Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Bucuria şi responsabilitatea pastorației copiilor cu nevoi speciale

Bucuria şi responsabilitatea pastorației copiilor cu nevoi speciale

Un articol de: Nicușor Deciu - 10 Feb, 2020

Înclin să cred că una dintre cele mai delicate probleme pe care le poate întâmpina un slujitor al Bisericii astăzi o reprezintă pastorația copiilor cu dizabilităţi. Și poate că greutatea mai mare nu e aceea de a-i aduce aproape de Biserică și de alinarea ce vine prin Sfintele Taine, față de care acești copii arată o deosebită atracție, ci dificultatea cea mai mare o reprezintă modul în care va reuși cineva să-i înţeleagă şi să-i consilieze pe părinții acestor copii, modul în care va izbuti să le ușureze povara și în același timp suferința sufletească. Este adevărat că, dincolo de orice problemă, copiii în cauză sunt făpturi nu doar extraordinar de delicate, ci chiar cu anumite daruri care compensează, în chip minunat, orice lipsă şi neputinţă. Am avut ocazia să aud din gura unor părinți încercaţi vorbe impresionante despre odraslele lor, iar unele de-a dreptul mișcătoare, precum cele ale unei mame care, pe lângă trei copii sănătoși, avea și un copil orb din naștere, care mi-a mărturisit: „Fiul nostru orb este bucuria noastră”! Desigur că sunt și foarte mulți părinți care nu se împacă deloc cu încercarea venită asupra lor și exact aici e nevoie de mai multă știință pastorală. Oare cum putem remonta astfel de oameni care, foarte probabil, pe lângă dizabilitatea copilului, mai au și alte probleme conexe? O astfel de întrebare i-a fost oarecând adresată și sfântului nostru contemporan, Paisie Aghioritul, de un profesor de psihologie, care relatează următoarele:

„Starețul avea o dragoste aparte față de copiii cu nevoi speciale, pe care îi socotea sfinți. La întrebarea mea: «Ce ar trebui să-i spunem unui părinte care are un copil cu dizabilităţi mintale?», a răspuns: «Acestui părinte să-i spuneți că copilul lui va fi primul îngeraș din Rai și că el, cu siguranță, îi va băga în Rai și pe părinții săi, este de ajuns numai să nu deznădăjduiască. Acolo vor primi plată de mucenic!» Spunând acestea, starețul era atât de categoric, încât nu lăsa loc de îndoială.

«Dumnezeu, spunea starețul, nu îngăduie încercări dacă nu va ieși ceva bun din acestea. Cu atât mai mult pentru cei bolnavi din naș­tere.» Şi grăia cu mare hotărâre: «Atunci când infirmul își acceptă boala cu bucurie, Dumnezeu îl va așeza în rând cu mărturisitorii»” (Krasanakis Gheorghios, profesor de psihologie al Universității din Creta).

Așadar, potrivit Sfântului Paisie, omul trebuie să fie convins că nici o întâmplare a vieții sale nu se află în afara Proniei lui Dumnezeu, cu atât mai mult copiii și problemele lor, față de care Mântuitorul a arătat o dragoste deosebită, iar celor ce le-ar face rău le-a promis: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18, 6). Prin urmare, cei apropiați ai copiilor cu dizabilităţi nu doar că nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, ci să știe că toate au un sens profund spre care Dumnezeu do­rește să conducă lucrurile, iar acesta e acela ca oamenii să ajungă la fericirea veșnică, fie și prin anumite sufe­rințe trecătoare. 

Și în mod sigur, dacă ne vom încredința că toţi copiii sunt plăcuți lui Dumnezeu, primii dintre îngeri, după cum spune Sfântul Paisie, și noi îi vom iubi mai mult și vom răbda mai lesne greutățile inevitabile ale neputinţelor lor, mai ales că dincolo vom primi mare plată, tocmai pentru grija și dragostea arătată acestor îngerași.