Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Atitudinea creștinului față de teatru

Atitudinea creștinului față de teatru

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 26 Iul, 2016

Nu demult am luat cunoștință de nedumerirea unei credincioase: „Părinte, fac o faptă rea mergând la teatru? Mi s-a spus că e păcat. Există chiar canoane referitoare la acest lucru”. Răspunsul pe care am încercat să i-l ofer nu a fost simplu deoarece, într-adevăr, Biserica a stabilit anumite reglementări privitoare la ches­tiunea în discuție. În marile orașe spectacolele de teatru sau operă sunt o obișnuință, care dau o notă distinctă urbei. În vremea ieșeană a vieții mele, ca licean, frecventam destul de des amintitele instituții culturale de notorietate din capitala Moldovei. Adesea mergeam alături de colegi, uneori însoțiți de profesori, şi nu pot uita atmosfera deosebită, creată nu doar de somptuoasa clădire - o bijuterie arhitecturală a urbei -, cât mai ales de spectacolele grandioase cu care cele două așezăminte culturale desfătau publicul. La zidirea acelei stări de spirit contribuia nemijlocit şi ținuta ­deosebită a spectatorilor, a­­titu­dinea lor fiind vizibil marcată de evenimentul cultural respectiv. Pentru mine, un copil venit de la țară, toate acestea au însemnat veritabile momente solemne, confirmându-mi faptul că un spectacol de teatru sau de operă reprezintă un nezdruncinat act de cultură.

Carevasăzică, e păcat să mergi la teatru? Nu vom putea înțelege corect problema, fără a raporta situația la Antichitatea creștină: Părinții Bisericii condamnau atunci cu toată fermitatea spectacolele de teatru, dar nu ca pe un rău în sine, ci din cauza faptului că aproape toate reprezentațiile erau imorale, iar actorii, în bună parte păgâni, duceau o viață de promiscuitate, neținând seamă de cuvântul Evangheliei lui Hristos. Starea imorală a spectacolelor din secolele IV-V ne-o prezintă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Când te duci la teatru și-ți lași ochii să se sature de lucruri necuviincioase și desfrânate, nu simți doar atunci puțină plăcere, ci plecând iei împreună cu tine multe amintiri înflăcărate și îmbolditoare. Când auzi povești și cântece care nu au altă treabă decât amorul nelegiuit, cum vei putea să-ți păstrezi curăția? Toate acestea înrobesc mintea și inima”. Cu altă ocazie, același dumnezeiesc Părinte lămurește de ce este păguboasă pentru un creștin participarea la astfel de spectacole imorale: „Nimic nu-l face pe om să disprețuiască mai mult legile lui Dumnezeu decât priveliștile necuviincioase. De aceea, în repetate rânduri, am rugat pe cei care participă la sfintele liturghii, care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și sunt părtași ai înfricoșatei Taine, care este împărtășania, să nu meargă la tot felul de spectacole, ca să nu le amestece pe cele sfinte cu cele drăcești”. Con­se­cințele nefaste ale participării la asemenea adunări se dovedesc devastatoare pentru familia creștină, spune Sfântul Ioan Hrisostom, căci ele „strică moravurile, încep divorțurile, neîn­țe­le­gerile și vrajbele în case”. De aceea, îndeamnă stăruitor: „Fugiți de spectacolele rele de la teatre”.

Nu știm dacă Sfântul Hrisostom ar rosti aceleași cuvinte categorice asistând la o piesă de teatru în care micuții școlari, îndrumați de învățătorii lor, se căznesc să pună în scenă un eveniment din viața Mântuitorului Hristos sau din petrecerea unui sfânt, încercând să aducă în contemporaneitate, măcar în parte, atmosfera acelor evenimente și întâmplări pilduitoare pentru noi. De altfel, citind cu lu­are-aminte învățăturile în­țelep­­tului ierarh referitoare la teatru și spectacole, vom în­țelege că răul nu constă numaidecât în imitația unor persoane sau lucruri, ci în mesajul transmis prin aceste priveliști. Dacă Sfântul Ioan ne îndeamnă să fugim de spectacole rele, am putea considera și posibilitatea existenței unor spectacole bune. Totul depinde de impactul asupra privitorilor, de mesajul transmis, de modalitatea transmiterii.

Adaptându-se contextului de astăzi, tot mai mult profesorii recurg la această modalitate de a-i implica pe elevi în înțele­gerea cât mai profundă a unor adevăruri religioase. Spectacolele din Antichitatea creștină nu aveau astfel de trăsături, dimpotrivă. Majoritatea reprezenta­țiilor evidențiau degradarea uma­nă, proliferau păcatul, răul, desfrâul. De aceea Biserica, prin gura slujitorilor ei, a înfierat - și o face în continuare - astfel de locuri și atitudini ce încurajează patimile, viața imorală, contravenind învățăturii Mântuitorului Hristos. Mai târziu, când s-a înțeles că mesajul unui spectacol de teatru poate fi educativ, situația s-a schimbat. Prin secolul al X-lea, bunăoară, cu prilejul anumitor sărbători, în bisericile bizantine se prezentau episoade dramatice cu subiecte biblice, tradiția continuând cu autori din rândul laicilor sau chiar al clericilor. Îndeosebi astăzi, când oamenilor le-au devenit familiare imaginile vizuale, o piesă de teatru cu subiect moralizator poate constitui o modalitate de transmitere a unor adevăruri religios-morale, îndrumându-l și reorientându-l pe omul contemporan către valori perene.

Așadar, un spectacol de teatru sau de operă nu reprezintă un rău în sine, dacă nu contravine principiilor creștine. Dacă tema este una moralizatoare, iar punerea în scenă ține cont de valorile creștine, respectiva repre­zentație poate deveni un veri­tabil act de cultură. Faptul că în calendarul creștin-ortodox există şi un sfânt care a fost actor, Sfântul Mucenic Filimon, proslăvit pe 14 decembrie, arată că Dumnezeu primește la Sine pe toți cei care doresc a fi părtași cereștii Sale Împărății și că actorii, prin viața și lucrarea lor, pot fi buni creștini, chiar misionari, care să vorbească lumii despre frumusețea sfintei noastre Ortodoxii.