Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Averea noastră, credinţa cea mântuitoare

Averea noastră, credinţa cea mântuitoare

Un articol de: Alexandru Pripon - 05 Oct, 2012

În fiecare dintre noi se ascunde un critic. Unul extrem de dur, pregătit să taie în carne vie oricând simte că este nevoie de intervenţia sa. Şi s-ar părea că este nevoie în permanenţă, altfel nu se explică adevărata invazie a posesorilor de sabie (fie ea şi artizanală ori de jucărie, de ce nu?) în mai toate spaţiile publice, dându-şi cu părerea, dezinvolţi, după metoda patentată, acum foarte mult timp, de către duelgiii profesionişti.

Concret, în aproape orice discuţie la care asistăm (sau în care suntem angrenaţi), trebuie să apară un „expert“ care să-şi privească puţin de sus interlocutorii şi spectatorii, să adopte o mină atotcunoscătoare, apoi să explice, pe un ton uşor arogant, cum stă situaţia, în toate aspectele ei. Ştiute ori neştiute. Deoarece nici măcar un critic autoproclamat al vremurilor noastre nu poate să cunoască tot. Iar unii chiar se mândresc cu ignoranţa lor, lămurind multe lucruri prin forţa propriei gândiri şi, eventual, prin analogii forţate. Situaţie la fel de plăcută ca aceea ce se iveşte atunci când o persoană care a asamblat, aproximativ corect, o tricicletă - venită la pachet, cu instrucţiuni precise - oferă apoi sfaturi detaliate privind fabricarea automobilelor. Că doar ambele vehicule funcţionează la fel, adică... au roţi.

Ca un făcut, de ceva vreme, redactorii unor trusturi media, din motive bănuite, dar nerostite, găsesc o neverosimilă desfătare în practicarea celei mai bizare şi mai periculoase îndeletniciri: aruncarea cu noroi în Biserică. Bizară şi periculoasă, deoarece articolele şi reportajele dure, calomnioase, pe alocuri, stârnesc o seamă de „experţi“, ducând la discuţii pe măsură, instigând la ură şi jigniri, promovând o atitudine îngrozitoare faţă de cei care cred în Dumnezeu şi preferă existenţa curată, conştientă, într-una, sobornicească şi apostolească Biserică, decât în vâltoarea mereu schimbătoarelor vremuri. Şi nu ştiu cui îi este de folos această învrăjbire, nici tratarea subiectelor având caracter religios după modelul celor legate de fotbal, spre exemplu. Pot doar să presupun, dar îi las să rostească adevărul, cu glas tare, pe cei care chiar se pricep. O pildă măruntă, dar vrednică, sper, de urmat.

Vă voi spune care este, în realitate, averea unui preot. Adevărata avere, nu cea obţinută de unul dintre foarte puţinii rătăciţi, roade nefericite ale educaţiei primite sau ale influenţei nefaste a societăţii, prezentaţi apoi în prim-plan, pentru a se obţine o generalizare pripită. Averea noastră sunteţi dumneavoastră, adevăraţii creştini, toţi cei care ne ascultaţi sau citiţi, care credeţi în Dumnezeu şi sprijiniţi lucrarea Bisericii. Dumneavoastră constituiţi raţiunea noastră de a fi şi motivul nostru de bucurie adevărată, lipsită de orice conotaţie meschină. Averea noastră este comunitatea din care facem parte şi pe care o călăuzim, după priceperea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu, către mântuire. Iar dincolo de aceasta, nimic nu este important!

La umbra semnului întrebării pot creşte idei înălţătoare sau precepte false, nefondate. Şi doar de noi depinde să alegem ceea ce este cu adevărat bun şi de folos din tot ce ni se aşază înainte, ademenitor. Uneori, cu cât e mai atrăgător ambalajul, cu cât sună mai pompos descrierea, cu atât mai nociv este ceea ce se ascunde în spatele aparenţelor. Trebuie doar să ne amintim, permanent, de Dumnezeu, oricât de mulţi critici şi „experţi“ ne-ar recomanda să primim în viaţă şi în suflete facilul, vanitatea, deşertăciunea. Ne  îmbogăţeşte  poate momentul, dar ne privează de adevărata comoară: credinţa cea mântuitoare. Averea noastră!