Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Bărbați în lucrare

Bărbați în lucrare

Un articol de: Pr. Vasile Tudora - 09 Iun, 2019

În mica noastră parohie texană, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, am inițiat, cu puțină vreme în urmă, întâlniri exclusive pentru bărbați. Intenția noastră nu a fost una de separare de restul parohiei, ci am dorit ca, susți­nându-ne și încurajându-ne unii pe alții, să devenim bărbați mai buni în Hristos, participând împreună la lucrarea duhovnicească mai largă a comunității.

Ne-am lovit aproape imediat de înţelesul, definiţia în sine, a cuvântului bărbat. Ce este de fapt un bărbat? Ce îl face pe un copil de sex masculin să se transforme într-un bărbat? Este o anumită vârstă, 18 sau 21 de ani? Poate întemeierea unei familii? Forța fizică sau îndemnarea? Atingerea unui arbitrar nivel intelectual?

Cu câteva decenii în urmă bărbatul îideal”, proiectat prin șa­bloane literare și cinematice, era cineva de genul americanului John Wayne sau poate copia sa autohtonă, Mărgelatu. Un justi­țiar care poseda incredibilă forță și îndemnare marțială, un puternic sens al dreptății sociale, și bineînțeles nelipsitul „sex-apeal” al unei atitudini detașate și misterioase. Filmele de sorginte romantică proiectau și ele versiunea lor de bărbat ideal: chipeș, bine îmbrăcat, sensibil, la curent cu toate trendurile culturii și modei, un bun partener de conversație și talentat înțelegător al problemelor sexului opus, cineva de genul James Bond.

Ambele stereotipuri, deși diferite, sunt la fel de dăunătoare, atât pentru bărbați, care nu pot atinge aceste standarde, cât și pentru femei, ale căror așteptări erau mereu înșelate de realitatea de pe teren. Nu e de mirare că aceste personaje iconice rămân mereu singure, neputându-și permite bagajul unei familii, în permanenta lor cruciadă pentru cauzele inventate de scenariști.

Replica noilor generații, de la mileniali încoace, promovează un bărbat cu o puternică doză de infantilism, un bărbat imatur, un băiat mare, care nu a pus încă deoparte joaca și cele ale copilăriei, incapabil de a lua în serios responsabilitățile vieții, un bărbat care locuiește cu mama până la 40 de ani, fără nici o relație serioasă, preocupat de sport, fitness, manichiură și pantofi italienești.

Fără doar și poate, nici unul dintre aceste răspunsuri nu atinge miezul problemei, pentru că ele sunt produsul unei societăți progresiv-umaniste, ruptă de cre­dință și de orice realitate alta decât cea materială. Bărbatul ideal însă nu poate fi definit decât prin credință, în relația sa cu Hristos.

Nu există, cum ar vrea unii, două vieți separate, într-una sunt evlavios și în cealaltă îmi trăiesc visurile adolescentine. Nu există decât o singură viață, iar aceea este în Hristos. Creștinătatea nu este o părere despre viață, ci este realitatea vieții înseși, care nu poate fi evitată ascunzându-ne în spatele unei măști. Realitatea trebuie asumată și această asumare este definiția însăși a bărbăției.

Putem spune deci că bărbatul este un băiat care este ferm angajat în procesul de a deveni bărbat. Problema celor mai mulți este că nu vor să se maturizeze, pentru că toți cred că sunt deja maturi. Maturizarea, însă, este un fenomen continuu, care nu se atinge decât prin obținerea treptată a unei mai vii asemănări cu Hristos. Cuvântul Său, „Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru în ceruri desăvârșit este” (Matei 5, 48), ne obligă la o continuă creștere și totodată la obligativitatea unirii cu Hristos, singura noastră șansă de a trece peste prăpastia diferenței dintre creat (Omul) și Necreat (Dumnezeu).

Recunoașterea imaturității din noi este în sine un semn al maturității. „Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ţinând adevărul, în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos” (Efeseni 4,15-16).

Modelul nostru bărbătesc și omenesc în general este Hristos, iar modalitatea de a-I obține asemănarea este anevoioasa cărare a urcușului duhovnicesc. Dovada bărbăției nu este neapărat atingerea destinației, ci participarea însăși la călătorie. Toți suntem de fapt în plină tranziție, lucrări în curs, „până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13).

Maturizarea băiatului începe prin renunțarea la cele ale copilăriei: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului” (1 Cor. 13, 11). Copilul este în esență egoist, preocupat de cele ale sale, de joaca sa, gândind îngust, ignorând realitatea generală a lumii. Bărbatul lasă deoparte grija de sine și, prin asumarea responsabilităților matu­rității, începe să se preocupe mai întâi de ceilalți: de familie, de prieteni, de Biserică, de cei în nevoi. Bărbatul adevărat dă­ruiește și se sacrifică precum Hristos, Care a iubit Biserica Sa, dându-și chiar viața pentru ea.

Bărbăția adevărată nu este exterioară, nu este o spoială strălucitoare lipsită de conținut, ci este rezultatul unui interior clădit piatră cu piatră pe temelia Hristos. Bărbăția nu este perfecțiune, deși ținta este perfecțiunea în Domnul, bărbăția este nu doar victoria, ci, mai ales, asumarea căderilor, ridicarea și continuarea neîntreruptă a lucrării. „Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El. Înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire” (Coloseni 2, 6).