Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Calea smereniei sau de la drumul Damascului la întâlnirea cu Hristos

Calea smereniei sau de la drumul Damascului la întâlnirea cu Hristos

„Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea pierdută. Aprinzând făclie pe Mergătorul Înainte, caută și află chipul meu!”
În timpul Postului Mare (prima şi a cincea săptămână) ascultăm cel mai cuprinzător Canon de pocăința pe care îl păstrează Biserica în tezaurul ei liturgic. Poezie imnografică așezată cu multă iscusință în pagină în cuvinte preafrumoase de către Sfântul Andrei Criteanul, canonul ne aduce aminte de nenumărate personaje biblice şi istorice care au greșit înaintea lui Dumnezeu, atât în Legea Veche, cât și în Legea cea Nouă. Fiecare rostire, dar şi fiecare chip în parte ne îndeamnă stăruitor la pocăință prin smerenie.
Sfântul Andrei Criteanul, un monah virtuos, care s-a născut în Damasc și a trăit din tinerețile sale în Palestina, apoi la Constantinopol și în Creta, şi-a asumat toate păcatele, considerându-se cel care a greșit mai mult dintre toți oamenii. S-a îmbrăcat cu acest veșmânt rar al smereniei, care se întâlnește sporadic, întrucât cei mai mulți dintre noi nu au o smerenie autentică, prin care să ajungă înaintea lui Dumnezeu, precum și foarte prețios, pentru că această haină duhovnicească acoperă neputințele firii omenești căzute.

Sfântul Andrei Criteanul a învăţat şi îi îndeamnă şi pe alţii să urmeze exemplul smereniei din cuvintele Sfintei Scripturi.

Foarte bun cunoscător al Vechiului Testament, dar și al celui Nou, Sfântul Andrei Criteanul a evidenţiat exemplele autentice de smerenie, gândindu-se că mulţi creştini vor dori a urma aceste modele ale pocăinței. A reținut mai întâi pocăința prorocului și regelui David, care a amestecat desfrâul cu uciderea, dar care mult a plâns pentru aceste păcate și ne-a învățat să spunem și pe noi mereu: „Miluiește-mă, Dumnezeule. Miluieşte-mă!”

A învățat Sfântul Andrei Criteanul şi din smerenia unuia dintre marii regi ai Iudeii, Manase, care a condus poporul ales vreme de 55 de ani. Rege crud, criminal, idolatru şi vrăjitor, când a fost prins de asirieni şi legat cu multe cătușe de fier, după cum spune şi rugăciunea de la Pavecernița Mare, nu mai putea nici capul să-l ridice ca să privească spre Dumnezeu. Atunci a îmbrăcat haina smereniei peste purpura regească pe care o purta de obicei și a recunoscut în fața lui Dumnezeu că păcatele lui sunt mai multe decât nisipul mării, de aceea nu mai poate nici privirea să o ridice către El.

De asemenea, ninivitenii şi-au asumat haina smereniei când s-au îmbrăcat cu sac și cenușă. Și alte foarte multe persoane dintre cele amintite de către Sfântul Andrei Criteanul au îmbrăcat aceeași haină a smereniei pe care ne-o recomandă și nouă în această perioadă de postire inspiratul autor al Canonului de pocăință.

Smerenia vameșului, care stătea într-un ungher al Templului și care nici nu îndrăznea să își ridice ochii la cer, iar acolo, într-o margine, spunea: „Dumnezeule, Milostiv fii mie păcătosului”; smerenia fiului risipitor, care a pus început bun şi s-a întors în casa părintelui său; smerenia lui Petru, care a plâns cu amar după ce s-a lepădat de Mântuitorul înainte de a cânta cocoşul de trei ori; smerenia tâlharului de pe cruce, care a recunoscut că era răstignit pentru faptele sale cele rele, lângă Fiul lui Dumnezeu, strigând: „Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta”, sunt imagini biblice pline de înţeles duhovnicesc la care Sfântul Andrei Criteanul a luat aminte. A mai învățat şi de la oameni ai lui Dumnezeu care proveneau din ţinutul Siriei (Damasc).

Cunoscând pocăința și întoarcerea către Domnul sădite de demult pe drumul Damascului, a învățat mai ales din smerenia de odinioară a Apostolului Neamurilor, care în Epistola Întâi către Corinteni, la capitolul 15, ne spune că, după ce Mântuitorul Hristos a înviat din morți, s-a arătat Ucenicilor, femeilor mironosițe și altora, dar și celor 500 care erau împreună adunați în Galileea, „iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu (I Cor. 15, 8-9).

Aceeași smerenie a Sfântului Apostol Pavel care și-a schimbat viața pe drumul Damascului o întâlnim în Epistola Întâi către Timotei, la capitolul I, unde spune: „Vrednic de crezare și de toată primirea este cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Și tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în El, spre viață veșnică” (I Tim. 1, 15-16).

Această smerenie a înțeles-o în chip minunat Sfântul Andrei Criteanul, iar în cuvinte de pocăință exprimă plânsul inimii lui, spunând că este cel care a greșit cel mai mult dintre toți oamenii, înainte şi după Lege. Mărturiseşte că el nu a urmat rugăciunii, curăției, smereniei și umilinței lor, de aceea a rămas afară de Împărăție, tânguin­du-se.

Cuvintele Sfântului Andrei Criteanul ne îndeamnă și pe noi la smerenie, chiar dacă suntem străini de această trăire și purtăm nu cum ar trebui veșmântul prețios al pocăinţei, care ar putea acoperi rănile păcatelor și neputințelor noastre. Să privim în acest urcuş al Postului Mare la Sfântul Andrei Criteanul și să urmăm exemplul smereniei și pocăinței lui.

Dacă Sfântul Apostol Pavel a spus că este cel dintâi dintre păcătoși, cum am putea spune noi altfel? Dacă el a recunoscut că este cel din urmă dintre Apostoli și nu este vrednic să se numească Apostol, cum ne-am situa noi pe o treaptă firească vieţii creştine decât învățând din smerenia lui și a celor care s-au apropiat cu adevărat de Dumnezeu.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul este una dintre cele mai frumoase rugăciuni de umilință, între cele mai cuprinzătoare și dătătoare de nădejde pentru fiecare dintre noi. Postul Sfintelor Paşti este o vreme în care trebuie să mărturisim înaintea lui Dumnezeu că și noi vom vărsa lacrimi ca femeia cea păcătoasă, și noi vom plânge împreună cu Petru, cu același amar pentru a primi iertarea păcatelor noastre. Trebuie să ne comportăm asemenea tâlharului de pe cruce și să îl rugăm pe Dumnezeu să ne pomenească întotdeauna în Împărăția Sa.

Spre întărirea tuturor, aşezăm la inima iubitorilor de strădanii duhovnicești, între aceste smerite rânduri, câteva slove din preafrumoasele cuvinte ale Sfântului Andrei Criteanul:

„Cu lut mi-am amestecat gândul eu netrebnicul, spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor și fă mai albă decât zăpada haina trupului meu.”

„De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd întrecând pe tot omul cu păcate pentru că nu a fost în viață păcat, nici faptă, nici răutate pe care să nu o fi săvârșit eu, Mântuitorule. Cu mintea, cu cuvântul, cu gândul, cu știința și cu fapta păcătuind, ca nimeni altul niciodinioară.”

„Timpul vieții mele este scurt și plin de dureri și de răutate, dar întru pocăință mă primește și întru cunoștință mă cheamă.”

„Semeț sunt eu acum și cutezător cu inima, dar în deșert și în zadar să nu mă osândești împreună cu fariseul, ci dă-mi smerenia vameșului. Roade vrednice de pocăință să nu ceri de la mine că tăria mea a lipsit dintru mine. Dăruiește-mi inimă pururea zdrobită și sărăcie duhovnicească ca să Ți le aduc ca pe o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.”

„În noapte, viața mea mi-am petrecut-o pururea, că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului. Ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Dătătorule de lumină.”

Toate aceste rostiri sunt cadenţate permanent de ritmul cuvintelor pline de smerenie. Sfântul Andrei Criteanul a trăit într-un mediu care i-a îngăduit întâlnirea cu oameni trăitori ai cuvintelor dumnezeieşti, despre care am auzit și vom auzi în zilele Sfântului și Marelui Post, care i-au vorbit sau au lăsat scrieri despre smerenie și pocăință: marele Patriarh al Ierusalimului, Sfântul Sofronie, care a trecut la cele veșnice cu puțini ani înainte de nașterea Sfântului Andrei Criteanul, ale cărui scrieri de pocăință tânărul monah Andrei Criteanul, ascultător în Frăția Sfântului Mormânt, avea să le cerceteze; de asemenea, scrierile lui Ioan Moshu, prietenul apropiat al Sfântului Sofronie, pelerin în Pustiul Egiptului, unde a cunoscut monahi iubitori de Dumnezeu, a căror viață a și scris-o, precum și viața Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei.

Sfântul Andrei Criteanul a învățat din viaţa smerită și opera altor sfinți, unii dintre ei sirieni, așa cum au fost Efrem Sirul, Roman Melodul, Sfântul Ioan Damaschin, cel din urmă a trecut la cele veșnice cu 10 sau 11 ani mai târziu decât Sfântul Andrei Criteanul, și alții asemenea lor. Toate aceste aspecte zugrăvesc o perioadă minunată din istoria Bisericii, când oamenii căutau exemplele cele bune, chipurile luminoase care îi ajutau să se apropie de Dumnezeu.

Către lumina dumnezeiască și spre această stare de smerenie care întoarce către Dumnezeu e potrivit să pășim și noi, cu multă stăruință, în zilele Sfântului și Marelui Post al Paștilor, o perioadă bine primită pentru schimbarea vieții noastre. Astfel, nădăjduim să purtăm și noi veșmântul cel prețios care va acoperi rănile păcatelor noastre, cu dorinţa întoarcerii la Casa Părintelui Celui Bun.