Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Cărţi mărturisitoare ale unei împlinitoare lucrări apostolice

Cărţi mărturisitoare ale unei împlinitoare lucrări apostolice

Un articol de: Grigore Ilisei - 19 Mar, 2019

Am primit spre sfârşitul anului 2018 patru cărţi, din care două albume în strai nobil, ţesut în tipar cu virtuţi artistice. Sunt toate aceste tipărituri preţioase testimonii ale unei expediţii. Am fost tentat întâi să zic că acea călătorie de care se vorbeşte între copertele acestora seamănă cu cea a exploratorului polar Grigore Antipa la Polul Sud, dar comparaţia nu mi s-a părut a cuprinde tot tâlcul. M-am gândit apoi să asemuiesc ceea ce-mi dezvăluiau cărţile cu pricina cu fapta ziditorului. Dar era, ca şi în cazul celui care-şi croise drum printre gheţurile ţinuturilor antarctice, doar o faţetă a realităţii. În cărţile respective se scria despre descoperirea de teritorii noi, de ctitoririle de locaşe şi de modelări sufleteşti, dar rămâneau alte şi alte părţi ale întregului ce nu intrau în cadrele mai sus conturate, impunând înţelegere nuanţată, adâncă, şi relevare pe măsură. Am străbătut paginile şi am găsit sensuri sporit desluşitoare. Eram din ce în ce mai convins că acea călătorie consemnată în pagini grăitoare se înscria sub auspiciile apostolice.

Un ierarh tânăr, cu trupul subţiratic, lujer parcă bătut de toate vânturile, dar bine înfipt în pământul mănos al credinţei, pleca la drum să arunce seminţele Ortodoxiei în pământuri virgine. Se ducea să strângă oile împrăştiate ale turmei, pe acei români pribegi, risipiţi în necuprinderea septentrionului pământului, din Danemarca până dincolo de Cercul Polar, din crenelarea de gheaţă şi piatră a fiordurilor norvegiene hăt în imperiile veşnic îngheţate ale Groenlandei. Episcopul Macarie Drăgoi era hirotonit Episcop al Europei de Nord în 2 mai 2008 la Cluj-Napoca şi pe 6 iulie acelaşi an la Stockholm. A fost trimis într-o misiune aproape imposibilă. Pornise la drum în acea vară cu o traistă în spate, aidoma acelui apostol al cărţii româneşti Gheorghe Lazăr, care ducea slovă românească fraţilor săi aflaţi sub robie străină şi lipsiţi de litera limbii materne. Ierarhul Macarie aşezase în straiţă iubirea ce ardea în fiinţa sa ca o candelă ce nu se stinge vreodată. Realitatea cu care s-a confruntat la început de misiune nu arăta deloc încurajator. N-a avut, sosind la Stockholm, unde urma să fie sediul Episcopiei Europei de Nord, un pat spre a trece noaptea. A locuit un timp la hotel, dar repede a constatat că nu-i ajungeau bănuţii cu care venise de acasă. Noroc că un suflet generos, un român, i-a oferit găzduire în casa lui din apropierea capitalei suedeze. Într-o magazie a proprietăţii acestuia a amenajat capela. În simplitatea sa, locaşul amintea de vatra naşterii de la Betleem. Răsărise acolo un colţ de Românie. Vestea ivirii acestui pripor al sfinţeniei se răspândise repede în toate părţile acestui Nord cel mai de Nord al Europei şi românii răspândiţi prin aceste teritorii au prins să se îndrepte către altarul unde găseau izvor de căldură sufletească. Aici răsuna Cuvântul Domnului ca acasă într-o bisericuţă din vechime şi de totdeauna. Îl psalmodia un ierarh cu „inima caldă”, cum îl descrisese în cuvântul de la întronizarea noului episcop Părintele Mitropolit Serafim Joantă al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care vorbise de un episcop trimis în acele ţinuturi „să-i mângâie şi să-i încălzească nu numai pe românii împrăştiaţi în această parte a lumii, ci şi pe localnici”.

Începea atunci un drum al suişului pe un platou unde se strângeau încet, încet oile rătăcite şi se refăcea turma. A fost o lucrare de un deceniu a unui episcop pelerin, pornit în căutarea celor pierduţi, cum însuşi episcopul o spune, într-un umblet fără de istov parcă, în care „îmi port pe spate desaga ca pe o cruce a slujirii”. Cum izbutit-a Vlădica cel tânăr să înlăture risipirile şi să-i adune laolaltă pe cei risipiţi? În primul rând prin iubirea curată a unei fiinţe ce e impregnată de ingenuitatea înaintaşilor năsăudeni. Şi cu dârzenia moştenită tot de la ei, dar pârguită ca virtute în anii de ucenicie cu Mitropolitul Bartolomeu Anania, mentorul său. S-a adăugat fericit credinţa nestrămutată în puterea frumuseţii de a mântui lumea, cum profetic glăsuia Dostoievski. E frumuseţea trăirii în Hristos, frumuseţea smereniei, frumuseţea comuniunii cu aproapele. O misiune, cum o caracterizează însuşi protagonistul ei, care a început de la firul ierbii. A dat prin strădanii răbdătoare şi continue roade ce se văd pe tărâmurile Ortodoxiei Româneşti Boreale. Cel aflat în fruntea oştii luptătoare a înţeles dintr-o ochire că „Biserica e arca salvării noastre în străinătate” şi a acţionat tenace, spre a trece de la o făgăduitoare premisă la o realitate îmbucurătoare. A reuşit mai ales să-i facă pe credincioşii săi să se pătrundă de acest adevăr şi să-l plinească. Procedând statornic în acest mod, românii din aceste sălaşe ale pribegiei au ajuns a fi „pietre unghiulare ale catedralelor nevăzute”. S-au regăsit tot mai mulţi de la o zi la alta la episcopie, alături de ierarhul lor, cu preoţii în parohiile tot mai numeroase din Scandinavia. Ceea ce fusese visare, dorire, devenise realitate palpabilă. La Stockholm, cu sprijinul generos al Patriarhiei şi Guvernului României şi prin lucrarea slujitorilor misionari şi a credincioşilor a apărut Centrul eparhial, o „Casă a Luminii”, după numele metaforic dat de ctitori. Înlăuntrul clădirilor îmbrăcate la exterior cu placaje din cărămidă, izbindu-te cu glacialitatea lor aseptică, s-a alcătuit un univers al frumuseţilor originare ale românităţii, îngemănând sublimitatea bătrânelor izvodiri ale etosului nostru popular cu plăsmuirile meşterilor de azi ai picturii şi sculpturii, cei care, aidoma creatorilor din Grupul „Prolog”, au preluat motivele ancestrale ale bizantinismului naţional, imprimându-le sonorităţi imnice contemporane. În jurul acestui centru nucleic gravitează acum biserici ridicate din temelii, cu a lor croială în duh românesc, ori altele configurate după chipul şi simţirea noastră în părăsitele incinte ale comunităţilor creştine din partea locului, ce-s azi doar amintire. La Ikast, în Danemarca, s-a aprins o candelă cu untdelemn românesc, Mănăstirea Ortodoxă Română „Sfinţii Cuvioşi Macarie Românul şi Ioan Iacob de la Neamţ”.

Oile vânturate s-au adunat în stâna lor primitoare. Episcopul pelerin colindă neobosit depărtările, topeşte gheţarii sufletului, ascultă păsurile, tămăduieşte dureri şi sădeşte încredere. Din străinătatea ce şi-a căpătat aromele pierdute, ierarhul nu uită să dea din când în când fuga pe acasă ca să-şi încarce bateriile şi să împărtăşească celor de la baştină experienţa sa de „păstor, părinte şi frate”. Despre toate acestea e vorba în cele patru cărţi primite de mine din partea Preasfinţiei Sale, cu măgulitoare dedicaţii. Cea dintâi se intitulează „Să topim gheţarii sufletului, 10 ani cu Hristos în Scandinavia”, apărută la Editura „Sofia”. În cuprinsul voluminosului op sunt marcate prin cuvântări, pastorale, omilii, interviuri cele mai semnificative momente ale deceniului de păstorire în nordul Europei. Volumul „Episcopul Macarie şi tinerii, 5 întâlniri ale inimii”, publicat de Editura „Lumea Credinţei”, reproduce conferinţele susţinute în anul 2018 în ţară, în faţa tinerilor, la Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Baia Mare şi Cluj-Napoca, precum şi o pilduitoare confesiune a unei credincioase, Cristina Ursta, vieţuitoare în Eparhia Europei de Nord, care, călăuzită de ierarh, a găsit resurse interioare, chiar primejduindu-şi viaţa, să mai nască un prunc. Celelalte două tipărituri, elegante albume, au fost concepute parcă să aducă aminte de exclamaţia argheziană „Carte frumoasă cinste cui te-a tipărit!” Le răsfoieşti, le citeşti cu delectare şi rosteşti la rându-ţi: „Carte frumoasă cinste cui te-a plămădit!” Albumele înfăţişează prin imagini expresive şi sugestive şi prin comentarii pline de miez şi nobiliară stilistică splendoarea Centrului eparhial din Stockholm şi a mănăstirii ortodoxe române de la Ikast, Danemarca.

Aceste cărţi de învăţătură, măiestrit tocmite, reprezintă incrustări în vreme şi peste vremi ale unei misiuni apostolice împlinitoare.