Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Sfântul Dimitrie cel Nou în istoria mai veche şi mai nouă a Bucureştiului

Sfântul Dimitrie cel Nou în istoria mai veche şi mai nouă a Bucureştiului

Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Oct, 2008

Din 1774, anul în care au poposit pe pământ românesc, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au reprezentat un sprijin pentru toţi care cer mijlocirea sfinţilor în viaţa lor. De atunci, Muntenia a trecut prin multe încercări, iar Sfântul a răspuns la chemarea celor care au avut nevoie de ajutorul lui, fiind socotit, pe drept cuvânt, Ocrotitorul Bucureştilor. Despre faptele minunate petrecute în decursul timpului la moaştele Sfântului, aşa cum s-au păstrat în cronicile vremii, l-am întrebat pe părintele Florin Şerbănescu, Consilier patriarhal, coordonator al sectorului Patrimoniu Cultural din cadrul Patriarhiei Române.

Sfântul Dimitrie Basarabov, ca de altfel toţi plăcuţii lui Dumnezeu, nu a rămas fără răspuns la rugăciunile pe care oamenii i le-au adresat, mai cu seamă în vremuri de necaz. Părinte profesor, care ar fi principalele momente consemnate de istoria bisericească, când credincioşii munteni au beneficiat de ajutorul Sfântului Dimitrie Basarabov?

Primul fapt minunat săvârşit de Cuviosul Dimitrie s-a petrecut pe la începutul secolului al XIX-lea, în timpul domnitorului Caragea, când la Bucureşti a izbucnit o epidemie de ciumă care s-a extins cu repeziciune în tot oraşul. Era în 1814, iar „ciuma lui Caragea”, cum apare menţionat în istorie acest eveniment, începea să facă ravagii. Văzând că boala nu conteneşte, ci se răspândeşte tot mai mult, la cererea domnului, călugării au scos moaştele Cuviosului Dimitrie care se aflau la Mitropolie şi au ocolit oraşul în procesiune, citind rugăciuni prin care implorau ajutorul Sfântului în oprirea molimei. Din acea zi, ciuma a scăzut în intensitate, şi locuitorii Capitalei au reuşit să scape de cumplita epidemie.

„Vodă, boierii şi norodul fură udaţi până la piele”

Sfântul s-a arătat nu numai ajutător în bolile care decimau populaţia din trecut, ci a răspuns credincioşilor şi în vremurile de secetă. Sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ca recolta să fie pe cale de a se compromite. Foametea bătea la uşă şi din nou oamenii au chemat în ajutor pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Se ştie că moaştele nu erau scoase din biserică decât în cazuri excepţionale. Seceta năpraznică a făcut ca racla Cuviosului să fie din nou scoasă şi purtată de preoţii catedralei pe umeri, în procesiunea care s-a desfăşurat în oraş. Memoriile colonelului Papazoglu, el însuşi participant la acest moment, surprind cel mai bine evenimentele din acea vreme. „După ce au ocolit câteva străzi (preoţi şi credincioşi cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoşoaiei, începu să plouă. Vodă şi boierii şi norodul care erau după Sfânt fură udaţi până la piele. Şi ploaia a ţinut trei zile, cu mici întreruperi.”

Oprirea în chip minunat a epidemiei de holeră

Pentru Muntenia, secolul al XIX-lea a fost unul plin de încercări. Apariţia holerei a fost una dintre ele. Cum a fost stopată răspândirea acestei boli, ştiind că în acea vreme nu existau medicamente adecvate?

Tot colonelul Dimitrie Papazoglu a fost martor la un alt fapt minunat, oprirea holerei care s-a abătut asupra Bucureştiului în anul 1831. Oraşul, mărturisesc cronicile, rămăsese aproape pustiu, locuitorii fugind care pe unde au putut din calea groaznicei maladii. Preşedintele Divanului Ţării Româneşti pe atunci era generalul Pavel D. Kiseleff. La cererea lui, în data de 15 septembrie, moaştele Sfântului au fost duse pe câmpia Filaret, unde, în prezenţa autorităţilor militare ruse, generali şi ofiţeri, a preoţilor şi credincioşilor care nu părăsiseră oraşul, mitropolitul şi călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua de 15 septembrie şi până la începutul lunii octombrie, numărul morţilor, care până atunci atinsese 160 pe zi, a scăzut repede.”

Bulgarii rătăciţi în ceaţă

Sfântul Dimitrie a iubit locul unde a poposit de aproape 300 de ani. Istoria consemnează că au existat şi încercări de răpire a acestora...

O minune petrecută cu moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov istoria o consemnează la începutul secolului al XX-lea. Este vorba de încercarea soldaţilor bulgari de a răpi racla cu Sfântul, pentru a o duce în sudul Dunării. În anul 1918, în condiţiile în care Bucureştiul era ocupat de forţele germane, în timpul Primului Război Mondial, un pluton de soldaţi bulgari, care erau aliaţi ai nemţilor în acel moment, venind într-o seară cu o maşină, au pătruns în catedrală şi au luat pe ascuns moaştele Cuviosului, încercând să plece cu ele în Bulgaria. Dar s-a întâmplat un lucru care a zădărnicit planurile răpitorilor. Asupra Capitalei s-a lăsat în noaptea şi în dimineaţa care a urmat o ceaţă groasă, din cauza căreia multă vreme bulgarii au rătăcit prin Bucureşti, neaflând drumul care îi scotea afară din oraş. Au pierdut mult timp din pricina aceasta. Apoi, maşina care transporta racla cu trupul Sfântului s-a defectat. Acest lucru a permis ca în urma alarmei pe care paraclisierul catedralei a dat-o dimineaţa, bulgarii să poată fi ajunşi din urmă la Călugăreni.

Pelerinajul după revenirea moaştelor a durat o lună

Documentele Mitropoliei menţionează bucuria cu care locuitorii Bucureştiului au întâmpinat revenirea moaştelor în capitală. „Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureşteni, de s-au îngrozit şi nemţii. În fruntea lor se aflau mitropolitul, arhierei, preoţi şi călugări. S-au făcut rugăciuni de mulţumire înaintea bisericii, după care racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost aşezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureştenilor care a durat o lună.”

„Patriarhii au rezistat tuturor presiunilor”

Prezenţa raclei Sfântului Dimitrie şi pelerinajul săvârşit la aceasta în fiecare toamnă deranjau vizibil autorităţile de stat din perioada comunistă. Acestea au încercat să mute moaştele Sfântului. Care a fost răspunsul smeritului păstor din satul Basarabi?

Al doilea fapt important legat de moaştele Cuviosului Dimitrie care s-a petrecut în secolul al XX-lea se referă la timpul când a început construirea centrului civic din Bucureşti. Ceauşescu a făcut mari presiuni asupra ultimilor doi patriarhi, Iustin şi Teoctist, pentru a muta Reşedinţa patriarhală din locul unde se află şi astăzi. Li s-au oferit mai multe variante, Văcăreştiul, Mănăstirea Cernica şi chiar Căldăruşaniul. Principalul obstacol în calea acestui plan al comuniştilor era tradiţia extraordinară a pelerinajului la moaştele Sfântului Dimitrie şi prezenţa lor în catedrală.

De aceea, în 1984, autorităţile vremii, deranjate de prezenţa zilnică şi în număr mare a credincioşilor pe Dealul Patriarhiei, au hotărât mutarea Cuviosului Dimitrie într-o altă locaţie. Îndepărtarea moaştelor era deci obiectivul major al planului, care, în final, viza desfiinţarea Centrului patriarhal. Dar ani de zile acest plan nu a putut fi dus la îndeplinire. Prin ajutorul Sfântului, patriarhii au rezistat tuturor presiunilor care s-au făcut. În 1987, la un an de la întronizarea ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, asupra patriarhului Teoctist s-au făcut presiuni pentru mutarea vetrei patriarhale. Ştiu acest lucru pentru că în 1989, pe când lucram la sectorul Patrimoniu al Arhiepiscopiei, ca muzeograf, stăteam cu frica de a fi evacuaţi în orice moment din birourile pe care Arhiepiscopia le deţinea pe Dealul Patriarhiei. Dar acest plan care urmărea ştergerea de pe harta Bucureştiului a principalului reper spiritual nu a putut fi realizat.

Pedeapsa Sfântului

A existat un singur moment în care Ceauşescu a luat o măsură de mână forte. În chiar anul în care a fost dat jos din fruntea statului, el a fixat exact în ziua praznicului Sfântului Dimitrie Basarabov o sesiune a Marii Adunări Naţionale. Având justificare politică, voia să determine mutarea întregului pelerinaj de pe Dealul Patriarhiei. Deşi a fost presat, patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaştele Sfântului, ci le-a dus foarte aproape, la Biserica „Sfântul Nicolae”, Vlădica coborând propriu-zis în direcţia opusă Pieţei Unirii racla Cuviosului. Pelerinajul s-a făcut tot pe lângă Dealul Patriarhiei. Îmi amintesc cum stătea lumea înşirată de-a lungul bulevardului care se numeşte astăzi Regina Maria, pe atunci se chema George Coşbuc. Dealul a rămas chiar şi în aceste condiţii în centrul acestui pelerinaj. La două luni distanţă, Ceauşescu a căzut. Multă lume a făcut o legătură între necugetata îndrăzneală a lui Ceauşescu de a muta moaştele Sfântului şi evenimentul petrecut la puţină vreme după aceea, sfârşitul dictatorului comunist, considerând că a existat o pedeapsă din partea Cuviosului Dimitrie.