Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Antim Ivireanul, un ierarh erudit

Antim Ivireanul, un ierarh erudit

Un articol de: Ioan Bușagă - 20 Ian, 2011

În secolele trecute, din cauza folosirii limbii slave în cult, a lipsei cărţilor liturgice în limba română şi a vitregiilor vremii, mulţi preoţi se limitau în privinţa dobândirii cunoştinţelor la învăţarea pe de rost a slujbelor religioase. De aceea, ierarhii români s-au preocupat de ridicarea nivelului cultural al preoţilor prin intermediul tipăririi cărţii religioase în limba străbună.

Lipsa cărţilor de cult în limba naţională a constituit un obstacol în instruirea religioasă a preoţilor români. Din cauza acestor condiţii, au existat şi clerici care nu ştiau carte. Astfel, cartea românească tipărită s-a adresat în primul rând clerului. Ierarhii doreau ca prin cărţile tipărite să instruiască preoţii, să-i facă să conştientizeze slujirea pe care o au de îndeplinit. De aceea, am putea spune că prefeţele cărţilor religioase româneşti au substituit menirea şcolilor, precum se arată în prefaţa "Pravilei de la Govora" din 1640: "Cela ce primeşte gândurile omeneşti, datoriu iaste întru scriptura învăţatu a fi, să se oprescă de pohte, smeritu şi cu lucruri bune pre ceasulu să se roage lui Dumnezeu, ca să-i dea cuvânt de înţelepciune ca să îndirepteze pre ceia ce scapă cătră dânsul. Datoriu iaste a posti miercure şi vinere preste tot anulu, iară de va fi însuşi neştiutoriu şi ne postnicu, cumu va învăţa pre alţii a face lucrure bune şi cine e neînţeleptu va asculta pre elu, de carele va grăi văzând pre elu fără tocmală şi beţivu şi învăţându pre alţii să nu se îmbete sau vre unu lucru bunu a petrece, carele singuru nu au făcut, de aceia socoteşte, o duhovnice, pentru ce că va peri numai o oae pentru negrija ta, dentru mâniile tale se va căuta".

Până spre începutul secolului al XVIII-lea, mare parte din slujbele religioase din bisericile noastre se făceau în graiuri străine, neînţelese uneori nici de slujitori, care nu numai că nu înţelegeau limba în care trebuia să slujească, dar nici nu aveau cunoştinţe despre dogmele Bisericii Ortodoxe. De acest lucru se plânge însuşi mitropolitul Antim: "Că între cele-lalte scărbe ce amu de mă rănescu la inimă iaste aciasta ce mai grea de mă întristez şi mă mâhnescu mai multu, că văz între preoţii miei atâta prostie, atâta neînvăţătură şi atâta nedumerelă, câtu cunoscu că nu puteţi face vre-unu ajutoriu sau vre-unu folosu ticăloasei turme. Şi pentru ace multă prostie a voastră şi neştiinţă la sfânta carte, m-amu îndemnatu, fiindu cuprinsu de frica Dumnezeească a vă înştiinţa cu aciastă mică cărtice care o amu împărţitu în trei părţi: în parte ce dintâi s-au pus cele mai trebuincioase şi mai de folos ale sfintei Beserici şi ale sfinţiloru Taine, care sunteţi datori să le ştiţi şi să la păziţi nu numai voi, ce şi bieţii creştini prinu mijloculu vostru. În parte doao s-au pusu învăţăturile asupra Ispovedaniei, ca să ştie fieşte care duhovnicu cumu să cade să îndrepteze şi cu ce mijlocu trebuie să ispoveduiască pre cei ce voru veni la dânsulu. În parte a treia s-au pusu învăţăturile pentru câte lucruri s-au pututu afla până întru acestu ciasu, carele să facu cu necuviinţă şi fără de cale şi trebuie ca de acumu înainte să nu să mai facă" (Învăţătură besericiască, Târgovişte, 1710). Antim asemăna pe cel care nu ştia carte cu "dobitoacele cele necuvântăreţe, carele nu ştiu ce fac, de vreme ce n-au minte".

Preoţii îi împrietenesc pe oameni cu Dumnezeu

Mitropolitul Antim insistă asupra demnităţii preoţiei şi îi arată măreţia şi importanţa: "Preoţia desleagă legăturile păcatelor, vindecă ranele, îi curăţeşte de tina păcatului, îi mântuieşte din mâinile diavolului, îi împrieteneşte cu Dumnezeu, îi face de petrece cu îngerii". "Ciata preoţilor sântu ca o lumină către norodulu, căriia cete preoţeşti să vede aciastă carte cumu că iaste unu lucru făr de care ei nu potu să facă într-altu chipu". Antim Ivireanul atrage atenţia clerului că trebuie să fie conştienţi de menirea pastorală la care au fost chemaţi de Dumnezeu, deoarece omul a fost creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. "Fericita şi mai aleasa şi cuvântătoarea zidire, omul, pentru care s-au făcut şi i s-au dat aciastă simţitoare lume cu toată frumuseţea ei ca o grădină cu multe feliuri de flori ca să-şi alegă cele de folos să să înpodobescă trupeşte. Şi i s-au dat şi lumea cea de sus den suflarea dumnezeiască, den care câtu va putea să să asemene cu chipul icoanei Ziditoriului său" (Psaltire, Bucureşti, 1694). Cărturarul Antim mai atrage atenţia clerului asupra faptului că omul trebuie să se izbăvească de păcat, precum arată în Didahii: "Omul în trei chipuri greşaşte: sau din slăbiciune, sau din neştiinţă, sau din firea cea rea".

Pentru izbăvirea omului de păcat, Antim Ivireanul s-a nevoit a da la tipar "cărţi deosebite de suflet folositoare şi mântuitoare" prin care explica şi conştientiza clerul de tainele Bisericii. "Sfinţiia sa, ca unu bunu păstoriu şi neadormitu, carele nu încetează a osteni în toate zilele, cu lucrulu, cu cuvântulu şi cu învăţătura, pentru mântuirea cea de obşte a oiloru lui celoru cuvântătoare şi să nevoiaşte şi în zi în noapte pentru ca să facă ciata lui cea preoţească să fie împodobită cu de tot feliulu de bunătate şi iscusenie, cunoscându folosulu celu sufletescu, care voi cucernicii preoţi şi ceilalţi creştini puteţi să luaţi dintr-aciastă carte întru carea să află atâtea cunoştiinţe ale bogosloviei şi tainele cele mai înnalte ale dreptei credinţei noastre, n-au cruţat cheltuiala ce după obicinuită, lăudată şi vitejasca lui osârdie şi dragoste părintească au dat-o în typariu pentru ca să poată şi ciata besericească şi copiii creştinilor carii să nevoescu la învăţătura sfintei scripturi, să o câştige pre lesne şi să o citească nu numai în şcoale şi în casele sale, ca şi în sfintele Besereci, spre lauda prea slăvitului Dumnezeu dintru a căruia dar iau credincioşii lumina cunoştiinţei şi al înţelepciunii". (Octoih, Târgovişte, 1712)

"Toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă"

Cărturarul Antim face dovada înaltei lui învăţături în prefaţa "Noului Testament", din 1703 de la Bucureşti, unde a scris despre tainele naturii: "Întoarce-se pururea magnitulu cătră polus, zboară spre înălţime focul, pleacă-se în sânul pământului piatra, aleargă apele în braţele mări, şi în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă". Aici nu se referă la nişte simple constatări din natură sau la "curiositas et mirabilias" Evului Mediu, ci aceste expresii în profunzimea lor arată că omul trebuie să se trezească din starea ideatică indusă de deşertăciunea acestei lumi şi să se gândească mai mult la obârşia lui, la motivul pentru care a fost creat de Dumnezeu şi la rostul lui din lume, acela de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Mitropolitul Antim Ivireanul a fost unul dintre cei mai erudiţi ierarhi ai secolului al XVIII-lea, iar prin cărţile sale tipărite a ajutat neamul românesc cu care s-a identificat pe toate planurile.