Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu „Teologia ortodoxă valorizează strădaniile omului“

„Teologia ortodoxă valorizează strădaniile omului“

Un articol de: Nicolae Pascal - 16 Aug, 2009

De mai bine de 3 ani, „Lumina de Duminică“ găzduieşte, de două ori pe lună, rubrica „Religie şi ştiinţă“. Această rubrică a fost inaugurată în data de 25 iunie 2006, la îndemnul Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi, până în prezent, au fost publicate 85 de articole, care au acoperit subiecte dintre cele mai diverse, din domenii precum neuroştiinţe, ştiinţele naturii, biomimetică, teoriile ştiinţifice, matematică, cosmologie, geofizică, astrofizică, biotehnologii, ecologie, cercetare fundamentală, abordate din perspectivă creştină. Aflaţi care sunt dificultăţile şi exigenţele alcătuirii articolelor de popularizare a subiectelor de interferenţă dintre religie şi ştiinţă, dar şi cum se justifică un astfel de demers într-o publicaţie ortodoxă, din interviul cu diaconul Sorin Mihalache, realizatorul paginilor de „Religie şi ştiinţă“ din „Lumina de Duminică“.

De mai bine de 3 ani, publicaţi, din două în două săptămâni, articole în rubrica „Religie şi ştiinţă“ a „Luminii de Duminică“. Din ce perspectivă au fost propuse aceste articole? Conjuncţia „şi“, din denumirea rubricii, s-a dovedit a fi un zid despărţitor, un pod de comunicare ori o falsă delimitare care, în realitate, nu există?

Articolele au fost propuse dintr-o perspectivă care reflectă convingerea că ele nu sunt în opoziţie.

Mai întâi că teologia şi ştiinţa sunt domenii cu acoperire antropologică, să spunem. Pe de o parte, viaţa spirituală este constitutivă omului. Pierre Hadot crede că există un fel de stoicism etern, o cale a vieţii morale, care se regăseşte, de-a lungul secolelor, în mai multe spaţii culturale, în experienţa spirituală a unor oameni foarte diferiţi. Mircea Eliade prezintă multe argumente în sprijinul ideii că omul este o fiinţă religioasă (homo religiosus). Există o chemare universală spre viaţa spirituală. Rădăcina ei este lămurită de Revelaţie. În Areopag, Sfântul Apostol Pavel spune filosofilor că „în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (...), căci ai Lui neam şi suntem“. Viaţa spirituală este constitutivă omului, pentru că el este neam cu Dumnezeu.

Pe de altă parte, explorarea lumii este tot atât de veche ca şi omul. Ea a început, într-un fel, chiar în rai, când Adam a dat nume vieţuitoarelor. Căderea însă a schimbat felul în care noi ne raportăm la ea. Omul se percepe pe sine drept exterior lumii, şi pe ea ca depozit de resurse aflate la discreţia lui. Însă, în zilele noastre, chiar acest fel de a face ştiinţă - uneori doar cu intenţia de aservire a naturii - a produs descoperiri remarcabile. Unele dintre dovezile ştiinţei pot elibera pe om de autoreferenţialitate, pot dez-mărgini raţiunea lui, înclinată adesea, poate dintr-o economie de gândire, doar spre ceea ce este matematizabil. Iar paradoxul, complementaritatea sau incomprehensibilitatea pregătesc mintea pentru tainele credinţei.

În fine, între ştiinţă şi religie distanţa nu este atât de mare tocmai pentru că, în multe situaţii, este vorba de oameni care sunt deopotrivă cercetători şi credincioşi, şi întotdeauna despre acelaşi univers. Lumea în care trăim este un gigantic laborator de cercetare scufundat într-o tainică biserică, unde „cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“. În textura realităţii, pe care o are în atenţie ştiinţa, stă ascuns un alt text inteligibil, despre Dumnezeu.

Conjucţia „şi“ poate fi deci o fereastră pentru că ştiinţa şi teologia sunt deschise reciproc.

Lumea, „un fel de scară pe care se poate urca spre Dumnezeu“

Ce teme pot fi introduse astăzi într-o rubrica dedicată dialogului dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă?

Câmpul de lucru este vast. Pe de o parte, cercetătorii dezvăluie trăsăturile lumii în care trăim, arătând Universul ca pe o carte deschisă, o operă complexă şi armonioasă, în care foarte multe aspecte mărunte sunt potrivite cu mare grijă, până la detalii inimaginabil de fine. Pe de altă parte, în tradiţia creştină răsăriteană există o consideraţie profundă pentru Creaţie, care decurge din faptul că ea este Opera lui Dumnezeu.

În altă ordine de idei, ştiinţele au dat naştere, în ultimele decenii, unor provocări. Mă gândesc aici la potenţialul biotehnologiilor, la consumul excesiv al resurselor sau distrugerea habitatului natural. Unele dintre ele ameninţă viaţa omului, altele, natura întreagă. Toate cer o perspectivă creştină, care afirmă şi demnitatea persoanei umane, şi valoarea vieţii, şi felul în care omul se poate raporta la Creaţie.

În creştinism, omul este după chipul lui Dumnezeu şi lumea este pentru el un fel de scară pe care poate urca spre El. Dar, în urcuşul lui, el ia şi lumea, care se sfinţeşte pe măsură ce Dumnezeu îl sfinţeşte pe el.

În fine, tehnologiile media şi informatizarea influenţează chiar şi cele mai banale aspecte ale vieţii, educaţia, profesia, actul medical sau comunicarea cu semenii. Viaţa personală şi comunitară se schimbă. Există tendinţe de privatizare a spaţiului public şi de publicizare a spaţiului privat, o societate a spectacolului, o preeminenţă a mărfii în raport cu orice altă valoare a lucrurilor, un ascendent al imaginii (etichetei) asupra realităţii însăşi, o marketizare excesivă a bunurilor şi a serviciilor. Toate tind să transforme viaţa într-o piaţă. Se forţează convertibilitatea tuturor gesturilor şi alegerilor mărunte în monedă curentă, ca ele să fie judecate ca atare. Economizarea vieţii, industrializarea sau lupta pentru resurse afectează şi relaţiile dintre semeni, dintre comunităţi şi naţiuni.

Pe de altă parte, diametral opusă consumerismului stă sărăcia; mii de comunităţi unde subnutriţia sau afecţiunile medicale decimează populaţiiile. Contrastul acesta e tot mai strident şi imoral, pentru că potenţialul educaţional, medical, alimentar sau de întrajutorare e în continuă creştere, pus la dispoziţie de instrumentele tot mai eficiente ale ştiinţelor.

Pentru prezervarea demnităţii umane, a familiei sau comunităţii este necesară evaluarea atentă a felului cum aspectele vieţii sunt afectate în era ştiinţelor, încât toate pot servi drept subiecte pentru această rubrică.

Ce subiecte au trezit cel mai mare interes în rândul cititorilor?

În primul rând, cele care vizează felul în care descoperirile ştiinţei se întâlnesc cu textul Sfintei Scripturi. Mă refer la unul dintre primele articole dedicate analizei modelului cosmologic cu Big Bang dintr-o perspectivă creştin-ortodoxă. La fel, de interes cred că au fost cele ce conţin interpretări creştine cu privire la unele rezultate ale ştiinţei, cum ar fi dualitatea materiei, principiul indeterminării sau energia de vid. În fine, cred că au fost citite şi articolele care au scos la iveală modul de situare al Ortodoxiei faţă de investiţia în ştiinţă şi tehnologie. Este cazul celor dedicate acceleratorului de particule al CERN.

„Viaţa spirituală e provocată din toate părţile“

Ce exigenţe şi ce libertăţi presupune un format de popularizare pentru subiectele de religie şi ştiinţă?

Cred că cititorii unui săptămânal de spiritualitate aşteaptă ca publicaţia să ofere materiale edificatoare cu privire la viaţa spirituală, care să îndemne la cultivarea virtuţilor, la un anumit fel de vieţuire. Exigenţa cea mai înaltă de până acum ţine de această obligaţie: găsirea locului potrivit pentru cuvintele Scripturii şi ale textelor Sfinţilor Părinţi, în cazul fiecărui subiect în parte. Nu identificarea unor referinţe este dificilă, ci găsirea celor mai potrivite dintre ele, care să ilustreze cel mai bine perspectiva ortodoxă, felul ei de a valorifica tot ceea ce este bun şi de a lega toate darurile de Dăruitorul lor.

O altă dificultate se iveşte în situaţiile în care dialogul dintre teologie şi ştiinţă este posibil doar la o anumită adâncime. Există unele zone de convergenţă, situate la graniţa ştiinţelor, în teoriile lor cele mai cuprinzătoare şi în abisul reflecţiei patristice. O prezentare accesibilă publicului larg impune aici măsuri propedeutice; texte sau observaţii lămuritoare. Cu ele, materialul se extinde prea mult. Fără ele nu se poate ajunge în zona vizată. Aproape de fiecare dată, între accesibilitatea, complexitatea şi întinderea articolului un armistiţiu este dificil de obţinut. Şi, foarte adesea, dincolo de termenul limită anunţat de redacţie...

Dar, în paginile săptămânalului, este posibilă şi eliberarea de sub tirania neutralităţii, prezentă astăzi în multe zone ale spaţiului public. Nu este loc pentru detalii aici, însă credinţa constituie o parte din identitatea noastră. Cred că, în multe situaţii, invocarea ei şi a reperelor ei este injust privită drept o invazie ilegitimă în spaţiul public. Săptămânalul „Lumina de Duminică“ oferă acest spaţiu editorial tuturor celor care doresc să se exprime sau să recepteze expresiile credinţei creştin-ortodoxe.

Din perspectiva redacţiei, vă spunem că rubrica „Religie şi ştiinţă“ se numără printre cele care se bucură de un interes ridicat. Totuşi, pe lângă aprecieri, am primit şi critici frontale, de tipul „Cum ajută pentru mântuire subiecte de acest fel?“. Cum răspundeţi?

Un om cucerit de circumstanţe, orbit de strălucirea efemeră a derizoriului pus în scenă de industria media, poate vedea Ortodoxia drept o comoară prăfuită, cu valoare de simbol, preţioasă doar pentru vechimea ei. Pare că teologia nu are nici un temei să se aşeze, de exemplu, lângă astrofizică. Alăturarea pare, cel puţin, neinspirată. Astăzi, însă, putem constata că ele se pot întâlni. Astrofizica ne arată mecanismele nucleare din miezul stelelor, iar teologia ne învaţă să vedem în arderea lor o frântura dintr-un mesaj mai amplu, scris cu lumină, despre Univers, pentru noi.

Din perspectivă ortodoxă, nimic din ceea ce este creat de Dumnezeu nu este irelevant. Creaţia este prima Scriptură, în care ne-a vorbit Dumnezeu, într-un limbaj simbolic. O „scriere“ care nu foloseşte cuvinte, ci lucruri sensibile, perceptibilă cu simţurile şi „descifrabilă“ cu mintea. Lectura ei este un exerciţiu contemplativ, ce poate curăţi simţurile de dorirea pătimaşă şi mintea de îngustimile raţiunii.

Hexaemeronul Sfântului Vasile cel Mare arată bine puterea dreptei credinţe de cuprindere a datelor despre lume. Sfântul Maxim Mărturisitorul vede înţelesurile lucrurilor sensibile din lume drept mâncare pentru mintea omului, iar Creaţia - o şcoală a edificării. Cercetând lumea, omul poate creşte spiritual, ca şi cum ar citi Scriptura inspirată de El. Pentru omul duhovnicesc, toate cele din lume se văd într-o legătură cu Dumnezeu, pot sluji doxologiei sau reflecţiilor dogmatice. Noi nu ne străduim decât să urmăm în toate, cu multă grijă şi cu paşi mici, pe Părinţi.

În altă ordine de idei, viaţa spirituală e provocată din toate părţile. Sunt numeroase avertismente. Lyotard observa că era computerului a redus cunoaşterea - care includea în plan uman şi experienţa - la informaţie. Heidegger avertiza că ştiinţa dă omului falsa impresie că stăpâneşte natura. Nu este vorba, spune el, decât de siluirea ei, pentru a scoate la iveală formele ei ordonate. Ştiinţa nu este decât o lectură superficială a naturii, doar din perspectiva a ceea ce este matematizabil în ea, iar tehnologia nu oferă decât o perspectivă frustă, în care o vedem doar ca un depozit de resurse, pentru confort. Gadamer observă şi el că tehnica şi profesionalizarea excesivă tehnicizează raporturile noastre cu lumea şi cu semenii. Baudillard arată proliferarea formelor de confort şi felul cum ele alienează persoana umană, satisfăcând nevoia lui de transcendent prin consumul fără limite.

Şi aceste situaţii pot fi subiecte pentru rubrică. Ele ne afectează viaţa, profesia, relaţia cu semenii şi cu lumea şi sunt legate şi de ştiinţă, pentru că mercantilismul, globalizarea accelerată sau societatea spectacolului sunt catalizate în bună măsură de informatică, de tehnologiile media şi de industrie. Felul în care omul utilizează puterile pe care i le pune la îndemână natura este esenţial. Se impune deci o reflectare atentă la actul ştiinţei şi la potenţialul ei.

Multe evaluări au fost realizate deja în teologia creştină a spaţiului european apusean, un areal care, de mai multe decenii, este încercat de consumerism. Teologia răsăriteană are ceva de spus? Ei bine, contribuţia ei, cu hermeneutica Scripturii, cu tezaurul patristic şi mai ales cu Sfintele Taine şi viaţa liturgică, poate fi decisivă. Este de ajuns să spunem că părintele Dumitru Stăniloae o pomeneşte în nenumărate rânduri.

Dialogul dintre religie şi ştiinţă, în manualele de religie

Pregătirea sfinţiei voastre vă permite să vă mişcaţi cu uşurinţă prin ideile, conceptele şi achiziţiile ştiinţifice recente, fapt care, după cum se vede din articolele publicate până acum, a condus de multe ori la foarte interesante analogii şi reflexii spijinite de învăţătura ortodoxă. Dintr-o anumită privinţă, în ţara noastră, sunteţi un pionier. Totuşi, pionieratul poate fi o întreprindere riscantă. Aveţi temeri în această privinţă?

Există temeri şi cred că sunt justificate. Pe de o parte, este necesară o bună cunoaştere a teoriilor ştiinţifice invocate în articole, a textelor scripturistice şi interpretărilor patristice. Sunt necesare o serie de distincţii privind limbajul, conceptele şi reperele în teologie şi ştiinţă. În alte situaţii, teorii sofisticate trebuie explicate în câteva cuvinte, abisul gândirii patristice şi bogăţia Tradiţiei creştine trebuie puse într-un singur paragraf. Exprimarea într-o formă concentrată, care să aibă şi deschiderea cuprinzătoare a Ortodoxiei, este dificilă. De aceea, grijile sunt oarecum fireşti. Ele nu dispar, câtă vreme articolele sunt departe de a dezvălui întreaga lumină pe care Tradiţia creştină o poate proiecta asupra unui fapt de ştiinţă. Oricum, în strădania de a ne asuma perspectiva aceasta şi în efortul de cunoaştere temeinică a lumii, martirii, oamenii înduhovniciţi, teologii sau savanţii obligă pe oricine la smerenie.

Pe de altă parte, însă, resursele teologice, deschiderile ce vin dinspre ştiinţa recentă şi viaţa ultimelor decenii arată că un astfel de dialog este şi necesar, şi posibil. Numeroasele referinţe ale părintelui Stăniloae cu privire la filosofia contemporană şi la ştiinţă, binecuvântarea primită la începutul acestei rubrici şi încurajările adresate pe parcursul acestor ani au fost esenţiale.

Pionieratul, în fine, este valabil, mai degrabă, în privinţa strădaniei de a face acest subiect accesibil publicului larg. Spun asta pentru că dialogul acesta a strâns în România multe persoane, preoţi, profesori din mediul universitar, tineri teologi şi specialişti din alte domenii.

Anul trecut, prin primăvară, s-a întâmplat ca o astfel de discuţie, pe marginea articolului, să fie publicată a doua zi, ca subiect de deschidere. Credeţi că ar putea exista si beneficiari direcţi de pe urma dezbaterilor pe marginea articolelor?

Articolul acela viza încercarea de evaluare a modelului cosmologic cu Big Bang din perspectivă creştină. Un articol din cele disputate.

Cred că profesorii de religie sunt interesaţi de astfel de articole, pe care le pot folosi în cadrul orelor de religie. Unii dintre ei au propus chiar elaborarea unor suplimente la manuale, pentru clasele a XI-a şi a XII-a, pentru subiecte de acest gen. Şcoala reprezintă tot mai puţin un ghid pentru descoperirea de sine, a lumii şi a semenilor. Ea nu mai are în atenţie întrebările cu privire la viaţă sau răspunsurile la ele, ci profesionalizarea. Un astfel de demers ar putea fi o compensaţie.

Dar şi studenţii, preoţii interesaţi de ştiinţă şi intelectualii laici cu deschidere spre credinţă pot fi un public potrivit. Pentru toţi am pregătit o platformă virtuală, la adresa http://religiesistiinta.ning.com. Avem 35 de membri şi aşteptăm alte înscrieri.

„Cunoaşterea lumii create de Dumnezeu poate fi edificatoare pentru noi“

Câteva planuri de viitor privind rubricile de ştiinţă, şi de religie şi ştiinţă?

Mărirea echipei de autori ai celor două secţiuni. Invităm pe cei ce scriu în acest domeniu să trimită propunerile şi articolele lor pe adresa publicaţiei, ca tot mai multe teme să fie prezentate dintr-o perspectivă creştină.

Dorim, de asemenea, să dezvoltăm dialogul cu cititorii acestor rubrici. Îi aşteptăm cu întrebări şi comentarii pe nou-înfiinţatul blog religiefilosofiestiinta.blogspot.com.

Referindu-ne strict la rubrica „Religie şi ştiinţă“ din săptămânalul „Lumina de Duminică“, cât de promiţător pare dialogul dintre teologie şi ştiinţă?

El este extrem de necesar. Personal, cred că există deja semne că el este şi promiţător, mai ales pentru că teologia ortodoxă, cum s-a spus, valorizează toate strădaniile omului.

Un părinte din Pateric se ruga spunând: „Doamne ajută-mă să Îţi slujesc Ţie, cum am slujit până mai ieri celui rău, şi să Te iubesc pe Tine cum am iubit păcatul“. Vedem aici cum şi cele rele folosesc la cele bune. Şi căderea, şi păcatul îi serveau lui la creşterea duhovnicească, ca material de pocăinţă, pentru smerenie, şi drept imbold pentru lucrarea virtuţilor. Dumnezeu, în iubirea Lui pentru noi, poate capitaliza toate experienţele vieţii, transformându-le în conţinuturi cu relevanţă spirituală.

Cu atât mai mult, cunoaşterea lumii create de Dumnezeu poate fi edificatoare pentru noi, câtă vreme tot ceea ce descoperim în ea poate fi pus în legătură cu El. Potrivit Sfântului Maxim, acesta este felul în care sfinţii văd viaţa omului în lume. Când ei privesc lumea, o cuprind pe de-a-ntregul, nelăsând nimic în afară, ca lipsit de importanţă în urcuşul lui spre El.