se află în afara graniţelor României. Românii din diasporă, stabiliţi definitiv sau temporar în străinătate, se adună mai ales în jurul unui preot de parohie, căruia îi spun în limba maternă nu doar păcatele la Spovedanie, ci şi problemele cotidiene. S-a observat o mai mare apropiere faţă de biserică la credincioşii români care sunt departe de patrie şi de rudele din ţară, ceea ce ne confirmă nevoia de pastoraţie intensă şi de strânsă legătura cu Biserica Mamă.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română trimite preoţi în diaspora sa şi îi susţine spiritual şi material, după posibilităţi. Credincioşii ortodocşi români din diaspora se confruntă mai ales cu lipsa spaţiilor liturgice ortodoxe în care pot să participe la slujbe. Construcţia unor biserici noi, ortodoxe, necesită resurse financiare considerabile şi, de aceea, românii ortodocşi recurg la închirierea pentru anumite ore, în duminici şi sărbători, a bisericilor aparţinând altor confesiuni creştine (catolici, protestanţi sau anglicani).

Legat de subiectul discutat, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată emigranţilor români, ca dovadă a permanentei griji pastorale a Bisericii Ortodoxe Române faţă de românii plecaţi în străinătate pentru muncă sau studii, dar care vin în România să-şi petreacă concediul în luna august. Rugăciunile pentru emigranţi şi convorbirile cu ei sunt foarte utile. Desigur, este nevoie de o cooperare ortodoxă mai intensă în diasporă, între ierarhii din diferite jurisdicţii, însă în această fază legătura emigranţilor cu Biserica Mamă este prioritară pentru menţinerea identităţii culturale, etnice şi ecleziale ortodoxe.

Realizările contemporane ale biologiei, biotehnologiei şi ingineriei genetice intră în contradicţie tot mai des cu înţelesurile evanghelice ale vieţii, ca dar al lui Dumnezeu către om, cu sensul creştin al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale. Care este poziţia Bisericii referitoare la aceste probleme complicate ale lumii contemporane?

Ştim că Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat deja un document în care descrie pe larg atitudinea Ortodoxiei faţă de problemele ridicate de ingineria genetică, în special, şi de medicina contemporană, în general. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înfiinţarea unei Comisii de bioetică, formată din specialişti medici şi teologi, care elaborează documente privind necesitatea respectării moralei creştin-ortodoxe în condiţiile noilor descoperiri ştiinţifice din domeniul medicinii. Comisia de bioetică formulează principii orientative pentru îndrumarea medicilor şi pacienţilor ortodocşi. Totuşi, o cooperare interortodoxă în acest domeniu este foarte necesară şi utilă.

Felicităm încă o dată, Preafericirea Voastră, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti pentru premiul pe care îl primeşte, dorindu-i, sub oblăduirea râvnei apostolice a Preafericirii Voastre, succes pe viitor în educaţia teologică.

Vă mulţumim pentru premiul acordat Facultăţii noastre de Teologie din Bucureşti şi vă felicităm şi noi pentru contribuţia pe care Fundaţia internaţională pentru unitatea popoarelor ortodoxe şi revista Spre unitate o aduc astăzi la intensificarea comuniunii şi cooperării ortodoxe.

 

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel