Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Biserica şi modernitatea

Biserica şi modernitatea

Un articol de: Nicolae Dima - 13 Sep, 2007

Simpliştii vor spune mereu că Biserica este o instituţie vetustă, care aplică fără adecvare o tradiţie canonică veche. Fanaticii vor „desconspira“ rapid „concesiile“ pe care le face Biserica modernităţii, prin implicare în tot felul de activităţi ce poartă amprenta scopului misionar sub haina mai largă a unor preocupări netradiţionale. Între cele două extreme, reprezentanţii Bisericii ştiu şi aplică un mare adevăr: acela că Ortodoxia va rămâne aceeaşi, pentru că principiul ei de funcţionare este esenţialmente divin, şi nu uman. În toate aceste dispute, rămâne nerostită, dar presantă, o întrebare: în ce raporturi se află Biserica cu modernitatea?

Ei bine, răspunsul este clar. Fără trădări canonice sau dogmatice, Biserica se înnoieşte în formă, pentru că modernitatea este pentru Biserică nu un accident, ci o vocaţie. În vremea Sfântului Vasile cel Mare, de exemplu, fondarea complexului de asistenţă socială rămas celebru până azi a fost un gest avangardist, care chiar a surclasat preocupările similare ale societăţii civile. În secolele următoare, tot Biserica a fost cea care a ritmat cuceririle în arte şi în arhitectură, care a continuat (sacralizând-o) tradiţia gândirii şi educaţiei greceşti, care a folosit, mai târziu, instrumentul tipografic şi care şi-a folosit infrastructura pentru a răspândi cuvântul tipărit. Să ni-l amintim, spre exemplu, pe Sfântul Ierarh Dosoftei care, în anii 1670, i-a forţat pe preoţii din Mitropolia sa să înveţe carte, chiar dacă erau oameni în vârstă. Şi să-l vizualizăm pe acelaşi Dosoftei, care cu câţiva ani mai devreme tipărise, chiar dacă în exil, prima operă poetică din literatura română. Ce să mai vorbim despre copiii care au învăţat buchiile pe Ceasloave luate direct de la strană, ce să mai vorbim despre nenumăraţii meşteşugari care şi-au dezvoltat arta din dorinţa de a împodobi lăcaşurile de cult. A fost Biserica, în aceste veacuri trecute, dominată mai mult de trecut decât de viitor? Nicidecum. Nu putem deci să ne imaginăm un altfel de destin al Bisericii, decât cel de a trăi perspectiva viitorului, în acelaşi timp făcând faţă dinamicii prezentului.

Structura locală, ieşeană, a Bisericii Ortodoxe, respectiv Arhiepiscopia Iaşilor, are un post de radio naţional, o tipografie performantă şi o editură de renume, patronează un cotidian regional şi un săptămânal naţional, a construit un spital şi o mulţime de policlinici şi cabinete medicale, are cel mai nou şi mai încăpător centru de conferinţe din Iaşi, are în derulare un program fără precedent de construire a lăcaşurilor de cult şi de restaurare a bisericilor vechi, are un activ centru de pelerinaje, are o structură de asistenţă socială riguros organizată. Pelerinajul la Sfânta Parascheva are dimensiunile impresionante ale unei vaste concentrări spirituale europene, iar canonizările recente de sfinţi moldoveni crează peste tot în jurul Iaşului puncte de reflecţie duhovnicească. Nu există eparhie în lume care să aibă atât de multe parohii şi atât de multe mănăstiri precum Arhiepiscopia Iaşilor. Intră oare Biserica locală, prin aceste foarte diverse direcţii de activitate, în contradicţie cu scopul ei primordial, care este acela de a vesti oamenilor cuvântul lui Dumnezeu? Dimpotrivă. În ce relaţie se află deci Biserica locală cu modernitatea? Simplu: reprezentanţii Bisericii preiau din modernitate instrumentele tehnice, dar le utilizează înspre ceea ce, dintotdeauna, a fost definit drept binele oamenilor. Şi chiar un bine luminat de spectrul unei veşnicii în care nu intenţiile contează, ci mai ales faptele. Aşadar, aflată dintotdeauna în avangardă, Biserica nu putea fi mai modernă de-atât.

De ce aceste cuvinte tocmai astăzi, când Biserica ortodoxă Română are un nou Patriarh? Bineînţeles, pentru că ceea ce a făcut Mitropolitul Daniel la Iaşi, pentru Arhiepiscopia Iaşilor şi pentru Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, este un precedent aducător de mare speranţă pentru activitatea de acum înainte a Patriarhului Daniel. Biserica Ortodoxă Română va continua să fie o Biserică a viitorului, care proiectează viaţa noastră într-o veşnicie bine conturată. Aveam nevoie de un Patriarh cu viziune, curaj şi înţelepciune. Îl avem. Dăm lui Dumnezeu slavă pentru aceasta şi ne pregătim, din nou, de lucru.