Pocăinţa, postul şi calea îndumnezeirii
Acum, în timpul Postului Mare, nevoia noastră de pocăinţă se intensifică prin modele ce ne sunt aşezate înainte de imnografia şi imonologia Triodului, care culminează cu filele Vieţii Sfintei Cuvioase Maria

Lumea părinților deșertului nu este mereu ușor de înțeles. Patericul îți oferă piesele unui puzzle, pe care oricum le-ai întoarce, la final nu ai o imagine foarte clară asupra întregului și se poate
Unul dintre cei mai cunoscuți egumeni ai Schitului Vovidenia din secolul XX a fost arhimandritul Mina Prodan. Născut în ținutul Iașilor, Andrieșeni, la 30 octombrie 1883, pe tânărul Mihalache l-au crescut
Eu nu cred că există cu adevărat vreo persoană fără de Dumnezeu. Există, însă, prea adesea, oameni care își „confecționează” un zeu din resturile aduse la mal de valurile vieții, pentru ca, apoi, să
Voroneţ, un tezaur al istoriei, culturii, trăirilor sau al șoptirii Rugăciunii lui Iisus. Cine poate scrie îndeajuns despre nevoința ascunsă de ochii celor mulți, a sihaștrilor care au preferat întâlnirea cu
Învățătura teologică a Duminicii Mariei Egipteanca, cuvioasă care e sărbătorită în fiecare an la 1 aprilie, dar și în această duminică, a cincea din Postul cel Mare, poate fi sintetizată în câteva

În lumea de azi, noțiunile de stăpân și slugă sunt folosite, fără încărcătură emoțională, doar în limbajul tehnic, în definirea relațiilor de subordonare strictă, de tipul master-slave, între sisteme
Evocarea autorului Scării urcușului dumnezeiesc în Duminica a 4-a a Postului Mare face să nu mai poată fi ocolită discuția despre specificul catehetic al acestei perioade pregătitoare pentru praznicul
„Drumul Crucii” sau „Drumul durerii” este calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, purtând Crucea pe umeri, de la Pretoriu, unde Pilat din Pont a dat sentința de condamnare la moarte, până la Golgota, lo
Pentru lumea de azi, practica postului este asociată mai ales cu sfera restricțiilor și interdicțiilor la nivelul necesităților materiale, alimentare și biologice. Măsurile sanitare și sociale din perioada
Ne amintim astăzi de procesiunea triumfătoare a credincioşilor iconoduli din Constantinopolul de acum douăsprezece veacuri. Confruntarea de idei dintre partizanii diferitor credinţe legate de cinstirea icoanelor
Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. „Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?”, m-a întrebat dumnealui, încă
Cine iartă începe să semene cu Dumnezeu, spunea părintele Arsenie Papacioc. Iertând, ștergi ce ierți. Iertând ți se va ierta și ție, spune Mântuitorul în Evanghelia Sa. Cuvintele acestea nu au fost
Cine citește romanul lui Dostoievski „Frații Karamazov” va întâlni spre finalul lui un dialog între Alioșa, cel mai mic dintre Karamazovi, și Kolea, un puști teribilist, în vârstă de 13 ani. Kolea
Anul 2020 este dedicat în Patriarhia Română mai ales pastorației părinților și copiilor. Termenul pastorație sună astăzi pentru mulți prea teologic. Acum, conceptul de pastorație și-a pierdut prospețimea
Săvârșim în viață păcate de tot felul, lăcomie, mândrie, clevetire și câte mai găsim scrise în canoanele Sfinților Părinți. Ele pot fi încadrate în mai multe categorii strigătoare la cer, păcate de mo
Li s-a spus poporul nemuritorilor. Şi nu pe nedrept au primit acest apelativ. Fiindcă însuşi Herodot, marele istoric grec, scria în privinţa lor: „Geto-dacii se cred nemuritori şi cugetă că nici ei, nici cei
Oamenii sunt în general ispitiți prin aceea că nu se cunosc bine pe ei înșiși. Și ne facem idei despre noi că am fi mai mult decât suntem, mai inteligenți, mai smeriți, mai virtuoși. Un scriitor francez din