Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu „Să ne aducem aminte cu venerație de oamenii care au pregătit actul Unirii”

„Să ne aducem aminte cu venerație de oamenii care au pregătit actul Unirii”

Un articol de: Diac. Alexandru Briciu - 23 Ian, 2020

La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă îl alegea domnitor al Țării Românești pe Alexandru Ioan Cuza, după ce fusese ales domn al Moldovei în 5 ianuarie același an. În amintirea actului istoric al Unirii Principatelor Române, care a avut loc într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române aflată pe Dealul Mitropoliei, în Palatul Patriarhiei are loc astăzi o sesiune de comunicări științifice organizată de Academia Română în colaborare cu Patriarhia Română. Despre însemnătatea evenimentelor din preajma anului 1859 și despre contribuția clericilor ortodocși la împlinirea acestui ideal național ne-a vorbit pr. acad. dr. Mircea Păcurariu, reputat profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Părinte profesor, la fiecare început de an ne aducem aminte de actul care s-a săvâr­șit la 5 și 24 ianuarie 1859 și îi pomenim cu recunoș­tință pe făuritorii acestui ideal de veacuri al românilor de pretutindeni. Ce mărturii avem în Țara Românească, Moldova și Transilvania despre conștiința unității naționale româ­nești?

Trebuie să reținem un lucru foarte important: actul respectiv a fost pregătit timp de veacuri de o serie de factori. I-aș aminti în primul rând pe țăranii și ciobanii ardeleni care au trecut dincolo de Carpați, unii dintre ei întemeind chiar sate noi care există până astăzi. Majoritatea poartă denumirea de Ungureni, adică sate întemeiate de țărani din părțile ungurene, din Transilvania. Apoi, nu trebuie să-i uităm pe preoții și călugării din mănăstirile de la sud și răsărit de Carpați, unii dintre ei ctitorind biserici de mir sau întemeind așezăminte monahale acolo: mănăstirile Suzana, Cheia, Stânișoara. Trebuie să ne aducem aminte cu venerație și de oamenii de cultură care au pregătit actul Unirii din 1859. În primul rând este vorba despre meșterii tipografi Coresi din Târgoviște, care a activat în Brașov, și Filip Moldoveanul, care a activat la Sibiu. Mai târziu, Mihail Iștvanovici, originar din Transilvania, tipograf format de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, a tipărit numeroase cărți la Snagov, Râmnic și apoi tocmai în Georgia. De asemenea, ne amintim de zugravii de biserici veniți de dincolo de Carpați în Transilvania. Majoritatea s-au format în secolul al 18-lea în mediul artistic creat la Mănăstirea Hurezi, ctitoria Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. În secolul al 19-lea, foarte mulți profesori de la noile seminarii teologice din Țara Românească și din Moldova erau originari din Transilvania, contribuind la întărirea conștiinței de unitate națională românească. Cu alte cuvinte, Unirea din 1859 a fost îndelung pregătită de acești oameni. Nu degeaba spunea marele istoric Nicolae Iorga că Unirea au creat-o veacurile de strădanii neobosite ale înaintașilor noștri. Actul de mare însemnătate din istoria poporului român realizat în 1859 a fost un rezultat firesc al dezvoltării treptate a conștiinței unității de origine, de limbă și de credință a românilor de pe ambii versanți ai Carpaților.

Care era contextul european la jumătatea secolului al 19-lea și cum au reușit unio­niștii să obțină înfăptuirea și mai ales recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române? 

În perioada 1853-1856 a avut loc așa-numitul Război al Crimeei, în care s-au implicat mai multe state europene. Războiul a fost încheiat cu Tratatul de pace de la Paris, semnat în martie 1856 de cele șapte mari puteri europene ale vremii respective. În cadrul acestui tratat s-a hotărât, între altele, să se înființeze o comisie europeană la București, formată din reprezen­tanți ai celor șapte puteri, care să studieze situația principatelor și să facă propuneri în vederea reorganizării lor, dar și convocarea unor divanuri ad-hoc în ambele principate, care să stabilească viitoarea lor organizare politică și socială. În fața acestor prevederi, problema unirii Țării Românești cu Moldova s-a pus cu și mai multă vigoare și însuflețire. Pretutindeni s-au format comitete unioniste, care urmau să asigure victoria în alegeri a așa-numiților unioniști sau reprezentanți ai partidului unionist, mai ales în Moldova. S-au făcut pregătiri pentru convocarea divanurilor ad-hoc, alcătuite din reprezentanți ai tuturor păturilor sociale, inclusiv ai clerului de mir și monahal. Lupta cea mai stăruitoare s-a dus în Moldova, pentru că aici partidul unionist s-a confruntat cu ­împotrivirea și uneltirile caimacamilor de atunci - locțiitorii de domn, sprijiniți de reprezentanți ai puterilor separatiste europene - Austria, Anglia și Turcia - care, din interese economice și politice, doreau menținerea vechilor stări de lucruri. 

Între reprezentanții elitei pașoptiste care au pregătit momentul de la 1859 s-au numărat și clerici. Cât de importantă a fost însuflețirea poporului din amvonul bisericilor pentru adoptarea hotărârilor luate în divan?

În cursul acestor agitații și lupte pentru unire, clerul s-a alăturat partidului unionist de la început, sprijinind cu căldură toate acțiunile acestuia. Printre cei mai de seamă susținători ai unirii s-a numărat în primul rând Mitropolitul Sofronie Miclescu de la Iași, la rugămintea căruia arhimandritul Neofit Scriban, unul dintre marii teologi ai timpului, profesor la Seminarul de la Socola, a scris o lucrare intitulată „Unirea și neunirea Principatelor”, în care prezenta avantajele de ordin bisericesc, politic, administrativ și economic pe care le-ar aduce unirea. Această cuvântare fiind combătută de separatiști, Neofit Scriban a scris a doua lucrare, intitulată „Foloasele Unirii Principatelor Române”. Tot atunci, un alt distins reprezentant al clerului, cărturarul arhimandrit Melchisedec Ștefănescu, viitor episcop și membru titular al Academiei Române, a tipărit o predică pe care a rostit-o în Catedrala Episcopală de la Huși, intitulată „Jertfă pentru Unirea Principatelor”. S-au creat comitete unioniste peste tot, formate din patrioții timpului, au fost primite numeroase acte de adeziune la acest program, din diferite zone ale Moldovei. Între cei care au semnat aceste adeziuni s-au numărat foarte mulți slujitori ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoți de mir și călugări.

Cum au sprijinit slujitorii Bisericii din Moldova partida unionistă? 

În vara anului 1857 au avut loc alegeri pentru divanurile ad-hoc. Din pricina abuzurilor și falsurilor comise de cei doi caimacami sau locțiitori de domni de atunci, au reușit să fie aleși reprezentanți ai partidei antiunioniste. La cererea Mitropolitului Sofronie Miclescu și a altor patrioți, Turcia a fost nevoită să anuleze aceste alegeri abuzive și să procedeze la un nou scrutin. La noile alegeri, desfășurate în deplină legalitate, clerul și-a făcut din nou datoria. Între membrii acestui divan s-au numărat și câțiva reprezentanți de seamă ai clerului ortodox: Mitropolitul Sofronie Miclescu, în calitate de președinte al adunării; arhiereul Ghenadie Șendrea, locțiitor de episcop la Huși; arhimandritul Neofit Scriban; arhimandritul Melchisedec Ștefănescu. Lucrările divanului s-au deschis în septembrie 1857 și au fost precedate de un Te Deum săvârșit de Mitropolitul Sofronie în Biserica „Sfântul Nicolae”-Domnesc din Iași, în cadrul căruia arhimandritul Neofit Scriban a rostit o însuflețită cuvântare. În celelalte biserici din Moldova s-au oficiat Te Deum-uri, cu rostirea unei rugăciuni speciale pentru acest divan. Ședințele adunării ad-hoc din Moldova au fost deschise printr-o cuvântare a Mitropolitului Sofronie Miclescu, în care vorbea între altele și despre unirea celor două țări. El spunea atunci: „Moldo-românii de astăzi sunt toți una, ei au o origine, un sânge, o Patrie, o istorie, o credință și un Dumnezeu. Să ne silim dar să fim așa, ca să fim vii și să învieze prin noi iubita noastră Patrie”. Deputații clerului au avut un rol însemnat în lucrările divanului, votând cu însuflețire toate hotărârile luate atunci, în special programul formulat de Mihail Kogălniceanu,  intitulat „Dorințele partidei naționale” sau „Dorințele fundamentale ale românilor”. Între altele se prevedeau autonomia și neutralitatea celor două principate, unirea lor într-un singur stat numit România, principe străin, guvern reprezentativ și constituțional. Proiectul a fost adoptat cu 81 de voturi. În Adunarea Electivă care a avut loc la 5 ianuarie 1859 a fost ales cu mare însuflețire Alexandru Ioan Cuza, lucrările fiind prezidate și de data aceasta de Mitropolitul Sofronie Miclescu.

Care a fost atitudinea clericilor din Țara Românească în acest context?

Clerul din Țara Românească a avut aceeași atitudine patriotică. Episcopii Calinic cel Sfânt al Râmnicului și Filotei al Buzăului au adresat câte o circulară protopopilor, îndemnându-i să ceară preoțimii să înalțe rugăciuni pentru unirea românilor într-o singură țară. Alegerile de deputați în divanul ad-hoc al Țării Românești s-au desfășurat fără incidente. Pe lângă cei patru membri de drept - Mitropolitul Nifon, Episcopii Calinic de la Râmnic, Filotei al Buzăului și Climent al Argeșului -, au mai fost aleși câțiva arhimandriți și reprezentanți ai preoțimii de mir. În cadrul acestei adunări din Țara Românească au luat cuvântul mai mulți reprezentanți ai clerului, între care și Mitropolitul Nifon, care prezida lucrările. Între altele, mitropolitul spunea: „Toți suntem români. Aceleași simțăminte ne leagă, același sânge ne unește. Toți avem o Patrie înainte. Să avem și un cuget și un scop. Să ne însuflețim de aceeași dragoste și de aceeași sfântă credință ca Cerul - adică Dumnezeu - să binecuvânteze ostenelile noastre”. Și aici au fost discuții, dar nu așa de însuflețite ca în Moldova. Repre­zentanții clerului au sprijinit din plin toate hotărârile luate. Între alții s-au remarcat Episcopii Calinic de la Râmnic și Filotei de la Buzău, care era ardelean. După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie, o delegație a Adunării, în frunte cu Episcopul Climent al Argeșului, s-a deplasat la Iași pentru a aduce la cunoștință domnitorului că a fost ales domn și în Țara Românească. Clerul și-a făcut din plin datoria față de patrie, așa cum a făcut în tot decursul istoriei. La aniversarea acestui mare act din istoria poporului român, avem datoria să cinstim memoria vrednicilor înaintași, să ne însuflețim de faptele lor și să le urmăm credința în slujirea lui Dumnezeu și a patriei.

Citeşte mai multe despre:   Unirea Principatelor  -   Alexandru Ioan Cuza