Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Anotimpuri

Anotimpuri

Un articol de: Ștefan Mitroi - 10 Noi, 2017

Zicea de primăvară. Că nu vine niciodată singură. Unchiul Dudică nu mă mințea atunci când zicea asta, căci se întâmpla și la noi la fel.

Doar că primăvara era adusă, cu toate că nu era copil, de berze. În vreme ce la Răzmirești, zicea fratele tatei, o aducea chiar el cu barca. De pe celălalt mal al gârlei, unde era paznic. Fiindcă asta era unchiul meu din Răz­mirești, paznic de gârlă.

O dată, povestea el, am uitat să-mi aduc aminte! Înfloriseră pomii când mi-a revenit ținerea de minte și am pornit iute cu barca după ei. A trebuit să fac nu știu câte drumuri ca să pot căra în sat toți pomii și toate florile. Rămăseseră și câmpurile, și grădinile neînflorite. Să fi știut oamenii din sat că din cauza mea, m-ar fi aruncat cu tot cu casă în gârlă.

Unchiul avea casa chiar pe mal, dar n-ar fi îndrăznit nimeni să-l azvârle în apă, căci se temeau cu toții de pușca ce-o purta pe umăr.

 Nu mă lăsa să apăs pe trăgaci. Și nici să adorm pe patul ei. Când vedea că începe să-mi fie somn, mă ducea repede în­tr-unul din paturile de acasă.

Îl rugasem într-o vacanță să mă ia cu el la Răzmirești, ca să văd cu ochii mei cum e atunci când vine ploaia. Fiindcă unchiul meu zisese și de ea că nu vine singură. Cum nu venea nici toamna, despre care zicea c-o aduce o femeie de la Trestenicu în sac și-i dă drumul în marginea satului.

Iarna zicea că vine un scamator și-o scoate din valiză. Mi-ar fi plăcut să văd și eu, deoarece în satul nostru iarna venea singură, exact așa cum vezi venind un om pe drum, mai întâi apărând din depărtare, apoi apropiindu-se tot mai mult, după care ajungând în dreptul tău, asta fiind atunci când începea să ningă și ție nu-ți mai păsa de nimic altceva pe lume, iar seara, când trebuia să intri în casă, te gândeai cum s-o iei și pe ea înă­untru, ninsoarea vreau să spun, ca să-și petreacă noaptea lângă sobă. Cum s-o lași pe o vreme atât de câinoasă afară? Așa îi spunea tușa Stanca gerului. De ce îi spunea așa, nu știu, că nu aveau nici o vină câinii!

Despre vară, unchiul Dudică zicea c-o aduce un șofer de la Giurgiu cu camionul. Era nevoie să se adune câțiva zdrahoni s-o descarce cu lopata. O dădeau jos ca pe zăpadă, cum ar veni. Doar că în loc de zăpadă camionul era vârfuit cu lanuri coapte de grâu și zăpușeală. Aproape că începea toamna până o descărcau pe toată.

Ploaia zicea că era adusă de un grădinar bulgar într-o găleată. Ca să nu fie oprit la graniță, bulgarul venea în spinarea unui erete. De fiecare dată când apărea grădinarul, tuna, dar nu erau tunete, ci bubuiturile tunului cu care trăgeau grănicerii după el.

- Cu tunul? De ce nu trăgeau cu pușca? ziceam eu.

- Ca să se mire proștii! se grăbea unchiul să-mi răspundă.

S-a întâmplat, cât am stat la Răzmirești, să plouă într-o zi, dar n-am izbutit să-l văd deloc pe grădinarul bulgar răsturnând apa din găleată. Poate din cauza faptului că erau foarte mulți nori pe cer. Dar am auzit tunul grănicerilor de câteva ori, forțân­du-mă, pe cât mi-a stat în putere, să nu mă mir.

În orice caz, la noi în sat era mai bine decât la Răzmirești. Nu trebuia să mă uit după niciun camion ca să știu când vine vara. Știam după căruțele ce mergeau la bâlci c-a venit.
Doar când începea secerișul mai erau atât de multe căruțe pe drum. Numai că atunci femeile nu-și dădeau înainte de a pleca de acasă cu parfum. Și nici nu se premeneau ca acum. Numai când aveau de mers la vreo nuntă sau când mureau le mai vedeai atât de frumos gătite!

P.S. „Atunci când era mereu duminică, romanul din care face parte fragmentul de mai sus, va fi lansat la Târgul de carte Gaudeamus, joi, 23 noiembrie, ora 18.00, la standul Editurii RAO din pavilionul Romexpo.