Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Bogdănești, satul cu cele mai multe viori din țară

Bogdănești, satul cu cele mai multe viori din țară

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 01 Noi, 2016

Bogdănești. O localitate suceveană care, prin numele său, ne amintește de Bogdan I, temeluitorul statului feudal moldav, dar și de ceilalți domnitori cu același nume perindați în fruntea țării Moldovei: Bogdan al II-lea, tatăl binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt; Bogdan al III-lea, fiul proslăvitului voievod; Bogdan Lăpușneanul, fiul legendarului domn Alexandru Lăpușneanul.
La toate acestea gândeam săptămâna trecută, străbătând calea către vetusta așezare din Moldova de Sus, spre a participa la zilele Școlii Gimnaziale nr. 1 din localitate, la invitația direcțiunii instituției de învățământ. Drumul se arăta tihnit, căci afară ploua mocnit dintr-un cer ca de plumb. Colnicele ce întovărășeau calea drumețului, purtând culoarea ruginiului, amestecat pe alocuri cu verdele peren al brazilor, încheiau precum o pafta brumată de vremurile demult apuse cingătoarea codrului ce îmbracă de veacuri dealurile ținutului.

Ajuns la Bogdănești, îmi ziceam: va fi o manifestare ca multe altele - animație, copii veseli, plini de viață, însoțiți de dascălii lor, vor prezenta musafirilor un program artistic. În parte, așa s-a dovedit a fi, doar că într-un mod cu totul special. Căminul cultural din localitate devenise neîncăpător: mulțime de localnici, oameni gospodari, au venit să-și vadă odraslele, ajunse, ca printr-un miracol, mici artiști. Autoritățile locale, alături de alte notabilități poftite la eveniment, așteptau începerea programului.

Directorul școlii din Bogdă­nești, preoteasa Nicoleta Ursuțu, a deschis manifestarea printr-un emoționant cuvânt, creionând în cuvinte alese locul și rolul școlii dintr-o comunitate. La un moment dat, vorbitoarea, după ce ne-a ghidat prin istoria multiseculară a localității, dar și prin istoria învățământului din cunoscuta așezare suceveană, a prezentat un grup artistic al școlii, „Noițele”. Mi-a plăcut foarte mult numele ales. M-a dus cu gândul la ce reprezintă noița, vlăstarul pentru codru: nădejde de viață, continuitate, dăinuire. Între timp, undeva într-un ungher al sălii, un grup mărișor de foști și actuali elevi înveșmântați în straie populare au început să șușotească. Nici aceasta nu părea un lucru extraordinar. Numeroase școli se pot lăuda cu astfel de grupuri folclorice, în care elevii, purtând mândre straie românești, îndru­mați de dascălii lor, se trudesc să scoată din colbul uitării tradiții sortite morții prin ignoranța noastră a tuturora.

M-a impresionat în mod deosebit faptul că fiecare „noiță” purta în mână câte o vioară. Îmi ziceam: ce caută atâtea viori la Bog­dănești, că doar nu ne aflăm la o școală de muzică?! Poate or fi niște elevi invitați să susțină programul folcloric al colegilor lor din Bogdă­nești. Ascultând mai departe istoria „Noițelor”, am înțeles că toți acei minunați copii erau fiii satului, foști sau actuali elevi ai distinsului învățător Ion Costân; ca un vrednic urmaș al „domnului Trandafir”, pe lângă dragostea faţă de carte, le-a insuflat-o învă­țăceilor săi și pe cea pentru arcușul viorii.

„Noițele” au urcat pe scenă, purtând în mâini câte un instrument muzical. Blajinul dascăl, înveșmântat așijderea în straie populare, cu ochii luminoși și umezi de lacrimi, s-a adresat spectatorilor printr-un mișcător cuvânt, povestind mai în detaliu cum a format acel „buchet de 33 de noițe”. De aceea am spus că Bogdăneștii de Suceava este satul cu cele mai multe viori din România. M-aș bucura să fiu contrazis şi să mai existe un astfel de sat, o altă școală, care să se poată mândri cu o așa bogăție.

După ce vorbele au tăcut, viorile au început să cânte, mânuite cu virtuozitate de cei 33 de elevi. Cei mai mici, de vreo 5-6 ani, abia puteau ține scripca acătării, dar cu ochii ageri își urmăreau mentorul în timp ce mâinile lor mângâiau cu delicatețe strunele. Se spune că, datorită timbrului cristalin, expresiv și plin de frumu­sețe, vioara este principala purtătoare a melodiei, iar strălucirea și căldura sunetului ei o așază în fruntea instrumentelor din orchestră. Dar ce te faci când însăși orchestra se compune doar din viori? Sentimentul este înăl­țător. Privind la micuții artiști, mi-am amintit inevitabil de unul din marii români, Ciprian Porumbescu, care la aceeași fragedă vârstă a descoperit sunetul fascinant al violinei, de care nu s-a despărțit niciodată.
Surprizele au continuat în Bogdănești. Condus de părintele paroh Marcel Ursuțu, vrednic fiu al așezării, m-am închinat în paraclisul școlii din sat. Da! La Bogdănești școala sătească are și un frumos paraclis, construit de părintele Marcel ajutat de câteva familii de localnici. Arareori mi-a fost dat să văd așa ceva. Am înțeles poate mai bine ca oricând faptul că Biserica și Școala nu pot fi despărțite niciodată deoarece ele reprezintă cei doi plămâni prin care societatea românească tră­iește, „respiră” și călătorește prin istorie, îndreptându-se către Veșnicie.