Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Trăirea liturgică a dogmei la început de an bisericesc

Trăirea liturgică a dogmei la început de an bisericesc

Un articol de: Diac. Ioan-Aurelian Marinescu - 02 Sep, 2019

An de an creștinul parcurge sufletește același șir de sărbători, pătrunzând tot mai mult tainele acestor nestemate ale imnografiei liturgice așternute înțelept chiar de la începutul noului an bisericesc. Despre sensurile adânci ale sărbătorilor ce gravitează în jurul datei de 1 septembrie ne-a vorbit părintele prof. Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime“-Delea Veche din București.

Preacucernice părinte profesor, de ce a rămas până astăzi în tradiția noastră ziua de 1 septembrie ca început al anului bisericesc?

Începutul anului bisericesc rămâne pentru Biserică ziua de 1 septembrie, ținută chiar cu o pregătire prealabilă din partea credincioșilor. Însă, pentru că nu a fost și nici acum nu este zi liberă, în care să nu se lucreze, din această cauză credincioșii nu pot merge toți la biserică în această zi pentru a mulțumi Domnului. De aceea, de multe ori, ea pare că trece ca un lucru secundar în viața duhovnicească a credincioșilor. Începutul anului bisericesc are însă o importanță deosebită în viața creștinului, pentru că el are acum prilejul de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile primite, roadele pământului. Acum se aduc la biserică prinoase de struguri, de pâine nouă, de vin nou, ca recunoștință pentru darurile primite în viața de zi cu zi și pentru toate roadele pământului pe care Dumnezeu i le-a dăruit.

Acum este și un sfârșit, și un început: este sfârșitul anului bisericesc care a trecut, cu strângerea roadelor și mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru darurile bogate, pentru binecuvântarea cununii anului ce a trecut, dar este acum și un prilej de a cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noile lucrări. Se sfârșesc lucrările pentru recoltarea roadelor pământului, dar totodată se începe semănatul. S-a recoltat și se seamănă. De aceea, mai ales la sate, acum, la 1 septembrie, se aducea mulțumire lui Dumnezeu, dar totodată se cerea binecuvântarea Lui pentru semănat, iar aceste rugăciuni, pentru arat și semănat, se găsesc în Molitfelnic.

De ce s-a hotărât începerea anului bisericesc toamna și care este sensul tainic al așezării marilor sărbători bisericești din jurul acestei date?

Sfârșitul anului bisericesc se găsește, așa cum știm, sub binecuvântarea a două mari sărbători: Adormirea Maicii Domnului și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar începutul noului an bisericesc este sub harul altor două mari sărbători: Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci. Să revenim însă la sfârșitul anului bisericesc, la praznicul cel mare al Adormirii Maicii Domnului. Acest praznic de cinstire și de preamărire al Sfintei Fecioare Maria cuprinde în el și ne redă toată dogma în cinstea Sfintei Fecioare Maria, ca Născătoare de Dumnezeu, ca Maică a Domnului și ca ocrotitoare a credincioșilor. Pentru creștini, Adormirea Maicii Domnului reprezintă o încununare a supunerii Sfintei Fecioare Maria voii Tatălui Ceresc: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), viața sa fiind o permanentă împlinire a voii lui Dumnezeu prin smerenie. Ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, L-a întrupat, L-a arătat și L-a făcut cunoscut lumii. Păstrându-se în feciorie, în curăție și în sfințenie și umbrită fiind de Duhul Sfânt, ea nu a avut păcate personale, păcatul strămoșesc fiindu-i curățit când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra ei. Ea nu putea să-L întrupeze pe Fiul lui Dumnezeu având păcatul strămoșesc. Noi învățăm că ea s-a născut cu păcatul strămoșesc, spre deosebire de catolici, care cred că n-a avut nici păcatul strămoșesc, dar a fost curățită de păcatul originar când Duhul Sfânt S-a pogorât ca să Se întrupeze Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul trebuia să ia firea omenească tocmai pentru a o curăți și aduce la starea cea dintâi, a omului creat și așezat în Rai. Pentru această lucrare a Sfintei Fecioare Maria, ea este acum preamărită și cinstită mai presus de heruvimi și de serafimi, mijlocind înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră. Tocmai de aceea praznicul acesta este o sărbătoare de bucurie pentru toată creștinătatea și nu unul de întristare. Cât a fost pe pământ, ea a fost fiica Tatălui Ceresc, Mama Fiului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Mireasa Duhului Sfânt. Ea a fost ocrotitoare și rugătoare pentru oamenii din ținutul în care ea a viețuit cu trupul, iar acum, prin adormirea ei și înălțarea acesteia cu trupul la cer de către Fiul ei iubit, ea este ocrotitoarea și păzitoarea întregii Creștinătăți, din tot locul și din tot timpul. Ea este acum Chipul Bisericii, pentru că ea naște, ca și Biserica, fii ai Părintelui Ceresc, frați prin har ai Mântuitorului Hristos și temple ale Sfântului Duh. De aceea praznicul acesta este unul cu totul deosebit, nefiind un praznic de întristare pentru că ea a adormit, ci, din contră, o sărbătoare de o mare bucurie duhovnicească. Așa ar trebui să prăznuim această sărbătoare și să nu ne îndoim, cum a început să apară pe ici-pe colo ideea că la Adormirea Maicii Domnului nu trebuie să te bucuri, nu trebuie să zici „La mulți ani!”. Dimpotrivă, trebuie să ne bucurăm, căci acum noi o avem pe Maica Domnului ocrotitoarea și păzitoarea noastră, a tuturor. Pe aceasta „mormântul și moartea nu au ținut-o. Căci ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel Ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc”, așa cum frumos subliniază condacul praznicului. Ea, izvorul Vieții, s-a pogorât în mormânt, dar mormântul s-a făcut scară spre Cer. După Adormirea Maicii Domnului, preacuratul ei trup, care a încăput pe Dumnezeiescul Fiu și Mântuitor al Lumii, a fost ridicat de Fiul ei la ceruri, așa cum citim în Sinaxar. Ea s-a arătat Sfântului Apostol Toma, care nu fusese la adormirea ei, dându-i binecuvântare, precum și omoforul, ca încredințare că ea este și cu trupul înălțată la ceruri.

După Învierea Mântuitorului Hristos, Care este Pârga Învierii noastre, Sfânta Fecioară Maria a început această pârgă a Învierii neamului omenesc. Ea a fost și cu trupul înălțată la cer pentru că nu se putea ca trupul fecioresc și plin de Duhul Sfânt care a încăput pe Fiul lui Dumnezeu să vadă stricăciunea, să rămână în mormânt. Așa cum Sfânta Fecioară Maria s-a dăruit și L-a iubit pe Fiul lui Dumnezeu, tot așa și Mântuitorul Hristos a iubit-o pe Maica Sa ca pârgă a firii neamului omenesc.

Cinstim apoi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, căci el a fost cel care L-a arătat pe Mântuitorul ca Miel al lui Dumnezeu Care a venit să ridice păcatele lumii. Îl prăznuim acum, după mesajul troparului, căci a fost rânduiala lui Dumnezeu ca să meargă și să propovăduiască și celor din iad bucuria sosirii mântuirii lor, căci el văzuse și botezase pe Mântuitorul lumii și auzise glasul Părintelui Ceresc.

Care este mesajul duhovnicesc al sărbătorilor cu care începe anul bisericesc?

Începutul anului bisericesc stă sub binecuvântarea a două praznice: Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci. În decursul unui an bisericesc, noi nu comemorăm, ci trăim istoria vieții pământești a Mântuitorului Hristos pentru mântuirea lumii. În fiecare an bisericesc noi urmăm acest itinerar. La 1 septembrie începem cu crearea lumii, cu căderea omului în păcat, aflându-ne în perioada aceasta de așteptare a venirii Mântuitorului, perioada Octoihului, în care, desigur, trebuia să apară zorii mântuirii, care se arată tocmai prin nașterea Sfintei Fecioare Maria. Tocmai acesta este mesajul troparului sărbătorii: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”. Dacă praznicul Adormirii, cu care încheiem anul bisericesc, este unul al împlinirii bucuriei și nădejdii noastre în ocrotirea Maicii Domnului, prin care am primit mântuirea, căci trupul pe care Mântuitorul l-a purtat a fost luat din pântecele Sfintei Fecioare Maria, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trăim bucuria ivirii zorilor mântuirii, pentru că acum se naște aceea din care Mântuitorul Hristos Se va întrupa pentru mântuirea noastră.

Avem apoi sărbătoarea Înălță­rii Sfintei Cruci, tocmai pentru că bucuria mântuirii vine prin Sfânta Cruce: „că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea” cântăm la Utrenie. Crucea este semnul și garanția mântuirii noastre. Noi ținem și cinstim Sfânta Cruce pentru că ea este Altarul de jertfă al Domnului. Pe cruce Mântuitorul l-a împăcat pe om cu Dumnezeu prin vărsarea sângelui Său dumnezeiesc și a șters păcatele lumii. Pe cruce răstignit fiind, El S-a rugat Părintelui Ceresc: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34), nu numai pentru cei din timpul acela, ci pentru toți până la sfârșitul veacului. Bunătatea lui Dumnezeu este pe Sfânta Cruce, semnul dragostei lui Dumnezeu este Sfânta Cruce.

De aceea, iată, avem mai întâi praznicul Nașterii Maicii Domnului, care este un mare prilej de bucurie, căci dintr-însa Se va naște Mântuitorul lumii, iar apoi avem Înălțarea Sfintei Cruci, prin care Mântuitorul a realizat mântuirea noastră și prin care noi primim bucuria mântuirii, precum a suspinat Psalmistul David și cu el omenirea întreagă: „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale” (Psalmul 50, 13).